Monden

Buzoianca Janina Nectara își mută campania în Times Square pentru a sensibiliza autoritățile române

Acum mai bine de un an, buzoianca Janina Nectara a lansat campania „Femei pe bancnote”, o inițiativă care urmărește tipărirea pe bancnotele românești a ­fi­gurilor feminine care au marcat diferite domenii din istoria României. În acest moment nicio femeie nu apare pe bancnotele românești. Deși campania buzoiencei are aproximativ 100 de apariții în presa națională, se pare că nu e suficient pentru a convinge autoritățile. Astfel, Janina a decis să apeleze și la sprijinul presei internaționale și să își facă cunoscut demersul pe plan extern.

Despre campania „Femei pe bancnote” s-a auzit din Canada până în Australia, din Islanda până în China. Un prim succes este că Banca Națională a României a luat decizia de a emite o bancnotă aniversară cu Regele Ferdinand și Regina Maria. Această bancnotă există în ediție limitată, nu este un ban în sine, ci se adresează colecționarilor. De aceea, Janina Nectara merge mai departe și nu abandonează campania; dimpotrivă, o duce peste mări și țări, tocmai ca să înțeleagă cine trebuie că intențiile sale sunt serioase și realizabile.

„Sunt în discuții cu oameni din New York”    

„Sunt în discuții pentru a duce campania în New York, pe bilboarduri din Times Square. Vom lansa și o carte despre cele 100 de personalități feminine, pe care o vom dona bibliotecilor școlilor din întreaga țară, pentru ca toți elevii să citească despre aceste femei remarcabile care nu apar în nicio carte din programa școlară”, a precizat Janina în cadrul unui interviu apărut recent în revista Marie Claire.

În anul 2007, compania Toshiba a plătit 400.000 de dolari pe lună pentru a-și vedea reclama luminoasă pe un panou publicitar în Times Square.

Totul a pornit în mintea buzoiencei de la întrebarea simplă „de ce apar exclusiv bărbații pe bancnotele românești?”. Bloggerul internațional de modă și prima româncă ce scrie pentru Vogue a demarat, cu această întrebare, o campanie ce și-a propus să omagieze femeile importante ale României, prin apariția lor pe bancnotele românești. Iar demersul a fost stabilit fix în anul 2018, an ce a fost un an istoric, cu o dublă și puternică simbolistică pentru România. Nu doar că s-au împlinit 100 de ani de la Marea Unire, dar s-au sărbătorit și 80 de ani de când româncele au obținut drept de vot.

Susținută de Inna și Antonia  

„Deși celebrăm 100 de ani de când România s-a înfăptuit ca stat modern, totuși, modernismul pare doar un cuvânt din dicționar în privința multor femei din România. Mă refer mai ales la autorități, care sunt r­e­ticente să recunoască oficial succesul femeilor românce. Gândiți-vă doar la faptul că femeile care au marcat atât istoria națională, cât și pe cea mondială, nu se află în cărțile de istorie, nu sunt cunoscute de publicul larg. Campania <Femei pe bancnote> are drept scop ilustrarea unei bancnote românești cu una dintre personalitățile feminine marcante ale istoriei naționale. Mai ales că, în nenumărate domenii, româncele au fost primele sau unicele, atât în Europa, cât și în lume: prima femeie inginer din lume – românca Elisa Leonida Zamfirescu; prima femeie doctor în me­dicină din lume – românca Maria Cuarida Crătunescu; prima femeie avocat din Europa și doctor în Drept din lume – românca Sarmiza Bilcescu; prima femeie explorator din lume – românca Florica Maria Sas. Și lista continuă”, declara Janina anul trecut.

Și, uite așa, pe site-ul ,,FemeiPeBancnote.ro”  s-a creat o selecție de 100 de personalități feminine istorice, selecție din care românii au fost invitați să își aleagă personalitatea preferată, care va fi imprimată pe o bancnotă. Acestei campanii s-au alăturat într-un an multe vedete și personalități marcante autohtone, prin­tre care și Inna, Antonia și Proconsul, care  au postat pe conturile de socializare mesaje de susținere a acesteia, într-o acțiune online de mare anvergură. Prima instituție de învățământ superior, care a anunțat oficial susținerea acestei campanii inedite, este chiar cea mai mare universitate din țară (în privința studenților admiși fără taxă) – Universitatea Politehnica București. Concomitent, persoanele publice, ambasadori și oameni de cultură continuă să se alăture în număr tot mai mare, semnând petiția și votându-și preferatele pe www.FemeiPeBancnote.ro.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker