Pe „Prinţul Operetei”, cum i s-a spus, îl poate revendica şi Galaţiul, locul unde s-a născut, şi Buzăul, acolo unde şi-a petrecut copilăria, pentru că de el sunt legate jocurile în compania lui Vladimir Maximilian, cu care a convieţuit sub streaşina aceleaşi case, în mahalaua Bisericii Banu, din oraşul Buzău, şi unde i s-au deprins primele acorduri ale vocii sale în calitate de corist.

   Născut în oraşul Galaţi la 13 decembrie 1886, rămâne orfan de mamă, de mic. Tatăl său, mecanic de locomotivă la căile ferate, Constantin Nae, se recăsătoreşte şi se mută în interes de serviciu la Buzău, locuind într-o căsuţă aproape de depoul C.F.R., în aceeaşi curte cu familia lui Zaharia Maximilian care avea mai mulţi copii, între care şi pe Vladimir Maximilian viitorul artist, singurul lui prieten şi tovarăş de joacă în copilărie.

   Ca elev al Şcolii primare nr. 2, (care apoi a devenit nr. 3), din sîrbărie şi, în continuare, la Liceul Hasdeu din Buzău, învăţa bine, fiind printre premianţii clasei. La serbarea de sfârşit de an şcolar din în clasa I primară, a recitat poezia de Vasile Alecsandri – “Şoldan Viteazul”, stârnind îndelungi aplauze, devenind, astfel, un nelipsit participant de la serbările de sfârţit de an. 

   Murindu-i şi mama vitregă, tatăl lui se mută la mama ultimei soţii, iar pe Nicolae îl trimite la Bucureşti, la Institutul Otescu, unde toate taxele şcolare le suportă un frate al tatălui său. Cât a stat în acest institut, a învăţat monologuri, poezii şi roluri pe care le recita colegilor săi, printre care şi Toni Bulandra.

   În clasa a III a gimnazială, la Institutul Otescu a jucat, cu prilejul serbării de sfârşit de an şcolar, pe scena Teatrului Edison, într-o operetă pe care o scriseseră băieţii lui Otescu, directorul institutului. La acest spectacol  a fost invitat şi Nicu Poenaru, care a fost încântat de felul cum Leonard şi-a jucat rolul. Astfel, intră corist în trupa lui Poenaru, în toamna anului 1903.

   Vocea lui plină, deşi încă nestudiată, frumuseţea fizică, calităţile de actor, precum şi alte calităţi pe care le avea, au făcut ca, în anul 1904, să se impună definitiv în faţa publicului, fiind socotit tenorul ideal de operetă.

   În anul următor, joacă în compania lui Constantin Grigoriu la Parcul Oteteleşanu, unde i se încredinţează roluri principale.

   Când a apărut în “Vrăjitorul Nilului” şi “Vânt de primăvară”, dar mai ales în opereta “Frumoasa din New York”, imensul parc devenise neîncăpător pentru public. Într-unul din spectacole, publicul, cuprins de un adevărat delir, a început să arunce pe scenă cu obiecte de valoare, mai mari sau mai mici, pe care le avea la el. Un oarecare cetăţean, Alexandru Bellu, luându-şi acul de la cravată, o adevărată piesă de muzeu, îl oferă lui Leonard, spectatorii proclamându-l “Prinţul Operei”.

   Tenor, cu o voce caldă, a avut succese mari în foarte multe roluri principale în operete precum: “Văduva veselă”, “Prinţ şi bandit”, “Dragoste de ţigan”, “Farmecul unui vals”, “Contele de Luxemburg”, “Voevodul ţiganilor”, “De aş fi rege”, “Floarea din Stanbul”, “Eva” şi alte peste 100 de piese. A jucat şi peste hotare, în peste 50 reprezentaţii, la Paris şi Lyon.

   În turneul ce îl făcuse cu puţin timp înainte de moarte, în Franţa, a avut un mare succes. Artiştii francezi vedeau în el un mare talent şi au fost impresionaţi şi de simpatia pe care persoana sa o impunea. La Marsilia a interpretat rolul rujahului în toate limbile europene. Acolo a dat 40 de spectacole cu sălile arhipline.

   În perioada 1927-1928,  înregistrează numeroase discuri la casa de discuri Columbia Records. Tot atunci joacă la „Alhambra” în opereta „Fritz”. Acolo, Leonard dă 50 de spectacole la rând, da, datorită sănătăţii sale, face tot mai greu faţă. Are accese de tuse chiar pe scenă, iar la ultimul spectacol se prăbuşeşte pe scenă, reprezentaţia suspendându-se. Moare pe data 24 decembrie 1928, în casa tatălui său, la vârsta de 43 ani. De acolo, a fost adus la Bucureşti şi, în ziua de 28 decembrie 1928, conform dorinţei lui, a fost înmormântat în cimitirul Sf. Vineri, cu un impresionant ceremonial.

În interiorul parcului Kisselef se găseşte statuia tenorului Nae Leonard. Bustul ,,Prinţului Operetei“ a fost realizat de sculptorul Oscar Han, în 1929, prin colectă publică, organizată de ziarul “Rampa”. La Galaţi, Teatrul Muzical poartă numele lui, iar în Buzău o stradă din zona depoului CFR poartă denumirea de „Tenor Leonard”.

Cătălina BULFAN,

inspector superior la Serviciul Judeţean Buzău al Arhivelor Naţionale

DISTRIBUIȚI