27 de ani
de presa libera
Marti, Iunie 27, 2017 06:34 AM

Cultura

Buzoianul Ion Băieșu – povestea tristă a omului care a făcut să râdă o țară întreagă în comunism

de Cristian IONESCU
Cultura  |
11.05.2017, 00:00
705

   Considerat unul dintre cei mai im­portanți scriitori umoriști ro­mâni, buzoianul Ion Băieșu ar fi împlinit anul acesta 84 de ani. La moarta sa, pe 21 septembrie 1992, ziarul Evenimentul Zilei titra pe prima pagină: „Moartea unui surâs“.

   Insuficient apreciat pe plan local după moarte, Băieșu a rămas în amintirea contemporanilor săi mai ales prin scenetele TV cu Tanța și Costel, dar posteritatea literară îi este asigurată de extraordinarul său roman, „Balanța“. Povestea vieții marelui scriitor ar putea fi, la rândul ei, subiect de roman.

   Fiica celebrului buzoian, Da­niela Băieșu Mateescu, la care Ion Băieșu se afla în vizită, în New Jersey, în momentul decesului, povestește pentru edituramateescu.ro cele mai importante momente din viața tatălui său.

Pleacă din Buzău spre Canalul Dunăre-Marea Neagră și ajunge la facultate

   Ion Mihalache (numele său real) a văzut lumina zilei la 2 ianua­rie 1933 în satul Băiești, din județul Buzău într-o familie țărănească, părinți săi fiind Aurelia și Ion Mihalache. Copilăria i-a fost afectată de sărăcie și foame. Între 1940 și 1944 a urmat școala primară în satul natal și într-un sat învecinat. În 1944, s-a înscris, la îndemnul preotului Ciomag, la Liceul Comer­cial din Buzău, unde a fost premiant. Intenționa să plece să se angajeze la construcția Canalului Dunăre-Marea Neagră ca să-și aju­te familia.  Dar nu mai ajunge pentru că, sfătuit de niște prieteni, se duce și dă examen la Facultatea de Drept din București. Din gre­șeală, ca într-o schiță scrisă de el, Ion nimerește în altă sală de examen… și este admis la Facultatea de Filosofie.

   Pentru că era sărac și nu avea niciun suport material din partea familiei lui, publică poezii pe la diverse reviste. Întâmplător, dă exa­men la Școala de Literatură „Mihai Eminescu“, unde este admis din prima. Lasă filosofia și începe să publice primele creații semnate cu… un nume nou: Ion Băieșu.

   „În anii ‘50 nu puteai publica având numele unui șef de partid «burghez» (respectiv Ion Mihala­che, conducătorul Partidului Na­țio­nal, devenit Național Țărănist). «Băieșu» vine de la satul unde s-a născut, Băiești. Băieșii erau mi­neri. În biografii, se spune de obicei că tata s-a născut în Aldeni, dar asta pentru că Băieștiul a dispărut în urma unor alunecări de teren și familia lui s-a mutat în satul Aldeni. Când eram foarte mici, pe mine și pe fratele meu Radu, ne chema Mihalache. Eram la grădiniță când tata și-a schimbat numele oficial. Când am mai crescut, am descoperit într-un dulap vechi un săculeț de pânză, un fel de ghiozdănel cu care mă du­ceam la grădiniță, pe care mama brodase cu ațe colorate numele meu: Dana Mihalache. Uitasem aproape complet de această persoană, mai ales că atunci când eram mai mare nimeni nu mi-a mai spus Dana, ci doar Daniela iar părinții: Dani. Abia când am crescut mai mari ne-au povestit de circumstanțele care au dus la schimbarea numelui nostru de familie. Gestul acesta îl supără teribil pe bătrânul său tată, care îi zice: «Ce porcărie ai făcut, Ioane, de-ai ajuns să-ți fie rușine de numele nostru? Nu mai putem ieși din casă din cauza ta!» “, povestește Daniela Băieșu Mateescu, fiica scriitorului.

Divinizat de vânzătoare, chelneri și fotbaliști

   Ion Băieșu a fost, pentru ro­mânii anilor ’70-’80, și pentru foarte mulți este și astăzi, unul dintre cei mai iubiți și apreciați scriitori umoriști. A scris sute de scenete satirico-umoristice difuzate la radio și televiziune. Cine poate uita vreodată celebrele filmulețe cu Tanța și Costel, două personaje pitorești (interpretate de inegalabilii Octavian Cotescu și Coca Andronescu) și absolut românești, care s-au cunoscut întâmplător în gara de la Medgidia?

   Băieșu a fost divinizat de vân­zătoare, chelneri și fotbaliști, succesul venind de la serialul „Tanța și Costel“, care mai târziu a fost interzis fiind considerat subversiv. Se spune că tocmai succesul ma­re a dus la interzicerea serialului, pentru că nu avea voie să fie mai iubit decât primul fiu al patri­ei, tovarășul Nicolae Ceaușescu.

   Serialul umoristic „Tanța și Costel“ a fost cea mai de succes emisiune a televiziunii române între anii 1965-1970. La început a fost doar o schiță, care a plăcut foarte mult publicului. Ion Băieșu a refăcut materialul transformându-l într-un serial TV intitulat „Iubirea e un lucru mare“ și difuzat între anii 1965-1970.

   „Un aport covârșitor l-au avut și cei doi actori Coca Andronescu (n.r., și ea tot buzoiancă) și Octavian Cotescu, interpretarea lor a fost atât de convingătoare, încât cei doi n-au mai putut scăpa de identitatea lor niciodată“, poves­tește Radu Băieșu, fiul scriitorului.

Iubit de Fănuș Neagu, Cornel Dinu, Nichita Stănescu…

   Se spune că Octavian Cotescu a făcut eforturi disperate, a încercat să joace rolul titular din tragedia shakespeariană Macbeth, dar în momentul în care a intrat pe scenă, în armură, scăldat în sânge și cu spada în mână, spectatorii au izbucnit în hohote de râs: „Ha! Ha! Ha! Uite-l pe Costel!“

   Băieșu avea mulți prieteni care îl iubeau sincer și care ar fi făcut orice pentru el. În casa lui era un permanent du-te-vino de actori, cântăreți, regizori, scriitori, cu toții celebri și adorați de public: Octavian Cotescu, Cornel Dinu, Mircea Micu, graficianul Florin Pu­că, Benone Sinulescu, Fănuș Nea­gu, Eugen Simion, Nichita Stănescu etc.

Romanul „Balanța“, tipărit „pe șest“

   Romanul „Balanța“ reprezintă momentul de apogeu al lui Băieșu și un triumf literar. Puțini știu că toată viața lui a suferit în tăcere, pentru ca mulți îl considerau un scriitor facil, cu priză la mitocani, incapabil de o operă profundă. Așa că scrierea unui roman reprezenta pentru el un pariu foarte important. A păstrat secretul „Balanței“ timp de zece ani. Doar soția lui, care îi dactilografia toate textele, știa. Primul om care a citit roma­nul a fost Eugen Simion. În momentul în care acesta și-a dat acordul, Ion Băieșu a avut curajul să-l scoată la iveală.

   Când romanul a ajuns la editura Cartea Românească, bieții oa­meni de acolo s-au luat cu mâini­le de cap, pentru că era, conform epo­cii respective, o operă foarte în­drăzneață. După ce romanul a fost predat la editură, a urmat un război de uzură și o adevărată toc­meală cu cenzura. Redactorii tăiau pasaje întregi, de frică să nu-și    piar­dă locul de muncă. Până la urmă, „Balanța“ a apărut, fără une­le pasaje destul de consistente (care au fost re-adăugate după Revoluție de autor – parțial, pentru că fuseseră distruse, iar el nu a păstrat copii).

   „În cele din urmă, romanul a fost considerat prea «dur» de cenzură, iar reacțiile au fost atât de puternice după apariție încât a fost retras de pe piață. Am aflat că tipografii au lucrat «pe șest» o noapte și au mai scos un tiraj clandestin, pe care l-au vândut ei. Succesul a fost colosal, cred că a fost singurul roman care a circulat în România ca samizdat, iar când tata a fost internat imediat după apariție la spitalul de Urgență Flo­reasca, toată lumea era convinsă că l-a bătut Securitatea, ceea ce era total fals“, a mai declarat fiica scriitorului.

   Apoi s-au realizat și filme. Întâi a fost „Mere roșii“, cu Mircea Diaconu în rolul principal, și după aceea a apărut „Balanța“.

Frigul din școala de la Buzău, emigrarea în America și ancheta Securității

  „Terminasem Institutul de Arte Plastice, secția grafică, și primisem o repartiție ca profesoară de desen într-un sat din nordul Moldovei. Fată născută și tră­ită în București, am început să mă dau de ceasul morții ca tata să mă ajute să-mi schimbe repartiția. A reușit să mă trimită la Buzău, unde era foarte iubit. Timp de un an, am fost profesoară la două școli: una generală, într-un cartier de țigani și la Școala Populară de Artă. Acolo am tras cel mai mare frig: prizele erau sigilate, cei doi studenți care veneau la cursul de desen stăteau cu paltoanele pe ei și desenau cu mănuși. Profesorii de muzică populară cântau la nunți în fiecare week-end. Toată lumea bea cantități uriașe de țuică, singurul mod de a combate frigul. Nu mai suportam. Tot tata a venit cu ideea să plec în Ame­ri­ca, unde aveam o prietenă bună. A durat doi ani până când am reușit să obțin o viză de turist. El m-a ajutat, mergând în audiențe pe la toți ștabii posibili. Am aflat apoi că garantase întoarcerea mea… cu dreptul lui la semnătură. Spera să obțin vreo bursă la un colegiu american sau să găsesc ceva de lucru temporar la vreo revistă, editura, să fac niște bani. El avea mare încredere în talentul meu artistic. După câteva luni, când mă învârteam ca pisicul pe acoperiș și mă gândeam cum să mă întorc acasă, l-am întâlnit pe fostul meu coleg de clasă de la Ins­titutul de Artă, Adrian Mateescu. Era rezident american și lucra la o companie de reclame comerciale. Ne-am căsătorit în pauza lui de prânz, la primăria din Manhattan. Am depus imediat actele de rezidență americană. Tata a fost che­mat la Securitate și avea data de interviu (chestionare) cândva la sfârșitul lui decembrie. I se luase dreptul la semnătură, dar toată chestia n-a durat mult, pentru că totul se petrecea în decembrie 1989. Așa că nu a mai ajuns la Securitate ca să dea explicații“, po­vestește Daniela Băieșu Mateescu.

Moare aflat în vizită în America

   „După moartea mamei, am insistat ca tata să vină să petreacă un timp mai lung cu noi în Ame­ri­ca, sperând că prezența mea și a nepoatei lui, Alexandra, care avea trei ani și pe care o adora, va fi te­rapeutică. Din păcate, la scurt timp de la sosirea în Nutley, orășelul de lângă New York unde locuiesc, a suferit un atac de inimă. Am fugit cu el la spital. Acolo a făcut Crăciunul din ’91, săracul de el! După câteva săptămâni doctorii de-acolo au hotărât să-l transfere la un spital celebru, Deborah Heart and Lung Center, în sudul New Jersey-ului. Acolo i-au făcut o operație de bypass și i-au înlocuit porțiuni de artere blocate, cu artere luate de la picior. Ope­rația a reușit. Tata era vesel și se bucura că a scăpat de așa o ope­rație grea. Vorbeam cu el la telefon după două zile, când… legătura  s-a întrerupt. După câteva secunde, cineva din spital mi-a zis că tata a suferit, chiar atunci, un atac cerebral, cauzat de un cheag de sânge, care a migrat după ope­rație. Primele prognoze erau  de­vastatoare: activitatea creierului, zero! Bietul tata era ca o legumă! Pentru mine a urmat o disperare, pe care nu o pot descrie… eram într-o stare de isterie. Radu, fra­tele meu, a sosit de urgență în America. Între timp, situația se schimbase în bine, în sensul că neurologii greșiseră și în trupul chinuit și paralizat, Ion Băieșu încă locuia… Au apărut și sclipiri de umor, exprimat incredibil prin răspunsuri date prin strângeri de mână la întrebările noastre despre el sau despre infirmiere… Încet-încet a putut să vorbească puțin, să mănânce puțin, să-și scrie numele și câteva cuvinte, tremurate, dar prețioase pentru noi. Din pă­cate, era paralizat de la talie în jos și avea o traheotomie. A stat patru luni la spital, timp în care sta­rea lui continua să se îmbu­nă­tă­țească. L-am luat acasă, unde am transformat un dormitor în ca­me­ră de spital, cu pat care se ajusta electric, pompă de aspirat plă­mânii și hrană lichidă, pentru că nu reușea să mănânce suficientă mâncare solidă. S-a chinuit absolut înfiorător și nu am să uit niciodată acele clipe! Radu l-a îngrijit cu un devotament și o pricepere ieșite din comun. Dar se adu­naseră prea multe… Tata avea răni pe spate de la statul în pat prea îndelungat, avea infecții la plămâni. Abia respira. În perioada aceasta de chinuri, tata a dat do­va­dă de o demnitate incredibi­lă… Nu era un om religios. Tatăl meu era agnostic, își căuta singur răspunsurile în loc să le accepte pe cele oferite de dogmă. Nu din cauza opreliștilor comuniste, ci din cauza minții lui pătrunzătoare. Când reușea să vorbească, ve­deam că era perfect lucid, până la cel mai mic amănunt din jurul lui. Pe 21 septembrie 1992, tata s-a stins din viață, la nouă luni după ce venise în America. A fost înmormântat la cimitirul Bellu din București, alături de mama, pe Aleea Scriitorilor“, a mărturisit   fiica scriitorului.

   În 1992, filmul „Balanța“ regizat de Lucian Pintilie (cu Maia Morgenstern și Răzvan Vasiles­cu), a avut un real succes. A fost prezentat la Cannnes în vara când Ion Băieșu zăcea semi-paralizat, într-un spital din America. Copiii lui, Daniela și Radu, i-au povestit despre reușita filmului, despre aprecieri, chiar exagerând puțin, pentru că încercau să-l înveselească, să-i dea putere și încredere în viitor. Dar Ion Băieșu nu mai putea zâmbi. A murit curând, prea devreme, lăsând în urmă amintirea unui om excep­țional, care fermeca pe toată lumea.
   În septembrie 2014, fiul scriitorului a venit la Buzău, la Cernătești și, alături de alte rude, au comemorat împlinirea a 22 de ani de la moartea lui Ion Băieșu. La eveniment au fost prezente persoane dragi scriitorului, rude apropiate ale sale, foști colegi de școală, oameni de litere, ziariști, scriitori, profesori, cadre didactice, elevi, oameni de afaceri, cunoscuți, prieteni și apropiați.

Comentarii

BAIESU SI RADACINILE SALE (11 May, 08:42)
Ion

M-am întrebat de mai multe ori de unde atâta inspirație in tot ceea ce a scris Ion Băieșu. Da, cel puțin in Balanța vei regăsi adevărata viată de provincie a României cu zbaterile ei in perioada comunista. Recomand tinerilor sa o citească, nu durează mai mult de o noapte alba, si sa-si facă o imagine a ceea ce au trăit buzoienii lui atunci. Spiritul umoristic care îl definește se trage tot de la rădăcinile sale. Cine are răbdare sa se aplece asupra spiritului direct de a critica in gluma orice manifestare neconforma din rândul țăranilor va vedea de unde s-a inspirat Băieșu. Păcat ca nu se poate face ceva cu casa părinților săi, a fost demolata pe vremea sistemului, iar o casa memoriala cred ca va fi greu de reconstruit. Se pierd si ultimele urme ale sale in satul natal, care a fost la rang de comuna, iar acum este un cătun izolat, in care trăiesc câțiva bătrâni bolnavi uitați de lume. Felicit familia care mai face eforturi pentru a păstra vie memoria celui care a fost creatorul "marelui Costel si al Tantei", piesa jucata ani de zile cu casa închisă. Am avut bucuria sa-i cunosc părinții. Nea Ion Vica, așa ii ziceau vecinii, pentru ca fiecare pe aici are un "nickname", venea la bunicul meu si-i zicea "Mă Costică, mă duc la moara, nu vrei sa-ti macin si ție", iar când se întorcea stăteau jos pe prispa la un toi de rachiu si puneau berbecuții la plan de taiere toamna pentru pastrama si carnați. Comuniștii nu le-au putut lua aceasta plăcere niciodată si iată de aceea trăim si noi astăzi!!

Raspunde

Stiri Agerpres

ZILE NAȚIONALE: Djibouti
Marti, Iunie 27, 2017 03:45 AM

Djibouti, cu denumirea oficială Republica Djibouti (Republique de Djibouti/Jumhuriyat Jibuti), sărbătorește, la 27 iunie, Ziua națională (aniversarea independenței, obținută în 1977), conform site-ului Ministerului Afacerilor Externe.

CITATUL ZILEI
Marti, Iunie 27, 2017 03:30 AM

"Iertăm atâta timp cât iubim. " - La Rochefoucauld, "Reflexii sau sentințe și maxime morale" (Cugetări franceze, Colecția Cogito, Ed. Albatros, 1982)

SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 27 iunie
Marti, Iunie 27, 2017 03:15 AM

Premierul Republicii Moldova s-a întâlnit cu delegația României la APCE și a insistat asupra prelungirii gazoductului Iași-Ungheni
Marti, Iunie 27, 2017 03:07 AM

Premierul Republicii Moldova, Pavel Filip, s-a întâlnit luni la Strasbourg cu delegația României la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei (APCE), condusă de senatorul Titus Corlățean, informează guvernul de la Chișinău într-un comunicat trimis AGERPRES.

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 27 iunie
Marti, Iunie 27, 2017 03:00 AM

Este a 178-a zi a anului 2017.

OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
mai multe poze »
TOP COMENTARII
CELE MAI CITITE ARTICOLE
27 Jun, 00:21 Jos comunismu din scoli
Democrat a comentat pentru articolul Peste 70 de posturi de directori de școli, scoase la concurs la Buzău:
Dacă judecam reusitele din plan profesional după calitatea vieții de familie atunci dinu trebuie sa nu mai iasă în societate. ..A uitat Cum domnul goidescu, despre care tot vorbește așa murdar pe unde apuca și cât de tare poate, a ales sa ascundă adevărul despre starea lui psihica după marele necaz de care a avut parte! Întrebat, în calitatea de director , la una din inspecțiile la clasa ale lui dinu despre starea lui psihica, a ales sa fie domn si sa ascundă prostiile pe care le făcea. ..josnic dinule ce faci acum legandu-te de tatăl sau
26 Jun, 23:50 razbunare
marcu camataru a comentat pentru articolul Peste 70 de posturi de directori de școli, scoase la concurs la Buzău:
Ati facut campanie pentru Dobrita, l-ati votat, m-ati vrut la scoala! Lasa ca va arat eu! Cel mai prost director, asta o sa aveti!
26 Jun, 23:43 Rusine
tot profesor titular a comentat pentru articolul Peste 70 de posturi de directori de școli, scoase la concurs la Buzău:
Ghici ghicitoarea mea: cine se ascunde in spatele acestui comentariu plin de mizerii? Toata lumea stie ca frustratul fost director Dinu, care sufera de sindromul strutului si are impresia ca daca se ascunde, lumea nu stie cine a scris. Nu te-ai saturat sa improsti cu venin in toate partile? Nu-ti mai schimbi strategia asta de a denigra numele celor care ar putea sa conduca scoala asta si care ar face o treaba mult mai buna decat tine? Mai bine fa-ti orele, ca s-au saturat copiii de povesti cu porumbei si cu pescuit si de luat note din burta. Ne-am saturat de tine ca de mere padurete. Lasa-neeeee, lasa-neeee!!!!
Google PageRank Checker