Fostul primar al Buzăului  Constantin Boşcodeală a scăpat de o condamnare în „Dosarul Orizont”,  dar a fost obligat de instanță să plătească, împreună cu ceilalți inculpați, prejudiciul în cauză.

Respinge cererea de schimbare a încadrării juridice din infracţiunea prev. de art.297 alin.1 Cod penal rap. la art.309 Cod penal cu aplicarea art.5 alin.1 Cod penal în infracţiunea prev. de art.297 alin.1 Cod penal rap. la art.5 alin.1 Cod penal, formulată de inculpaţii Boşcodeală Constantin Octavian, Stana Viorica şi Nicolae Trandafir. În baza art.396 alin.6 Cod procedură penală rap. la art.16 alin.1 lit.f Cod procedură penală şi art.18 Cod procedură penală încetează procesul penal pornit împotriva inculpaţilor Boşcodeală Constantin Octavian, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, prev. de art.297 alin.1 Cod penal rap. la art.309 Cod penal cu aplicarea art.5 alin.1 Cod penal, Stana Viorica, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, prev. de art.297 alin.1 Cod penal rap. la art.309 Cod penal cu aplicarea art.5 alin.1 Cod penal şi Nicolae Trandafir, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu prev. de art.297 alin.1 Cod penal rap. la art.309 Cod penal cu aplicarea art.5 alin.1 Cod penal, constatând intervenită prescripţia răspunderii penale.

În baza art.397 Cod procedură penală rap. la art.25 alin.5 Cod procedură penală admite în parte acţiunea civilă formulată de către Staţiunea de Cercetare – Dezvoltare pentru Legumicultură Buzău, cu sediul în Buzău, str.Mesteacănului, nr.23, judeţul Buzău şi, în consecinţă obligă, în solidar, pe inculpaţii Boşcodeală Constantin Octavian, Stana Viorica şi Nicolae Trandafir, la plata către aceasta a sumei de 5.352.864 lei, cu dobânda legală la data plăţii, reprezentând contravaloarea lipsei de folosinţă a terenului în suprafaţă de 33 ha., situat pe raza municipiului Buzău, care a făcut obiectul procesului-verbal nr.15625/19.11.2001 emis de O.C.A.O.T.A. Buzău.

În baza art.397 Cod procedură penală rap. la art.25 alin.5 Cod procedură penală admite în parte acţiunea civilă formulată de către Agenţia Domeniilor Statului, cu sediul în Bucureşti, str. Ştirbei Vodă, nr.43, sector 1 şi, în consecinţă, obligă, în solidar, pe inculpaţii Boşcodeală Constantin Octavian, Stana Viorica şi Nicolae Trandafir, la plata către aceasta a sumei de 531.062 lei, la care va fi adăugată dobânda legală pe timp de un an, calculată la nivelul anului 2001, reprezentând diferenţa dintre contravaloarea terenului în suprafaţă de 33 ha care a făcut obiectul procesului-verbal nr.15625/19.11.2001 emis de O.C.A.O.T.A. Buzău şi contravaloarea, la nivelul anului 2001, a terenului situat pe raza municipiului Buzău, în tarlalele 24 şi 25, identificat în procesul – verbal nr.16303/29.11.2001 emis de O.C.A.O.T.A. Buzău, în baza Ordinului Prefectului nr.146/24.07.2001.

Menţine măsura sechestrului asigurator dispusă asupra bunurilor mobile şi imobile, proprietatea inculpaţilor Boşcodeală Constantin Octavian, Stana Viorica şi Nicolae Trandafir, instituită prin ordonanţa nr.68/P/2009 din 4.04.2014 a Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Ploieşti. Dispune anularea procesului-verbal nr.15625/19.11.2001, emis de O.C.A.O.T.A Buzău.

În baza art.275 alin.1 pct.2 lit.a Cod procedură penală obligă pe inculpata Stana Viorica la plata sumei de 3.000 lei, din care suma de 2.000 lei reprezintă cheltuielile judiciare ocazionate de desfăşurarea urmăririi penale; pe inculpatul Nicolae Trandafir la plata sumei de 2.000 lei, din care suma de 1.000 lei reprezintă cheltuielile judiciare ocazionate de desfăşurarea urmăririi penale şi pe inculpatul Boşcodeală Constantin Octavian la plata sumei de 6.000 lei, din care suma de 5.000 lei reprezintă cheltuielile judiciare ocazionate de desfăşurarea urmăririi penale. În baza disp. art.275 alin.6 Cod procedură penală, onorariul apărătorului desemnat din oficiu- Aurel Rogozea, în baza delegaţiei pentru asistenţă judiciară obligatorie nr.7464/31.10.2016, în sumă de 360 lei, pentru inculpatul Boşcodeală Constantin Octavian rămâne în sarcina statului. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare pentru procuror, inculpaţi şi părţile civile. Pronunţată în şedinţa publică„, se menționează în soluția instanței.

Faptele pentru care cei trei inculpați din dosarul Orizont -Constantin Boșcodeală, Viorica Stana și Nicolae Trandafir-au fost trimiși în judecată, datează din 2001. Procurorii anticorupție au susținut că cei trei au făcut posibilă trecerea unei suprafeţe de 33 hectare teren arabil, din domeniul public al statului, în domeniul privat al municipiului Buzău, de la Staţiunea de Cercetare pentru Legumicultură Buzău, și că, potrivit legii, suprafața nu putea face obiectul unei asemenea operaţiuni. Anchetatorii au încercat să arate că „s-a urmărit un alt scop decât reconstituirea efectivă a izlazului comunal al municipiului Buzău. Această punere în aplicare a reprezentat doar o modalitate menită să îmbrace într-un aspect de legalitate împrejurarea că Primăria Municipiului Buzău – reprezentată de inculpatul Boşcodeală Constantin Octavian – a obţinut o suprafaţă de teren mult mai valoroasă din punct de vedere al amplasamentului, situată în imediata apropiere a cartierelor oraşului, pe care să poată fi construite obiective economice de către investitori (aşa cum s-a şi întâmplat în realitate) şi nu într-o zonă de la intrarea în municipiu, lângă o cale ferată unde se aflau – de fapt – terenurile S.C. SERIBUZ SA ce ar fi trebuit predate şi care prezentau un potenţial economic scăzut”.  Rechizitoriul mai făcea referire la un prejudiciu adus statului cu valoarea de 12.720.000 lei, reprezentând contravaloarea terenului de 33 hectare.

DISTRIBUIȚI
loading...

4 COMENTARII

  1. La cit rau a facut individul asta ,sentinta-i praf in ochii fraierilor sau pagubitilot,da’ justitia sa nu fie ea partasa la
    aceste furturi? Ce_au instrumentat unii care-si zic procurori la buzau? nimic sau un viol vreo doua ciocniri si
    au incasat lefuri si pensii ,trai neneaca

  2. „VĂZUTE SI UITATE „,citat fost prim ministru.Complicitatile de la Buzău se țin lant.ORIZONT uitat,URBIS,uitat,GLORIA ,uitat,CASELE SOCIALE,uitat,SCUTIREA FIRMELOR PRIETENE DE IMPOZITE! uitat,si le am numit numai pe citeva din lungul șir al ilegalităților din primăria buzau in cei 20 de ani de guvernare locală Boscodeala. Întrebarea este cine l a scutit de responsabilitati,pentru ca suspendarile si recuperări de sume care nu se vor face vreodata,nu seamănă nici de departe a sanctiuni ?,pe numitul Boscodeala Constantin Octavian.Justitiarii buzoieni ,ori ploiesteni nu cumva au ceva de spus?.Actuala administrație locala nu dorește sa afle cite ceva despre prea multele UITATE ori poate le asuma ca de,corb la corb……,si căile domnului sunt ….!

  3. Cineva a plătit mult, chiar foarte mult pentru ca acest infractor, nota bene ,un condamnat este un infractor,sa rinjeasca penibil după aproape patruzeci de aminari, justitiei,justiție despre care unii naivi dintre noi aveau o impresie buna.Omul se lauda ca a fost achitat,de fapt el fiind beneficiarul prescriptiei,despre care achitare si prescriptiei ar trebui sa dea socoteala niște magistrati.Deci ,baieti,jefuiti,inselati,furati justiția este alături de voi.

Comments are closed.