Monden

Buzoianca Andra Gogan, 2,4 milioane de urmăritori pe TikTok

Andra Gogan este unul dintre creatorii de divertisment ai Generaţiei Z. Cântă încă de acum vreo 18 ani şi este cunoscută şi pentru că a dublat mai multe personaje de desene animate de pe Disney Channel. Acum, buzoianca de 21 de ani a atins un nou record, înregistrând un număr impresionant de urmăritori pe TikTok, una dintre cele mai descărcate aplicaţii de social media în Europa şi în SUA, fiind considerată un fenomen printre tinerii din Generaţia Z.

„Nu mai există Facebook în generaţia care mă urmăreşte pe mine”

Aproximativ 2,4 ­mi­lioane de persoane urmă­resc filmuleţe postate de buzoiancă pe TikTok. Asta se întâmplă după ce Andra a postat până acum 4.850 de videoclipuri.

Pe Youtube, unde creează vlogguri, buzoianca are 807.000 de subscriberi. Pe Instagram are 94.000 de followeri, iar pe Facebook are doar 94 mii. „Nu mai există Facebook în ge­neraţia care mă urmăreşte pe mine. Dar eu funcţionez şi pe Facebook, pentru că acolo mă văd mămicile copiilor care mă urmăresc pe alte reţele. Aşa văd şi dânsele cum sunt eu… şi dacă merită să mă urmărească copiii lor”, a declarat Andra Gogan pentru HotNews.ro.

Debutul Andrei pe TikTok a avut loc în august anul trecut, când s-a lansat noul TikTok în care sunt integrate toate aspectele musical.ly. Acum, la mai mult de un an distanţă, peste 500 de milioane de utilizatori folosesc lunar aplicaţia. Printre ei, Andra Gogan şi probabil mulţii dintre copiii de 11 ani din jurul nostru. Dar şi Arnold Schwarzene­gger şi publicaţii precum Washington Post.

„Copiii de la dansuri m-au motivat sa mă apuc de filmuleţe”

„Sunt pe TikTok de când a început. Înainte se numea Musical.ly. Pe mine copiii de la dansuri m-au motivat sa mă apuc de filmuleţe pe musical.ly, rugându-mă să îi ajut să înveţe scurte dănsuleţe”, mai spune Andra.

Pe scurt, TikTok este o aplicaţie care permite utilizatorilor să posteze videoclipuri de până la maxim 15 secunde. Inovaţia TikTok vine din posibilităţile variate pe care le oferă pentru a edita videoclipul. Userul poate adăuga muzică şi multe efecte speciale. Aşa că, oricine, indiferent de cunoştinţele de editare video, poate face un clip decent într-un timp foarte scurt. Şi aşa, în doar câţiva ani, Andra a reuşit să posteze aproape cinci mii de clipuri. Dacă foloseşte platforma de aproximativ trei ani, asta înseamnă cam ­cinci clipuri pe zi.

„În mare parte, sunt clipuri uşurele, de distracţie, dar unele sunt mai complexe şi îmi ocupă mai mult timp. Dar TikTok înseamnă creaţie. Aşa ca nu mă plictisesc niciodată şi nu simt că ar fi obositor”, a mai declarat buzoianca.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker