O nouă provocare profesională pentru buzoianul Vlad Ionuţ Popescu. Tânărul actor, student la UNATC, care a obţinut numeroase premii încă din perioada liceului, va juca într-o piesă ce va avea premiera pe 20 septembrie în Bucureşti. Este vorba des­pre „MEDEA’s BOYS”, o producţie a Teatrului Apollo 111, co-finanţată de Administraţia Fondului Cultural Naţional.

Alături de buzoian din distribuţie face parte şi actorul Alexandru Ion, devenind cunoscut şi datorită rolului din serialul „Atletico Textila” de la PRO TV şi în urma relaţiei cu Flavia Mihăşan, „vecina” de la matinalul „Neatza cu Răzvan şi Dani”.

„Un spectacol <erotically incorrect>”

Spectacolul, nerecomandat persoanelor sub 16 ani, vorbeşte despre discriminarea de gen ce a dominat arta, cultura şi viaţa ultimelor milenii. Piesa este semnată de Ionuţ Sociu pe baza unor fragmente din „Medeea” de Euripide, şi aduce în discuţie vulnerabilităţile bărbaţilor, machismul, patriarhatul şi misoginismul, toate acestea prin ironie şi umor. Este o „demontare” regizorală a legendei Argonauţilor şi Lânii de Aur. Universul scenic (reprezentat de un bar cu tematică marină) este populat de o distribuţie integral masculină. Aici, câţiva argonauţi (eroi greci care au plecat în căutarea Lânii de Aur) se întâlnesc pentru a celebra experienţa majoră a vieţii lor, călătoria mitologică pe nava Argo. Apele acestor amintiri pline de curaj şi inconştienţă sunt tulburate de rememorarea Medeei, personaj imaginat de Euripide ca o apariţie castratoare, o nomadă criminală şi răzbunătoare. Ea se înfiripă mental în identităţile virusate, pline de fisuri, ale acestor şase non-eroi, martori apropiaţi ai unor evenimente majore, dar neatinşi de faimă. Manifestându-şi pornirile nu tocmai „politically correct”, totodată rememorând sacrificiile Medeei, dar şi recenta sa crimă, protagoniştii ajung să-şi schimbe gândirea re­trogradă şi, în consecinţă, discursul sexist. „MEDEA’s BOYS ne vorbeşte despre patologia iubirii, într-un spectacol <erotically incorrect>. În fond, e vorba despre nişte bărbaţi care încearcă să înţeleagă”, precizează organizatorii.

 Al doilea spectacol de când a devenit student    

Spectacolul este regizat de Andrei Măjeri, iar din distribuţie mai fac parte Edu­ard Trifa, Alex Mirea, Alex Chindriş şi Florin Aioane.

Premiera va avea loc pe 20 septembrie, ora 20.00, la Teatrul Apollo 111 şi va fi urmată de alte două reprezentaţii, pe 21 şi 22 septembrie, de la aceaşi oră.

Acesta este cel de al doilea spectacol în care Vlad Ionuţ Popescu evoluează de când este student la UNATC, în luna februarie buzoianul fiind lăudat de critica de specialitate pentru rolul din „Împăratul muştelor”, spectacol al Teatrului Excelsior, regizat de Tudor Lucanu.

DISTRIBUIȚI
loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Scrieți comentariul dvs.
Introduceți numele dvs.