De câțiva ani buni, Buzăul este unul dintre cele mai murdare municipii reședință de județ. N-o spun eu, ci realitatea fiecărei dimineți, când, la prima oră, nu există container al cărui conținut  să nu fie împrăștiat în jurul “țarcurilor” de plasă sudată, uneori gunoiul ajungând până sub balcoanele blocurilor. Inclusiv, sau mai ales, în zonele centrale ale orașului, cum ar fi Unirii, Bazar, Bălcescu etc.

   Dacă lucrătorii de la RER Ecologic Service își fac datoria, zilnic – și chiar și-o fac, începând de la șoferi, și terminând cu măturătorii -, singurii care sunt direct vinovați pentru împrăștierea acestor gunoaie nu pot fi alții decât scormonitorii containerelor. Tot orașul știe (și vede) cum acești “gunoieri” își fac de cap cu o dezinvoltură care sfidează orice idee de civilizație.

   Nu-mi amintesc ca, pe agenda de lucru a tuturor consiliilor locale din ultimele două decenii să fi figurat vreodată și această ­pro­blemă gravă. Nu mai vorbesc despre haitele de câini din jurul containerelor de gunoi. Deja e o chestiune ancestrală, chiar dacă, în ultimul timp, în jurul dâmburilor de gunoaie, supremația câinilor e pe ducă, stăpâne absolute a acestor perimetre fiind acum pisicile. Zeci și zeci de pisici, de toate rasele și culorile. Uneori chiar și felinele de apartament, cele de rasă garantată, evadează din case și se duc direct la balul țigănesc din jurul containerelor de gunoi.

   Asta da mizerie artistică. Desene animate, aer fetid, lume adormită, pisici ambetate – plictisite și deranjate-, șobolani matusalemici…

DISTRIBUIȚI