27 de ani
de presa libera
Duminica, Octombrie 22, 2017 16:29 PM

Educatie

Buzoienii de clasa a V-a scapă de „excursia“ pentru ora de informatică?

de Cristian IONESCU
Educatie  |
15.03.2017, 00:00
485

   A pus carul înaintea boilor. După ce a hotărât introdu­cerea obligatorie a orelor de informatică pentru clasa a V-a, ministrul Educaţiei şi-a dat seama că multe şcoli nu au calculatoare pe care să lucreze. Pavel Năstase vine însă cu o soluţie salvatoare: excursii cu clasa, o dată la două săptămâni, „la judeţ“ sau în cea mai apropiată localitate în care există calculatoare. Între timp se pregăteşte şi introducerea internetului prin WiFi în toate şcolile din ţară.

   „Ne-am gândit că aceste ore să se ţină la judeţ sau în cea mai apropiată localitate unde sunt calculatoare şi unde de două ori pe lună să avem aceste activităţi. Adică elevii în loc de o oră pe săptămână să facă două ore la sfârşitul săptămânii sau chiar în cursul săptămânii, în laboratoarele respective”, a spus ministrul Pavel Năstase. Iar pentru a creşte numărul profesorilor de Informatică, cei care predau Matematica sau Tehnologia Informaţiei ar urma să înveţe şi această materie.

La Buzău nu s-a făcut încă o analiză

   La o primă strigare, oficialii din învăţământul buzoian spun că şcolile din judeţ stau destul de bine în ceea ce priveşte dotarea cu calculatoare, ceea ce presupune că  elevii buzoieni nu vor fi nevoiţi să facă „excursii” la oraş pentru a învăţa informatică. Rămâne însă de văzut dacă odată cu noile ore de informatică vom avea şi destui profesori să le predea.

   „Este adevărat că informatica a fost deja prevăzută în planul cadru pentru cei care în toamnă vor intra în clasa a V-a. Până acum nu am făcut o analiză, dar din câte ştiu eu avem calculatoare în fiecare instituţie de învăţământ. Nu cred să fie nevoie să aducem elevii să facă orele la şcolile din oraş. În ceea ce priveşte numărul profesorilor care vor preda, este foarte posibil să apelăm la o reconversie profesională. Nu ştiu. Rămâne de văzut. Deocamdată nu avem deficit de profesori de informatică”, a declarat inspectorul general al IŞJ Buzău, Florina Stoian. 

Comentarii

unii profesori (15 Mar, 19:15)
ionescu o.

Unii profesori de informatică fac un calvar pentru elevi din orele respective. Ei vor să dărîme singura construcție solidă a învățământului românesc. Noroc cu elevii de la clasa 0 că o țin cu iPhonurile...

Raspunde
Corporatistul te vrea prost (16 Mar, 08:12)
Pixelu de android

Simplul fapt că ești deținătorul unui smartphon nu înseamnă că automat ești programator de android. Dovada sunt hoardele de feisbuciști incapabili să formuleze o propoziție cu subiect și predicat.

Raspunde
android (16 Mar, 14:32)
bine

Da, problema e ca stau si in ore pe facebook.Vezi profa de mate de la Murgesti Alina Ilie ce activitate are nu ,profesionala ci ,pe facebook.E fff activa pe net , la schoping, la plimbari in timpul orelor , etc

Raspunde

Stiri Agerpres

Inflamația "antrenează" pielea pentru o însănătoșire mai rapidă (studiu)
Duminica, Octombrie 22, 2017 16:18 PM

Procesele inflamatorii cutanate "antrenează" pielea pentru a se putea însănătoși mai repede în urma unor eventuale leziuni, potrivit unui studiu publicat de revista Nature și citat de EFE.

Regele Mihai continuă să fie sub supravegherea medicilor, urmând tratamentul obișnuit
Duminica, Octombrie 22, 2017 16:07 PM

Regele Mihai continuă să fie sub supravegherea permanentă a medicilor, urmând tratamentul obișnuit, a informat Casa Regală.

Pilotul care a aterizat forțat cu avionul lângă Vințu de Jos a murit
Duminica, Octombrie 22, 2017 16:00 PM

Pilotul care a aterizat forțat sâmbătă cu un avion de agrement de mici dimensiuni în zona localității Vințu de Jos a murit duminică, la o clinică din Târgu Mureș.

Moscova denunță "bombardamentele barbare" de la Raqqa, comparându-le cu cele asupra Dresdei din 1945
Duminica, Octombrie 22, 2017 15:53 PM

Rusia a denunțat vehement duminică "bombardamentele barbare" ale coaliției conduse de SUA asupra orașului Raqqa - fief al grupării jihadiste Statul Islamic în Siria cucerit în această săptămână - care au făcut "mii" de victime civile și care, potrivit ei, amintesc de bombardamentele aliaților asupra orașului german Dresda, în februarie 1945, relatează AFP.

Deputatul PNL Florin Roman: În rândul întâi trebuie să stea cei care aduc voturi PNL
Duminica, Octombrie 22, 2017 15:27 PM

O țară ca afară va exista atunci când va exista un comportament ca afară, iar în rândul întâi în PNL trebuie să stea cei care aduc voturi partidului, a declarat, duminică, deputatul liberal Florin Roman.

OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
mai multe poze »
TOP COMENTARII
CELE MAI CITITE ARTICOLE
21 Oct, 00:13 Fara pile!
O.Ureche a comentat pentru articolul Concursul pentru şefia Bibliotecii Judeţene se reia, după ce ambilor candidaţi li s-au respins dosarele:
Oamenii cei mai priceputi,bine pregatiti si cu aptitudini certe trebuie sa ajunga in aceste functii!
20 Oct, 19:40 carte
nick a comentat pentru articolul O legendă a handbalului s-a întors acasă / Eroii finalei de la Berlin, Cornel Penu şi Ştefan Birtalan, întâlnire emoţionantă cu publicul buzoian:
Felicitari ! A fost unul din idolii tineretii mele. Din cauza unor probleme personale nu am putut participa la intalnirea de la Hasdeu. Cum pot procura 2 carti scrise de Penu. Cu multumiri !
20 Oct, 19:31 Intalnirea cu un sportiv de geniu!
Un admirator a comentat pentru articolul O legendă a handbalului s-a întors acasă / Eroii finalei de la Berlin, Cornel Penu şi Ştefan Birtalan, întâlnire emoţionantă cu publicul buzoian:
Felicitari pentru intreaga cariera, d-nule Penu! Imi pare rau ca nu am participat la intalnire! Mi-as fi dorit sa-l vad! Pacat insa de faptul ca terenurile de fotbal si baschet din curtea liceului Hasdeu, care odinioara erau pline, chiar si in zilele de vacanta sau weekend acum putrezesc in paragina!
Google PageRank Checker