Monden

Buzoianul Ştefan Pavel, reprezentaţie de teatru în autobuz

  • Pasagerii au fost luaţi prin surprindere, neştiind că scena face parte dintr-o piesă de teatru

Actori fără voie! Asta au fost pasagerii unui autobuz din Râmnicu Vâlcea când au urcat în cursa lor obişnuită alături de actorul buzoian Ştefan Pavel şi  de Alexandru Nagy. Puţin speriaţi de încăierarea dintre buzoian şi colegul lui de scenă, călătorii au devenit la un moment dat de-a dreptul bulversaţi de replicile din faţa lor. Târziu au realizat că, de fapt, erau parte din piesa „Buzunarul cu pâine“, al lui Matei Vişniec, în regia lui Alex Bogdan. Piesa de teatru s-a jucat într-un autobuz aflat în mişcare, pe un traseu care a cuprins între­gul oraş, tur-retur.

Reprezentaţia inedită de teatru  a avut loc săptămâna trecută, în cadrul programului Festivalului Naţional al Teatrului Anton Pann – „VERSUS – ShowCase Centenar” de la Râmnicu Vâlcea.

„Un autobuz plin cu hohote, unii ştiu despre ce e vorba, alţii reacţionează”

Amuzant a fost că pa­sagerii care nu ştiau că se află în faţa unei de teatru au reacţionat intrigaţi de protagonişti, devenind fără voie actori. „Nebunie frumoasă azi la piesă de teatru – Buzunarul cu Pâine, activitate care a avut loc în autobuzul ETA Râmnicu Vâlcea”, a caracterizat acţiunea purtătorul de cuvânt al Teatrului Anton Pann, Daniela Ştefănescu. Şi a fost mult mai mult de atât. Pentru că la piesă, pe langă spectatorii transformaţi cu ştiinţă în figuranţi, au parti­cipat şi pasageri care nu ştiau despre ce este vorba. Aceştia din urmă au fost bulversaţi de replicile celor doi protagonişti: Ştefan Pavel şi Alexandru Nagy.

„Un autobuz plin cu hohote, unii ştiu despre ce e vorba, alţii reacţionează. Chiar inedit”, s-a comentat pe reţelele de socializare, chiar în timpul spectacolului.

Despre inedita piesă creatorul ei a comentat: „E o piesă importantă pentru mine, care mă duce înapoi în România, în perioada în care eram profesor, în perioada în care eram şi tanăr scriitor, şi dramaturg, şi poet, şi credeam că literatura avea un rol de denunţare, un rol critic. Toate aceste evenimente, acum, odată cu acest spectacol montat, revin brusc în amintirea mea. Sunt foarte încântat în primul rând de faptul că această piesă a supravieţuit, a trecut dincolo de frontierele timpului, de frontierele gene­raţionale, a trecut şi de frontierele limbii, pentru că a fost jucată şi în Franţa, şi în câteva alte ţări. Când o piesă traversează trei decenii, poate că într-adevăr a captat ceva ge­neral uman. Sunt foarte încântat că ea este jucată în acest moment”, a declarat Matei Vişniec.

Pe buzoianul Ştefan Pavel îl puteţi urmări, începând cu 29 septembrie, în serialul „Mangaliţa” de la Antena 1. Ştefan este absolvent al Colegiului Hasdeu, al clasei de actorie la UNATC (licenţă – promoţia 2012, clasa prof. univ. dr. Doru Ana şi master – promoţia 2014, clasa prof. univ. dr. Gelu Colceag). Ştefan Pavel s-a făcut remarcat chiar de la Gala Absolvenţilor, unde a obţinut, în 2014, Premiul pentru cel mai bun actor pentru rolul Mr. Martin din spectacolul „Cântăreaţa cheală” de Eugen Ionescu.

A participat de trei ori la Gala HOP, iar în 2016 câştigă Premiul pentru prestaţie şi rostire scenică. Joacă mult în spaţiile independente bucureştene, dar şi la Teatrul de Comedie, Teatrul Metropolis şi colaborează cu teatrele din ţară. În perioada 2015-2016 a făcut parte din echipa Cronicii Cârcotaşilor, iar în 2016 a fost cooptat de Mihai Bendeac în cadrul serialului „În puii mei”.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker