Sănătatea, pe drept cuvânt, a fost și este considerată cea mai importantă avuție a omului, bunul cel mai de preț din viața sa. De aceea, nu întâmplătoare i-a fost

preocuparea pentru îngrijirea și menținerea stării de sănătate. Încet-încet, autoritățile s-au convins căeste nevoie să se construiască lăcașuri de îngrijire a celor aflați în suferințăși bineînțeles să fie pregătiți slujitori pricepuți și cu suflet care să lucreze în scopul acesta.

Nici în țara noastră rezolvarea acestei probleme nu a fost lăsată mai prejos. Astfel, în Transilvania, mai precis la Sibiu, se cunoaște de existența unui spital-bolniță în jurul anilor 1140-1160. În Moldova a existat la Iași Spitalul ,,Sfântul Spiridon” (Spiridonia), începându-și activitatea în anii 1753-1755, iar în Muntenia aflăm de Spitalul ,,Colțea” (1703-1705), Spitalul ,,Sfântul Pantelimon” (1755 sau 1756), și spre mândria noastră ,a buzoienilor, Spitalul ,,Gârlași” (,,Maria Minculeasa”) – 1792 (1 august) care de fapt a început să funcționeze din 1794. Se mai știe că spitalul a fost construit în curtea bisericii  ,,Gârlași” cu hramul ,,Tuturor Sfinților”, lăcaș de cult ctitorit tot de Maria Minculeasa (,,paharniceasa”) împreună cu soțul său, ,,medelnicerul” Mihai Mincu, în 1780, cel din urmă sfârșind înainte de 1792.

Dubla ctitorie amintită ar fi fost zidită unde probabil ar fi existat satul de cărămidari ,,Gârlaci”, considerat ca o suburbie a Buzăului de odinioară, pe moșia cu același nume, aparținând ctitorilor. Potrivit testamentului Minculesei, ,,Moșia Gârlași ține din puțul și piatra hotarului cel înaintea bisericii, în jos pe malul gârlei cea nouă, până în gârla morilor cea veche și iarăși în vale până în moara din baltă, din josul morii în hotarul moșiei Mânăstirii Banului și urcă la drumul ce vine pe mal până se împreună cu moșia domneascăși cu a Mânăstirii Banului unde sunt două pietre”.

După autorii Dimitrie Ionescu și Bazil Iorgulescu, Maria Minculeasa a fost fiica boierului Dumitrașcu Buzoianu. Datele istorice, mai multe și mai concrete, stabilesc că se trăgea din familia de boieri a Mănăileștilor. Mai precis, ea a fost prima fiică a căpitanului Ștefan Mănăilescu și a soției sale Sanda, care primește ca zestre și moșia Rușețu-Buzău. Prin trecerea la cele veșnice a Sandei, de tânără, capitanul Mănăilescu se recăsătorește, fiind adusă pe lume a doua fiică a sa, Rada, fiind deci cu Maria soră doar de tată.  Rada se căsătorește cu ,,medelnicerul”, mai târziu ,,șetrarul” Scarlat Hrisos­coleu-Mateescu, având împreună copii: Constantin, Grigorie, Șerban, Păuna și Măriuța. Precizăm că soțul Mariei Minculeasa era fiul lui Mihai și al Despei din Vintilă Vodă, familie ,,cu stare” (multe proprietăți).

Din testamentul Minculesei culegem datele: ,,Rămânând văduvăși neavând copii, cât îmi sânt întregi mințile și că toate sânt trecătoare pe lumea asta, orânduiesc cum e mai bine, prin testament, cele mișcă­toare și nemișcătoare care-mi aparțin, până la a mea petrecanie”.

În testamentul său întocmit în 14 februarie 1792, refăcut și completat în 21 aprilie același an se arată: ,,Donez spitalului care doresc a fi făcut cât mai cu grabă: moșia Răteasca zis și Cochirleanca, moșia Ulmi, moșiile Cândeștilor, cea din vale cu livezi <una și una>, și cea din deal cu vii mănoase și, bineînțeles Moșia Gârlași. Rog pe cei care-i voi desemna, să hie strajnici în a le orândui, în a îndrepta tot câștigul spre îndestularea și bunul mers al spitalului. Mai hotărăsc și rog ca și veniturile câștigate de pe urma prăvăliilor mele din buricul Buzăului și a câtorva cârciumi ce le am, să hie aduse tot în averea spitalului. Mai las spitalului niște vase mari, vase mici, tingiri mari și mici, precum și niște cornute mari și mici. O parte din averile ce le am las Sfintei Episcopii, pentru strădania sa în a se ocupa și a chivernisi bunul mers al spitalului, cât și unor mânăstiri și biserici pentru a mi se face soroacele mele de peste ani și ale soțului meu Mihai cu tot neamul, după ce-mi va veni sfârșitul”.

,,Voi avea grijă ca din strânsura mea de o viață, să le mulțumesc pe nepoate, dar același lucru să-l fac și pentru nepoții mei, mai ales Grigorie, căruia îi dau tot girul în a se ocupa cât mai îndeaproape de treburile spitalului”.

,,Nepoatelor mele Ilincuța, Păuna, Anicuța și Măriuța, le mai dau peste și niște giuvaere frumoase aduse din străină­tate”.

,,Voiesc ca în spitalul gătat cât mai repede, să hie aduși slujitori buni, harnici, și demni de poslușania (îngrijirea) bolnavilor, adică dohtori, spițeri, gearahi (infirmieri) și alți trebăluitori cu multă pricepere și umblătură în lume”. ,,Spitalul să aibe dohtorii și cele trebuincioase din belșug”.

,,Toți ostenitorii spitalului să hie vrednici, dar mai ales cu suflet și să aibă leafă bunăși, dacă e loc, chiar și pă deasupra cu ceva”.

,,Toate treburile spitalului să hie orânduite de onor Sfinția Sa Episcop Dositei Filitti (n.r.) și alți ierarhi de seamă, precum și de nepotul meu Grigorie Hrisos­coleu, în care-mi pun multă încredere că va duce la capăt cu izbândăși sfințenie toate ce le-am hotărât”.

Odată semnat de ,,paharniceasă”, de cei desemnați de ea, cât și de martori, testamentul este trimis spre a fi confirmat și întărit, prin hrisov domnesc, de către domnitorul Munteniei, Mihail Constantin Șuțu Voevod. Nu a mai rămas decât să se înceapă ­trea­ba, ca spitalul să-și primească bolnavii, internați pentru ,,cătare”.

Trecând la cele veșnice la 1 iulie 1792, Maria Minculeasa nu a apucat să-și vadă visul împlinit. Despre spital se știe că era o așezare mică cu două odăi umede, iluminate de felinare cu lumânări de seu. Spitalul avea în dotare șase paturi obișnuite cu saltele de paie și câteva ,,acareturi” împrejur. Se știe căar fi fost aduși: un spițer (farmacist) cu nu prea multe dohtorii, trei sau patru ,,gearahi” (infirmieri) și un dohtor în ,,de toate” dar și cu o oarecare pregătire în ale ,,hirurgiei”, pe numele său Genovay (italian), ca prim medic pe meleaguri buzoiene.

Deși a fost gata la 1 august 1792, spitalul a început să funcționeze din 1794, în curtea Bisericii Gârlași, lângă fosta întreprindere In și Cânepă, pe actuala stradă Primăverii. Se pare că la început au fost internați și ,,cătați” cei cu: înhămăturăși suflare grea, cu răcealăși trântire la pat cu betejală (hernie), cu încuiere de gros sau de subțire, cu scrânteli, cu pate, bube și ,,rane” diferite, arși prin foc sau opăreală spre a fi oblojiți după posibilități și situație (caz).

Spitalul a funcționat cu dese întreruperi până în anul 1844. Închiderea sa este prelungităși după evenimentele din 1848, când sănătatea, învățământul etc., nemaifiind sprijinite de nimeni, intră într-o stare de letargie și somnolență profundă, trezirea lor fiind mai prezentă după Unirea Principatelor (24 ianuarie 1859).

Alte locații pentru Spitalul ,,Gârlași“

Poate că Spitalul ,,Gârlași” (vechiul locaș) ar mai fi funcționat dacă activitatea lui n-ar fi fost îngenunchiatăși de proasta sa gospodărire economico-administrativă. Atât aportul Episcopiei, cât și contribuția lui Dimitrie Hrisoscoleu (urmașul lui ­Gri­gorie Hrisoscoleu), nu au fost simțite mai deloc. Acesta din urmă (Dimitrie Hrisoscoleu), locuind mai mult la București și înstrăinând averile spitalului – sursa lui de trai-face ca acesta să fie adus în faliment. Abia prin 1865 Sfânta Episcopie (Episcop Filotei Pârșoi) cu câțiva politicieni și oameni cu stare și suflet, de-ai locului, încearcă să readucă spitalul la viață, reinstalându-l într-o casă mare cu cerdac (prin cumpărea acesteia) situat în perimetrul străzilor Plevnei-Libertății etc. de astăzi, aparținând lui Costache Musceleanu. Condițiile de aici fiind nu tocmai cele dorite, se construiesc alte imobile în același perimetru prin anii 1895-1896, având uneori peste 30 de paturi, din care funcționale doar 20. În anii 1905-1906, prin licitație-contract antrepriză, și cu suma împrumut de 140.000 de lei, se construiește actualul local, în același perimetru din strada Plevnei nr. 26 de astăzi, inaugurat la 8 decembrie 1908.

Totodată administrarea spita­lului de către Sfânta Episcopie, trece în subordinea primăriei buzoiene. În 1913, într-o clădire alăturată, se deschide o secție de contagioși. În 1914 în noua clădire (actuală) se organizează secțiile: Boli interne și Maternitate. În 1918 apare aici și o secție de Chirurgie avându-l ca șef pe dr. Somnea Oprea (1874-1954) din Cândești-Buzău, al cărui ginere a fost av. Stan Săraru (1899-1985), primar buzoian 1933-1937. Ca prim medic al orașului a fost cunoscut dr. Sigismund Eperiș (1841), urmat de dr. Isidor Bernfeld, iar prin 1866 dr. Cobici, când exista și o moașă. Prima farmacie (spițerie) buzoiană (1838) a fost cunoscută cea a lui Mateiaș Boroscay, vândutăși revândută, ajungând în 1911 în proprietatea lui Sava Gerota. Dr. Caracaș al Bucureștiului, în vizita sa la Buzău, vorbea atunci de ,,mizerie multă, șanțuri înfundate, cu băltirea apei pe mai toate ulițele urbei. Epidemiile frec­vente calcă și Buzăul în picioare: cea de ciumă din 1812, cele de holeră din 1793, 1795, dar mai ales cea din 1866 care face mari ravagii când din cei aproape 6500 de bolnavi (și cei din jurul urbei) moartea prăduiește peste 1600 în decurs de 4-5 luni (iulie-noiembrie), când cade victimăși primul cadru-mediu cu pregătire la școala Mihai Vodă – București, clasată a II-a la examen, bucureșteanca Aristița Daicoviciu la numai 23 de ani. În 1881 Buzăul este declarat comună urbană gr. II (ca în 1952 să fie declarat oraș de subordonare regională).

În 1800 Buzăul număra cam 2000 de locuitori, iar în 1870 peste 12000 locuitori, perioadă în care încă mai existau 50-60 bordeie, iar în 1912, la 14000 de locuitori erau 10-15 bordeie.

De la redeschiderea sa (1865-1867) spitalul Gârlași are, rând pe rând, la conducere sa, doctori ca: dr. Cobici (și ca medic al orașului) urmat de dr Garoflid, dr. Inotescu până în 1920, dr. George Herfurt (1920-1940) dr. Paul Surianu și ajutorul său dr. Savel Magazin. Începând cu 1 aprilie 1949, vine tânărul ardelean dr. Buteanu Romulus, care preia frâiele conducerii până în 1974. A fost un om cu multă ințiativăși pricepere, decedând în stupidul accident în 31 decembrie același an la numai 58 de ani.

Au mai lucrat aici și medicii: dr. Navara, dr Nicolae Cristescu (care lasă spitalului, prin trestament, multe bunuri mobile și imobile), dr. Elias Filip, dr. Palade Georgian, dr. Dinescu Elena, dr. Ionescu Dimitrie, dr. Serafimovici ștefan precum și asistenți ca: Duță Gina, Popescu Ioana, Manea Elena, Nuți Frose, Vatcu Mioara.

Puținele servicii (radiologie, laborator) au fost dotate pe măsura posibilităților.

Tudor ANGHEL,

asistent medical principal generalist (Urologie)

DISTRIBUIȚI
loading...