29 mai 1919, „miting de protest la sala Teatrului Moldavia, organizat de Liga Culturală şi corpul profesoral, împotriva tendinţelor de ciuntire a Banatului, în urma Congresului de pace de la Paris, o parte urmând să revină Serbiei. Sala se dovedeşte neîn­căpătoare, astfel că multă lume aşteaptă sfârşitul întrunirii afară. Muzica militară intonează cântece naţionale, corul elevilor Şcolii Normale cântă <Pe-al nostru steag e scris unire> pe care adunarea îl ascultă în picioare. Au vorbit: Gh. Răşcanu, preşedintele Ligii, Emil P. Theodoru, G. Popescu, Petre Şerdinescu, Justin Stănescu, Holban, C.N. Jitianu, V. Bianu. Ultimul cuvânt i-a aparţinut preotului Provian, care a arătat că Banatul trebuie să aparţină întreg României, atâta timp cât România nu emite pretenţii la teritoriile de peste Dunăre (Valea Timocului) locuite de un mai mare număr de români, faţă de sârbii din Banat. La final s-a adoptat o moţiune ce a fost trimisă miniştrilor Franţei, Angliei, Italiei, Americii, precum şi Prim-ministrului I.I.C. Brătianu”.

  • 19 octombrie 1919 „Împlinind 39 de ani de când am fost promovat doctor în medicină şi chirurgie, de către Universitatea din Bucureşti, dintre care 36 de ani în serviciul Direc­ţiunii generale a serviciului sanitar şi 2 ani luând parte la marele şi sfântul război al întregirii neamului românesc, ca medic-colonel, am crezut că a sosit timpul ca să las locul unui confrate mai tânăr, consacrându-mi restul zilelor pentru redactarea şi tipărirea acestor Însemnări din Războiul României Mari şi scoaterea ediţiei a 2-a a Dicţionarului sănătăţii, completându-l şi îmbogăţindu-l cu cel puţin 1000 de figuri, am demisionat din postul de medic primar al Spitalului I.C. Brătianu din Buzău, pe ziua de 1 octombrie pentru a-mi regula drepturile de pensiune. Onor Direc­ţiunea Serviciului sanitar mi-a primit demisiunea prin ordinul nr. 3316 din 17 septembrie cu aceste cuvinte: <Domnule Medic primar, am onoarea a vă face cunoscut că am luat cunoştinţă de hotărârea dumneavoastră de a vă retrage din serviciul acestei Direcţiuni… Semnat Director general, Dr. Martinescu>.

Greu îmi vine să mă despart de Buzău, unde m-am bucurat de multe simpatii, precum şi de mulţi prieteni de aici care stăruiesc să rămân cu ei. Părăsind oraşul Buzău, mi-am adus aminte de anii 1896-1899, în care am fost profesor de igienă al elevilor clasei a VII-a din Liceul <Hăjdău> şi în suvenirul acelor ani, voind să stabilesc legătură vecinică între acest liceu şi numele meu, i-am făcut o mică donaţiune, dăruind un titlu de rentă de 5% lei 5.000 (cinci mii) Împrumutul Unirii 1919, pentru ca direcţiunea liceului să dea venitul de 250 lei, în fiecare an ca premiu elevului român-creştin care a reuşit să fie dintâiu la examenul de capacitate.

Pe de altă parte, mi-am adus aminte de săracii oraşului luându-mi rămas bun de la ei şi de la toţi cetăţenii oraşului prin următoarea adresă înaintată Primăriei: <Înfăptuindu-se România Mare, m-am hotărât să mă stabilesc în măreţul nostru Ardeal, locul meu de naştere. Părăsind cu multă părere de rău oraşul Buzău, în care am petrecut mai bine de 27 de ani, cei mai frumoşi din viaţa mea şi în care am întâmpinat multă simpatie din partea bunilor cetăţeni, nu găsesc cuvinte îndestulătoare pentru a le exprima sincera mea mulţumire şi adânca mea recunoştinţă decât urându-le din toată inima sănătate, prosperitate şi fericire la toţi. Ca un mic semn vădit al sentimentelor de recunoştinţă şi de regret cu care mă despart de acest frumos şi inimos oraş, am onoare domnule Primar, a vă ruga să primiţi odată cu aceasta 5.000 (cinci mii) lei pe care vă rog să binevoiţi a-i împărţi săracilor din acest oraş cu ocazia sfintelor sărbători ale Mântuitorului nostru din acest an. Primarul G. Stambuliu şi secretarul C.T. Mărculescu mi-au mulţumit în mod oficial, atât pentru donaţie, cât şi pentru activitatea desfăşurată la Buzău>”.

  • 31 octombrie 1919, plecarea din Buzău. „Adio oraş bun, vesel, atrăgător şi ospitalier; rămâi cu bine şi cu suvenirul meu plăcut al unei vieţi de om! Adio, Crâng frumos, legat de inima oraşului prin splendidul bulevard I.C. Brătianu, pe dreapta şi la capătul căruia se află şi iubitul meu spital cu acelaşi nume şi în care am năzuit cu toată mintea şi puterea mea să alin cât mai multe suferinţe şi să scap cât mai multe vieţi în răstimp de 27 de ani! Adio, buni şi inimoşi cetăţeni ai Buzăului, cari mi-a­ţi arătat aşa de multă simpatie şi mi-aţi înseninat zilele şi clipele grele şi întunecoase ale vieţii mele”.
  • 8 februarie 1920 Monitorul Oficial publică legea prin care ziua de 24 ianuarie stil vechi, 6 februarie stil nou, va fi considerată sărbătoare naţională a unirii tuturor românilor.
  • 24 mai 1920, „la Mitropolie se dă citire hrisovului Regelui prin care se vesteşte hotărârea de a se ridica la Bucureşti o Catedrală mare, iar autorul militează pentru Biserica Mântuirii pe care <suntem datori a o ridica în Capitală>”.
  • 26 august 1920, este transportat cu mare pompă capul lui Mihai Viteazul de la Iaşi la Târgovişte. Se fac opriri în gările importante. „Miercuri, 25 august, Râmnicu Sărat unde a avut loc o manifestaţie frumoasă; La Buzău au fost multe şi mari momente de înălţare sufletească. Episcopul Dionisie a oficiat cu soborul său, o slujbă pentru pomenirea eroului şi a rostit o cuvântare urmată de cea a prefectului, Petre Zaharescu, a primarului, Petrache Gheorghiu, apoi a profesorului universitar din Cluj, Marin Ştefănescu, care a vorbit înduioşător. O clipă sublimă a atins Mitropolitul Miron arătând transportarea capului lui Mihai Viteazul este o mare sărbătoare. Urmează defilarea credincioşilor la catafalc ca înaintea unui sfânt. Şi la Mizil a fost pelerinaj la catafalc”.

Aici se încheie însemnările lui Vasile Bianu din Războiul României Mari, dar el a mai adăugat un capitol în care relatează despre Încoronarea Suveranilor României Mari la Alba Iulia, în ziua de 15 octombrie 1922 şi le completează cu un capitol care descrie Arcul de Triumf, cel pe sub care au trecut Suveranii după încoronare.     

(Va urma)

DISTRIBUIȚI