Administrație

Buzăul va deveni primul oraș circular din România 

Institutul pentru Cercetări în Economie Circulară și Mediu “Ernest Lupan” (IRCEM), împreună cu Green Group și Primăria Muncipiului Buzău au organizat, joi dimineață, la Sala Nicu Constantinescu a Primăriei,  conferința de mediu ”Scalarea economiei circulare pentru gestionarea resurselor din deșeuri”, lansând cu această ocazie platforma inovativă „Buzău Circular”.

Conform unui comunicat de presă al Green Group, economia circulară înseamnă reducerea la minimum a deșeurilor și a poluării prin reducerea consumului, reciclarea deșeurilor și reutilizarea materialelor, iar platforma „Buzău Circular” pune bazele pentru crearea primului oraș circular din România.

Conferința este parte din proiectul ”Strategia Româ­niei privind Tranziția către Economia Circulară 2020-2030” și a reunit componenta de business, cea legislativă și administrativă, punand la aceeași masa reprezentanți ai industriilor de reciclare și colectare, ai autorităților publice centrale și locale, generatorii de deșeuri și presă.

,,Vrem să aducem în atenția părților interesate ideea antreprenoriatului pliat pe economia circulară și importanța sprijinirii financiare a afacerilor din zona reducerii consumului de resurse. Totodată, argumentarea dezvoltării prin educație a unui comportament responsabil din partea cetățenilor în direcția res­ponsabilității față de resursele pe care le avem la dispoziție”, a spus Simina Lakatos, președinteIe Institutului pentru Cercetări în Economie Circulară și Mediu “Ernest Lupan”.

La rândul său, președintele Green Group, Constantin Damov, a spus că, pentru realizarea modelului eco­nomiei circulare, este necesară o contribuție responsabilă a mediului financiar: ,,Economia Circulară este cel mai ambițios program al omenirii, reprezintă întoar­cerea la modelele inspirate din natură și este soluția de ultimă instanță la nivel global de a menține nivelul activităților economice în condițiile în care există deja o criză a materiilor prime și a materialelor. Pentru a demonstra că nu este o utopie, ci ceva tangibil, Green Group lansează în cadrul acestei conferințe programul <Buzău Circular>, primul oraș ce se dorește a deveni circular în România.  Ca toate aceste eforturi să fie realizabile, modelele economice vor trebui să devină bancabile, iar mediul financiar să treacă și el la o finanțare responsabilă”,  a declarat acesta.

,,Dacă vorbim despre circularitate, trebuie să ne gândim că acest concept nu este doar despre a fi eficient, ci despre adoptarea unor noi comportamente și viziuni complet diferite privind gestionarea re­surselor. Astfel, prin implicarea tuturor buzoienilor putem transforma orașul nostru într-unul sustenabil, centru național al economiei circulare”, a spus, la rândul său, primarul municipiului Buzău, Constantin Toma.

În cadrul evenimentului desfășurat la Primăria Buzău s-au abordat subiecte având teme precum tendințele consumatorilor (cum vor evolua așteptările acestora privind materialele utilizate în procesul de producție, precum și reducerea, generarea și consumul resurselor în următorii zece ani), ciclul de viață extins al produsului, în special în stadiul de fabricație (eco-design, măsuri preventive privind deșeurile, valorificarea acestora etc.), combaterea schimbărilor climatice în sectorul reciclării și utilizarea deșeurilor ca resurse sustenabile – exemple de bune practici, inovare disruptivă, respectiv impactul celor mai recente tehnologii care transformă abordările privind recupe­rarea și reciclarea materialelor, măsurarea, gestionarea și raportarea eficientă a deșeurilor, mate­rialelor recuperate și reciclate, responsabilitatea extinsă a producătorului, adică gestionarea produselor fabricate pe care producătorul le-a introdus pe piață și impactul asupra sfârșitului ciclului de viață al produsului, când produsul este gata să fie aruncat.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker