Alocaţiile pentru susţinerea familiei, plătite în iulie 2018, au totalizat 36,5 milioane de lei, suma medie pe beneficiar fiind de 165,76 lei, anunţă Agenţia Naţională de Plăţi şi Inspecţie Socială. În aceeaşi lună, erau înregistraţi 220.195 de beneficiari ai acestui acestui tip de ajutor social, cei mai mulţi fiind în judeţele Bacău (12.891), Suceava (11.937), Vaslui (1.338) şi Iaşi – (11.232).

De asemenea, la finalul lunii iulie, erau suspendaţi de la plată 20.505 beneficiari, cei mai mulţi din Buzău (1.596), Giurgiu (1.423), Vâlcea (1.370) şi Dolj (1.256). Cea mai mare valoare a sumei medii plătite reprezentând drepturi curente a fost înregistrată în judeţele Timiş (199,96 lei), Arad (191,48 lei) şi în municipiul Bucureşti (91,48 lei). În aceeaşi lună a anului 2018 au fost efectuate alte plăţi – respectiv restanţe, reluări în plată, plăţi neachitate, corecţii etc. – în contul acestui beneficiu, în sumă de 206.372 lei.

Beneficiul a fost instituit de Legea nr. 277/2010 privind alocaţia pentru susţinerea familiei şi se adresează familiilor ce au în îngrijire copii şi realizează venituri mai mici decât ­va­loarea unui prag stabilit de lege.

 

DISTRIBUIȚI
loading...