Mihai ȘULER

Fără îndoială, Buzăul a devenit un reper cultural de invidiat. Prin efortul unor oameni minunaţi, dar şi al autorităţilor locale, ne-am bucurat de evenimente culturale deosebite, care au luat locul şuşelor cu care eram obişnuiţi. Festival de teatru, spectacole diverse, concerte etc.

„Buzăul Clasic“ se anunţă de pe acum o reuşită, cu toate că este insuficient popularizat şi am aflat de el cu totul întâmplător. Surpriza a constat în faptul că, dacă vrei să participi, ai nevoie de invitaţie, pe care o poţi procura, începând cu data de 22 martie 2018, orele 10,00, de la Centrul Cultural „Alexandru Marghiloman“. Nu tu program de distribuire, nu tu un telefon pentru relaţii, nimic!

Am auzit ce s-a întâmplat la spectacolele organizate în acelaşi sistem de Primăria Buzău. De, oameni invidioşi că n-au reuşit – nici prin sistemul PCR nici prin statul la coadă- să obţină o invitaţie, oameni obişnuiţi care, culmea!, mai şi muncesc, nu fac parte dintre personalităţile oraşului şi nu le aduce nimeni invitaţia acasă sau la birou, cu umilele omagii ale organizatorilor.

Cu îndoială în suflet, pentru că prefer să plătesc în loc să mi se ofere, profitând de vremea minunată de sâmbătă, m-am hotărât să fac o plimbare până la Centrul Marghiloman, să-mi încerc norocul. După un dialog prietenesc cu câţiva câini din preajmă şi încercarea clanţelor de la diverse intrări, am dat peste nişte oameni de bine, jandarmi/paznici, care se încălzeau şi ei în clădire, şi care, uimiţi că întrebăm de invitaţii la „Buzaul Clasic“, mi-au răspuns civilizat. „Păi astăzi, sâmbătă, întrebaţi de aşa ceva? Nu ştiţi că până luni nu se lucrează şi nu e nimeni aici?“. Întreb de un eventual program în care se distribuie invitaţiile. „Încercaţi luni!“.

Dezarmat, salut cu umi­linţă şi ies în aerul tare de afară. Respiră regulat şi număra până la cinci. Sau până luni. Şi dacă luni trebuie să mergi la serviciu şi nu ai şefi înţelegători, adio şi n-am cuvinte! Asta dacă invitaţiile n-au luat calea obişnuită şi s-au evaporat.

Desigur, vrem un oraş civizilat, cu lalele, platani şi autobuze moderne. Dar trebuie început cu altceva. Cu res­pectul faţă de cetăţeanul obişnuit care plăteşte impozite şi taxe şi care, culmea impertinenţei, nu este nici pensio­nar, nici şomer, nici asistat social şi nici bugetar.

DISTRIBUIȚI