„Volumul 3 i-l dedic unui înger fără de care n-aş fi ajuns astăzi aici!”. Acesta este mesajul care îi va sensibiliza sigur pe cititorii ce aşteaptă ideile, argumentele şi lecţiile motivaţionale ale buzoiencei Cătălina Potârniche care a muncit lunile acestea să scoată pe piaţă al treilea volum de autor. „Terapie pentru minte şi suflet” va fi gata de lansarea oficială abia la începutul anului 2019, dar până atunci buzoianca şi-a anunţat cititorii că volumul de dezvoltare personală poate fi deja comandat în avans, această precomandă fiind însoţită şi de o reducere faţă de preţul de lansare, plus multe alte cadouri surpriză.

„O nouă demonstraţie că dragostea e pace, înţelegere  tacită. Fără întrebări. E sigură, fără nicio urmă de îndoială. Şi e plină. E prezentă. Fără crăpături. Fără sentimentul că ceva lipseşte. Dragostea e un întreg clar şi bine definit, nu două jumătăţi care încearcă din răsputeri să formeze un întreg. Dragostea e libertate. E evoluţie. E sprijin. Pasiune. Interes pentru centrul propriu, pentru centrul comun, dar şi pentru centrul celuilalt. Este motivaţie. Este zi petrecută în pat printre pupături, dar şi zi petrecută în muncă… printre pupăturile bine impregnate în suflet… Şi pe buze. şi restul, îl găsiţi în textele volumului“, este mesajul Cătălinei pentru cititorii care i-au cumpărat celelalte două volume apărute în 2017 şi 2018.

„Vei descoperi o carte de vindecare“

După primul volum, Cătălina a primit felicitări inclusiv din partea profesioniştilor în domeniu jurnalismului şi beletristicii, buzoianca intrând în atenţia directorului editurii „Naţiunea” şi redactor-şef al publicaţiei cu acelaşi nume, Cezar Adonis Mihalache, care a apreciat că o carte poate fi în multe feluri, veselă, tristă, iritantă, intuitivă, dar mai ales, poate fi vindecătoare, aşa cum a găsit-o pe cea a Cătălinei. În fapt, directorul a spus că toate cărţile ar trebui să aibă măcar puţin din acest „dar de har” pe care l-a demonstrat buzoianca prin cele două volume publicate până acum.

„Se vede clar că este trăirea directă a autorului. A aceluia ce a stat în faţa unei coli albe aşteptând inspiraţia sau a aceluia care a strâns coală de coală trăirile şi le-a dat o coloană vertebrală. Pe care tu, cititorule, ar trebui să o desfaci fără să ai fobia felului în care va fi arătând cartea dacă ai făcut prea multe popasuri citind-o… Pentru că o carte ce poartă semnele cititului este aidoma unei monede vechi. Capătă ­va­loare prin ceea ce a reuşit să trezească, meditativ, contemplativ sau interogativ, în tine. Cătălina, <de prin articole>, este modestă din fire. Poate pentru că este <taur>. Sau poate pentru că este prea tânără pentru a livra reţetare de vindecare. Sau poate pentru că, pur şi simplu, aşa se simte ea bine. şi cred că, dincolo de a jongla cu lucruri care, vai!, nu se spun într-o carte, ar zice unii, vei descoperi o carte de vindecare în care ea nu este decât un terapeut anonim, tu, cititorule eşti propriul tău medic. Dominişora C, <de prin articole>, este o fire timidă, o timidă care atunci când prinde coala de hârtie te surprinde prin acel origami de sentimente pe care îi meştereşte”, a mărturisit Cezar Adonis Mihalache.

DISTRIBUIȚI
loading...