Doar 15% dintre locuinţele din judeţul Buzău au, în acest moment, asigurări obligatorii. Potrivit PAID, Pool-ul de Asigurare Împotriva Dezastrelor Naturale, la sfârşitul lunii octombrie erau în vigoare, pentru judeţul nostru, 31.720 poliţe de asigurare obligatorie, ceea ce reprezintă un grad de cupridere de 15,67%, distribuţia pe urban-rural fiind egală.

   Astfel, Buzăul nu se numără printre judeţele fruntaşe la acest capitol. În schimb, judeţul nostru se numără printre judeţele care au beneficiat de cele mai multe despăgubiri. La nivel naţional, acestea au fost în valoare de 343.539 lei în luna octombrie, cu 48,7% mai mari decât în luna septembrie. Cea mai mare parte a despăgubi­rilor a fost acordată în baza dosarelor deschise pentru daune produse de alunecări de teren, iar judeţele în care s-au înregistrat au fost Vrancea, Vâlcea, Argeş şi Buzău. 

   Au fost achitate şi daune produse de inundaţii în judeţele Vrancea, Vâlcea, Argeş, Vaslui, Buzău, Prahova, Ilfov, Caraş-Severin, Harghita, Galaţi, Suceava, Timiş, Teleorman, Bihor, Hunedoara, Tulcea, Maramureş, Albă şi Bacău. De asemenea, au fost plătite şi dosare pentru urmări ale cutremurelor de intensitate mică în Vaslui, Buzău şi Galaţi. 

   Potrivit PAID, românii au încheiat mai multe poliţe de asigurare obligatorie a locuinţelor în luna octombrie din acest an, astfel că, în toată ţara s-a ajuns la un număr de 1.678.816 poliţe PAD în vigoare (care acoperă trei riscuri de dezastre naturale: cutremur, inundaţii şi alunecări de teren) cu 1,08% mai mult decât în luna precedentă, a anunţat  PAID, societatea care admi­nistrează sistemul de asigurare obligatorie a locuinţelor. În aceeaşi perioadă de referinţă, au fost plătite daune în valoare de 343.539 lei, în creştere cu 48,7%. În acest moment, gradul de cuprindere în asigurare obligatorie a locuinţelor la nivelul României este de 18,8%. 

   PAD, Poliţa de asigurare împotriva dezastrelor naturale, este o poliţă de asigurare obli­gatorie care acoperă daunele produse de inundaţii, cutre­mure sau alunecări de teren asupra locuinţelor. În funcţie de tipul locuinţei asigurate, poliţa are o suma asigurată de 10.000 de euro – pentru care se plăteşte o primă de 10 euro pe an – sau o sumă asigurată de 20.000 de euro pentru care se plăteşte o prima de 20 de euro pe an.

   Creşterile cele mai importante ale subscrierilor au fost înregistrate în Ilfov (+1,01%) şi în Braşov (+0,9%). Cele mai asigurate zone, în acest moment, sunt Bucureştiul, cu un grad de acoperire de 38,29%, Ilfov, cu 34,14% şi judeţul Timiş, cu 29,36%.

   La polul opus în ceea ce priveşte gradul de protecţie prin asigurare, se află judeţele Olt, cu 8,35%, Mehedinţi, cu 8,36% şi Gorj, cu 8,65%. 

DISTRIBUIȚI