27 de ani
de presa libera
Marti, Noiembrie 21, 2017 14:18 PM

Monden

Buzoianca Cătălina Potârniche lansează un nou volum din „Terapie pentru minte şi suflet”

de Silvia HERGHELEGIU
Monden  |
29.08.2017, 00:00
935

   „Terapie pentru minte şi suflet” este visul neştiut al vieţii sale, este rezultatul neliniştii şi al gălăgiei sufletului ei. ,,Este rezumatul tuturor trăirilor sale din viaţa asta şi din toate vieţile de dinainte“, şi, pentru asta, Cătălina Potârniche a anunţat pe blogul său lansarea volumului cu numărul 2, în care şi-a mai adunat o parte din aceste gânduri, trăiri şi vise.

   „Adun în vorbe toate sentimentele şi emoţiile care ne încearcă pe noi toţi de-a lungul timpului, de-a lungul experienţelor noastre. Expun în vorbe toate problemele care ne pun piedică tuturor... într-un mod general, dar care permite fiecăruia să regăsească propriile particularităţi şi să le înţeleagă, să vadă dincolo de ele, să audă vocea propriei minţi dictând soluţiile. Depun în cuvinte ideea că «Da, există viaţă după suferinţă!>” şi că tocmai aceste suferinţe sunt binecuvântările cele mai mari, pentru că ele ne cresc, ele ne formează şi ele ne conduc înspre fericire. Cum? Citiţi totul, în volumul cu numărul 2, «curând>”, a spus buzoianca. Şi ,,curând” s-a transformat în 29 septembrie, atunci când Cătă­lina a hotărât să aducă pe piaţa, la Bucureşti, volumul cu numărul 2 al cărţii sale.

Încurajări şi vorbe frumoase, de la cititorii primului volum

    Primul volum a reuşit să-l ­publi­ce acum aproape jumătate de an, şi feed-backul de la cititori a fost unul cât se poate de încurajator.

   „Îţi citesc cartea şi-ţi mul­ţumesc. Pentru că eşti o învingătoare. Şi le spui într-un mare fel. Şi pentru că eşti un om frumos. şi pentru că mă regăsesc... la capitolul dezechilibre. Gândesc spre o echilibrare a mea, o aştept. O sper, o aştept. Am început, aşa cum m-am priceput, aşa cum m-au sfătuit nişte oameni frumoşi... ba cu cristale şi brăţări curăţitoare, ba cu mix de ierburi. Şi continui cu gânduri bune şi cu credinţă. Doamne-Doamne ne iubeşte şi ne dă cât putem duce. Ne arată că suntem puternici şi ne ajută să devenim puternici. Om frumos, îţi mulţumesc!“, i-a scris autoarei Adina P.

   „Am citit cartea Cătălinei, Terapie pentru minte şi suflet. Este o carte frumoasă, uşor de citit, dar cu idei foarte profunde. Mă întrebam, când am început să citesc cartea, unde o să găsesc mintea şi sufletul în toate ideile cărţii? Conform cărţii, mintea şi sufletul se află în tot ceea ce facem noi, iar dacă vrem să avem grijă de minte şi suflet trebuie să fim atenţi, vigilenţi în tot ceea ce facem, gândim şi în tot ceea ce trăim. Frumuseţea cărţii stă în realismul expunerii vieţii de zi cu zi prin experienţa Cătălinei, autoarea acestei cărţi, şi prin îndemnul de a ne trezi din toate modurile noastre ipocrite de a ne trăi viaţa. Toate acestea m-au făcut să cred că este o carte care merită citită”, a transmis un alt cititor, Petru M.

   În urma unor astfel de reacţii, Cătălina Potârniche spune: „Aşadar, totul are sens… dacă învăţăm să ne cunoaştem şi să ne ascultăm sufletul, aşa că vă aştept la lansare, poate ajung şi acasă, la Buzău!”.

Comentarii

Acest articol nu are comentarii! Fii primul care comenteaza in legatura cu acest articol!

Stiri Agerpres

Dragnea despre absența senatorilor din Comisia de apărare: În general nu cred în coincidențe
Marti, Noiembrie 21, 2017 14:10 PM

Senatorii din Comisia de apărare au lipsit săptămâna trecută de la ședința în care trebuiau să voteze proiectul de lege privind achiziția rachetelor Patriot pentru că au fost invitați la un poligon de tir al SPP, a declarat marți președintele Camerei Deputaților, Liviu Dragnea, lider al social-democraților, care a precizat că nu "crede în coincidențe".

Creșterea schimburilor comerciale bilaterale și implicarea companiilor românești în realizarea de proiecte în Egipt, obiective comune româno-egiptene
Marti, Noiembrie 21, 2017 14:09 PM

Identificarea domeniilor de cooperare de interes major, creșterea schimburilor comerciale bilaterale, implicarea companiilor românești în realizarea de proiecte în Egipt, dar și atragerea de investiții egiptene în România au fost principalele subiecte discutate luni de Ilan Laufer, ministrul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat și Sherif Ismail, prim-ministrul Republicii Arabe Egipt, informează marți ministerul de resort.

Tenis: Ana Bogdan, calificată în optimile turneului WTA de la Mumbai (India)
Marti, Noiembrie 21, 2017 14:01 PM

Jucătoarea română de tenis Ana Bogdan s-a calificat, marți, în optimile de finală ale turneului WTA de la Mumbai (India), dotat cu premii totale de 115.000 dolari, după 6-1, 6-1 cu Victoria Rodriguez (Mexic).

Argeș: Doi răniți în urma exploziei unei butelii în incinta unui restaurant din Pitești
Marti, Noiembrie 21, 2017 13:57 PM

Două persoane au fost rănite, marți, în urma exploziei unei butelii care s-a produs în incinta unui restaurant din municipiul Pitești.

Un asteroid descoperit în octombrie este un vizitator dintr-un alt sistem solar
Marti, Noiembrie 21, 2017 13:56 PM

Un misterios obiect stâncos care avea forma unei țigări detectat în luna octombrie provine dintr-un alt sistem solar, o apariție fără precedent care a fost confirmată luni de astronomi, relatează marți AFP.

OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
mai multe poze »
TOP COMENTARII
CELE MAI CITITE ARTICOLE
21 Nov, 10:28 Prima ,,plimbare,, deasupra Buzaului cu un avion alaturi de parasutisti !!!
Vasile Bugeac a comentat pentru articolul Români de excepţie care au promovat Buzăul / Primul general de paraşutişti, Grigore Baştan, omul care a sărit din avion cu fiul său în braţe:
In una din vizitele mele acasa (Fam.Bugeac era prietena cu Fam. Bastan )Gr. Bastan ma dat in ,prmire , cdt.de zbor ca sa vad cum se antreneaza parasutisti .Afost deosebit mai ales ca avionul era un aparat german cu 3 motoare di al doilea razboi . Nu voi uita nici-o data grija prieteneasca pe care a avuto Gr. Bastsn pentru mine !!
21 Nov, 07:55 e bine, bine, e foarte bine
bady@sula a comentat pentru articolul O fostă judecătoare la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a băgat în corzi decidenţii Prefecturii pentru un teren de 5,44 ha:
Oricum,titlul de proprietate nr.109917/20.07.2017 era un document fals.A se vedea corespondenta ulterioara emiterii acestuia,dintre OCPI Buzau si Comisaia locala Beceni.Se vede treaba ca n-o sa le mearga smecheriile cu doamna judecator Circei.
21 Nov, 07:19 4,64 mld $ patrioate ~ 1/4 din 19,95 mld $ cât a împrumutat Băse de la FMI și BM
Pixelu patriot, ca și ținătorul mâinii drepte în dreptul inimii a comentat pentru articolul Ciolacu: ,,E important ca achiziţia de rachete Patriot să treacă săptămâna asta de Parlament“:
Interesantă este metoda prin care Dragnea a intrat în clubul select al imunilor la detenție, alături de Băsescu, Tăriceanu, Ponta, Iohannis și Isărescu. Nu s-a pus niciodată problema blocării achiziției (tehnică militară de pe vremea războiului din Vietnam), amânarea adoptării proiectului de achiziție a avut doar scopul de a obține asigurări că cele două noi dosare ale lui Dragnea se vor finaliza cu achitări. Pentru acest lucru a fost nevoie de vizita fulger a secretarului de stat american, Tillerson, care să parafeze înțelegerea. Happy end. Americanii cu banii pe patrioate expirate iar Dragnea cu imunitate la pușcărie.
Dacă chiar se dorea întărirea securității naționale, de ce nu s-au achiziționat patrioate de ultimă generație precum au făcut polonezii? Este drept, prețul era dublu, dar măcar aveai garanția că în eventualitatea unui conflict, chiar făceau ceva.
Google PageRank Checker