Administrație

Buzoienii, invitați să participe la Săptămâna Mobilității Europene

Administrația locală lansează către buzoieni, încă de pe acum, invitația  de a  participa la Săptămâna Mobilității Europene. Primăria municipiului aderă la principiile campaniei de promovare a formelor alternative de transport ecologic, pentru că, spune primarul Constantin Toma, în acest fel se sporește în mod clar calitatea vieții buzoienilor. „Încurajăm mersul în mijloace de transport în comun, pentru că ne face bine; practic, s-a dublat numărul de autoturisme în ultimii trei ani, nu mai sunt locuri de parcare, iar poluarea este din ce în ce mai mare”, spune Toma.

Prin urmare, municipalitatea face eforturi pentru promovarea unor proiecte care să contribuie la reducerea poluării aerului, poluării fo­nice și a accidentelor rutiere. Prin îmbunătățirea calității transportului în comun, primarul municipiului Buzău speră să-i determine pe cât mai mulți buzoieni să renunțe măcar pentru o săptămână la mașina personală, fapt care ar aduce beneficii imense, atât mediului, cât și sănătății noastre: „Pe 22 septembrie, când va fi Săptămâna Mobilității Europene, vom face o acțiune de anvergură pentru a promova mersul pe bicicletă, mersul pe jos, mersul cu trotineta, ca să promovăm, până la urmă, sănătatea buzoienilor”, spune primarul Constantin Toma, care are vești bune în ceea ce privește crearea condițiilor pentru transportul nepoluant: „Suntem foarte avansați pe fonduri europene să cheltuim 25,4 milioane de euro pentru cele trei străzi mari – respectiv Bd-ul Unirii, Strada Transilvaniei și Bulevardul Industriilor sau Aleea Industriilor -, unde vom avea și piste speciale pentru autobuze și piste pentru biciclete”, mai spune primarul municipiului Buzău, Constantin Toma.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker