Sănătate

Buzăul, în proiectele Academiei Române de cercetare a cauzelor bolilor de inimă

În condițiile în care în spital ajung pacienți cu vârsta sub 30 de ani cu boli de inimă, este important să se cunoască cauzele care determină îmbolnăvirea. Și la acest lucru va contribui și echipa Spitalului Județean care salvează inimile buzoienilor și care lucrează, din luna martie, pe trei teme de cercetare într-un proiect al Academiei Române.

„Datele acestea (despre pacienții care vor intra în proiect, n.r.) sunt colectate prin intermediul unor re­gistre naționale. Aceasta este una dintre ideile principale ale proiectului, să colectăm date de la toate centrele existente și care au tema respectivă și să vedem care sunt exact, ce specific are pacientul român în ceea ce privește boala coronariană ischemică acută, ce factori de risc asociază boala coronariană, cât este de severă, câte stenturi necesită, dacă necesită abordare chirurgicală etc. Se dorește formarea unui registru național cu specificul național al pacienților din țara noastră. Și al doilea concept hard team este important. Se dorește ca, în timp, să se creeze o rețea prin care, noi, medicii de la Buzău, să putem colabora, chiar și direct, prin intermediul unor videoconferințe, cu alți medici de care avem nevoie, în special chirurgi cardiovasculari, să ne putem sfătui cu privire la cea mai bună opțiune medicală pentru pacientul respectiv”, spune medicul Florin Matei, coordonatorul echipei buzoiene.

Acest proiect important pentru salvarea buzoienilor cu probleme grave de inimă a început în 2015, spune ­ma­nagerul Spitalului Buzău, când, împreună cu regretatul medic Adrian Negoiță, a semnat documentele într-un proiect al Academiei Române, pentru ca la Buzău să ajungă un aparat angiograf. „În 2015 am intrat pe un proiect al Academiei de Științe Medicale în care ne anunța că vom fi dotați cu un angiograf dacă dorim acest lucru și dacă avem medic să lucreze pe angiograf. La momentul respectiv aveam un medic care lucra de mai mult timp, doctorul Adrian Negoiță, care din nefericire nu mai este printre noi,  care a preluat începutul de proiect și care a mers cu mine, a semnat actele.  Spre sfârșitul anului 2015 chiar s-a făcut procesul verbal de predare primire angiograf de la Academia de Științe Medicale pentru un contract de comodat pe o perioadă de cinci ani, după care va rămâne în proprietatea Spitalului putând fi folosit în contract cu Casa pentru toți cetățenii din județul Buzău”, a relatat managerul Spitalului Jude­țean.

Care pacienți sunt eligibili pentru acest proiect

Despre pacienții care pot intra în acest proiect de ­cer­cetare, care la Buzău se derulează pe trei teme din cele nouă pe care Academia le derulează în 17 centre din țară, a vorbit coordonatorul proiectului la Buzău, medicul Florin Matei.

,,La Centrul de la Buzău sunt trei teme principale. Două dintre ele se adresează pacientului cu cardiopatie ischemică acută, tot ce ține de sindroamele coronariene acute, respectiv angină instabilă, infarct miocardic de toate tipurile. Dacă nu poate fi intervenționat pe loc și dacă situația coronariană nu permite intervenționarea pe loc se poate apela și la un specialist de chirurgie cardiovasculară în cadrul unui hard team, aceasta fiind a doua temă de cercetare, implementarea proiectului hard team, adică a unei echipe care să lucreze pentru pacient și să rezolve cazurile mai complexe, care nu pot fi rezolvate în cadrul spitalului nostru. Mai există a treia temă legată de pacienții cu boală arterială periferică, cu probleme la nivelul arterelor, vaselor membrelor inferioare. Aceasta se adresează doar diagnosticului acestei boli și nu diagnosticului conform proiectului. Practic, orice pacient care se încadrează în criteriile medicale cerută de boală, respectiv de sindroamele coronoraniene acute, este eligibil să fie înscris în proiect și să beneficieze de procedura de coronografie și sau de angioplastie coronariană percutană cu stent, în principiu”, a declarat medicul Florin Matei, coordonatorul de proiect.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker