Monden

Buzoianca Claudia Colniceanu, pe podiumul Festivalului „Taragotul de Aur”

A treia ediţie a Festivalului Concurs „Taragotul de Aur” desfăşurat la Cluj în luna noiembrie şi închinat marelui artist Dumitru Fărcaş i-a adus buzoiencei Claudia Colniceanu încă un premiu important în colecţia de trofee. Şi în cadrul acestui concurs artista a demonstrat că dragostea pentru folclor este nemăsurată, Claudia primind din partea juriului premiul III la secţiunea „solist vocal”, şi multe cuvinte de susţinere pe drumul pe care l-a ales talentata buzoiancă.

La festival au participat, în faza de selecţie, 38 de concurenţi, dintre care 27 au fost validaţi să intre în concurs de exigentul juriu prezidat de prof. univ. dr. Vasile Jecan, rector al Academiei Naţionale de Muzică „Gheo­rghe Dima” din Cluj–Napoca, juriu în a cărui componenţă au intrat nume cunoscute, între care şi maestrul Constantin Arvi­nte. „Regizorul” festivalului a fost realizatoarea TVR Elise Stan, iar preşedinte al acestei ediţii a fost Andreea Fărcaş, preşedinte şi a Asociaţiei Culturale „Dumitru Fărcaş”. Prezentarea evenimentului a aparţinut prof. Victor Bercea, cel care a urmat la directorat lui Laurenţiu Hodorog.

De remarcat că la această ediţie au participat tineri solişti şi instrumentişti din toate zonele folclorice ale ţării, dar şi numeroşi solişti afirmaţi în emisiunile tv „O dată în viaţă”. Alături de ei au cântat interpreţi cunoscuţi ca Dinu Iancu Sălăjanul, Gigi Tăbăcaru, Maria Gligan (tulnicăreasa din Câmpeni cu nepoatele şi nepoţii ei), Mariana Anghel, Pera Bulz, Junii Cetăţii din Rupea şi artiştii din Groşii Maramureşului, în frunte cu taragotistul Dumitru Dobrican. Festivalul s-a încheiat cu colinda „La toată casă-i lumină”, pe ecran fiind proiectată poza lui Dumitru Fărcaş, însoţită de cuvintele sale: „N-am dăruit nimic publicului, dacă nu m-am dăruit pe mine”.

„A fost o mare bucurie să cânt în faţa publicului din Cluj”

„A fost o mare bucurie să cânt în faţa publicului din Cluj căruia vreau să îi mulţumesc pentru sus­ţinerea pe care mi-a ­oferi­t-o. Au fost momente pline de emoţie ce vor avea întotdeauna un loc aparte în sufletul meu… Mulţumesc Orchestrei <Cununa Transilvană>, organizatorilor şi juriului pentru premiul oferit!”, a declarat Claudia Colniceanu.

Buzoianca şi-a adăugat acest premiu important celui câştigat în luna septembrie dedicat altui artist celebru, Ion Dolănescu. Atunci tânăra artista de 20 de ani şi-a adjudecat şi marele premiu şi trofeul festivalului naţional, declarând că se simte mândră de decizia juriului şi mai ales de faptul că este născută în aceiaşi zi cu regretatul Dolănescu, pe 25 ianuarie, şi, coincidenţă sau nu, şi cu maestrul Nicolae Botgros.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker