Reprezentantul instituţiei Avocatul Poporului – Biroul Teritorial Ploieşti le dă din nou întâlnire buzoienilor în municipiul Buzău, în data de 07 decembrie 2017, între orele 10:00 – 14:00,  pentru a le acorda şi pentru a primi petiţii.

Ca şi până acum, activitatea se va desfăşura la sediul Instituţiei Prefectului Judeţul Buzău, situat în municipiul Buzău, B-dul. N. Bălcescu, nr. 48 în spaţiul pus la dispoziţie în acest scop. Buzoienii trebuie să ştie că pentru primirea în audienţă nu este necesară programarea, toate persoanele care se vor prezenta vor fi primite în audienţă, iar acordarea audienţelor este gratuită, iar cererile adresate instituţiei Avocatul Poporului sunt scutite de taxă de timbru.

Recomandarea specialiştilor pentru ei este însă ca, atunci când solicită audienţă, să prezinte şi documente referitoare la problema sesizată.

Cu avocatul poporului poate sta de vorbă orice persoană care se simte nedreptăţită de faptele unui funcţionar public din autorităţile centrale ori locale  se poate adresa Avocatului Poporului.

,,Petiţiile adresate instituţiei Avocatul Poporului trebuie să cuprindă informaţii complete referitoare la datele de identificare ale persoanei lezate (nume, prenume, domiciliu), drepturile şi libertăţile încălcate, faptele invocate, descrierea lor, autoritatea reclamată, dovada întârzierii sau refuzul administraţiei publice de a soluţiona cererea, menţiunea obligatorie dacă petiţia face obiectul unei cauze aflate pe rolul instanţei judecătoreşti sau dacă a format obiectul unei judecăţi, precizarea autorităţilor publice care au fost sesizate anterior. Totodată, la cerere se anexează actele doveditoare (în copie)”, spun reprezentanţii instituţiei Avocatul Poporului.

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Scrieți comentariul dvs.
Introduceți numele dvs.