• Artista îşi doreşte să cucerească juriul Festivalului de la Amara, la fel cum au făcut-o Dora Gaitanovici în 2017 şi Teo Manciulea în 2014

Buzăul are talente muzicale care se vor remarcate pe scenele festivalurilor cu greutate, iar în week-endul aceasta a venit rândul Biancăi Mihai să se evidenţieze la festivalul ce va avea loc la Amara. Competiţia muzicală va avea loc pe 4-5 august şi s-au calificat, după preselecţie, doar 12 solişti, printre care şi buzoianca noastră, care a cucerit juriul de la “Românii au Talent” cu o piesă de jazz. Anul acesta, la cel mai longeviv festival de muzică uşoară vor cânta în recital Smiley, Monica Anghel şi Nicoleta Nucă.

Anul trecut, buzoianca Dora Gaitanovici a luat marele trofeu al Festivalului de la Amara, iar în 2014, râmniceanul Teodor Manciulea. De asemenea, Bianca Mihai a obţinut, anul trecut, Premiul I la cea de-a XVI-a ediţie a Festivalului Internaţional „Chants, sons sur scene”, organizat la Baia Mare. Buzoianca s-a evidenţiat atunci în faţa concurenţilor din 13 judeţe, cu vârste cuprinse între 13 şi 25 de ani, care au interpretat melodii în limba franceză.

Tânăra pregătită de profesorul Constantin Stănculeanu şi-a mai adăugat în palmares şi trofeul concursului „Talentul din liceu se-ARaTĂ”, cel mai popular şi diversificat concurs între liceenii buzoieni cu talent artistic, o competiţie care se derulează pe şapte secţiuni, printre care muzica, arta plastică, actoria, dansul şi arta fotografică. Talentul său a fost remarcat de organizatorii concursului, ceea ce a făcut ca Bianca Mihai să cânte alături de Florin Giuglea, unul dintre cei mai buni chitarişti români, cu ocazia concertului pe care acesta l-a susţinut în Cafeneaua Artiştilor. Buzoianul Florin Giuglea a avut ocazia să cânte alături de mari artişti precum Felicia Filip şi Mike Godoroja.

50 de ani de desfăşurare neîntreruptă

Festivalul-concurs naţional de interpretare a muzicii uşoare româneşti “Trofeul tinereţii” de la Amara a dobândit, de-a lungul celor 50 de ani de desfăşurare neîntreruptă, o identitate serioasă, având drept scop atragerea iubitorilor acestui gen muzical, dar şi promovarea tinerelor talente. Este cel mai longeviv festival de muzică uşoară din ţară şi considerat al doilea ca importanţă şi amploare după Festivalul de la Mamaia.

Prima ediţie a festivalului a avut loc în 1968 şi s-a numit “Portativ ialomiţean”. De-a lungul timpului, Festivalul “Trofeul Tinereţii” – de la Amara a rămas locul de întâlnire al generaţiilor de artişti, unde s-au afirmat şi confirmat numeroase talente interpretative şi componistice, se arată pe site-ul manifestării, festivalulamara.ro. Pe scena festivalului de la Amara au urcat sute de concurenţi, din toate judeţele ţării, din rândul cărora s-au remarcat tineri talentaţi, care au devenit, ulterior, artişti valoroşi: Janina Matei, Mihaela Runceanu, Angela Ciochină, Aurel Moga, Marina Scupra, Aurel Moldoveanu şi mulţi alţii.

DISTRIBUIȚI
loading...