„Nu e alta mai frumoasă și de folos în toată viața omului zăbavă, decât cetitul cărților”, spunea cronicarul Miron Costin. Frumos spus, nu este așa? Din păcate, în zilele noastre, marcate de viteză și de tehnologie, acestea par să fie vorbe în vânt. Frumusețea pe care unii o apreciază în ceea ce privește lectura unei cărți este considerată de ceilalți ceva plictisitor și greoi.  Destul de des îi întâlnim pe cei care spun „Nu citesc, pentru că nu am timp sau nu am răbdare”. 

Lumea aderă la tehnologie și confort, iar mersul la bibliotecă, împrumutul cărților, scrierea unor eseuri, toate acestea par a fi învechite și nu mai prezintă interes pentru generațiile de acum. O carte este mult mai plăcută decât ecranul luminos al computerului. Ea ne oferă simțuri tactile: putem simți textura foii, mirosul aparte al cărții, din cauza trecerii ireversibile a timpului peste ea.

Cartea reprezintă o poartă deschisă spre cunoaștere. Și, deși este un izvor nesecat de cultură, cartea începe să fie subestimată de către omul modern și nu mai este la fel de apreciată ca odinioară. Chiar și așa, trebuie înțeles faptul că aceasta rămâne esențială în viața omului, indiferent că generațiile se schimbă.

Când spui bibliotecă publică în zilele noastre, gândul te duce instantaneu la o încăpere din secolul trecut, plină de cărți, unde un univers al cunoașterii ți se deschide. Ce oferă la ora actuală biblioteca unei comunități din care facem parte? Ei bine, carte multă, carte bună, carte gratis. Deci când auzi așa ceva, nu cred că mai ai cum să reziști. Vorbind despre bibliotecă în general, acum mai bine de o lună de zile am descoperit ceva extrem de interesant, la Direcția Județeană a Arhivelor Naționale Buzău. Făceam unele cercetări pentru un alt material ce avea legătură cu Palatul Comunal, clădire ce este sediul Primăriei Buzău.

Nu aveam de gând să mă mai refer la această clădire despre care atât ziarele locale, poate și naționale, sau istorici au făcut numeroase mențiuni. Mă interesa ceva ce era mai puțin cunoscut de noi și știut se pare, doar de către cei ce au studiat fenomenul cultural la Buzău. Vă veți întreba, cu siguranță, ce are Palatul Comunal cu biblioteca? Ei bine, aflați că are. În cercetările pe care le-am făcut la Arhive, am dat peste niște documente din care am aflat că, în 1932, în clădirea în care funcționează acum aparatul administrației locale, s-a înființat o bibliotecă ce s-a numit mai întâi Biblioteca „Nicolae Iorga”, iar mai apoi în 1933, Biblioteca „Alexandru Marghiloman”. Pentru a afla și mai multe informații despre această instituție, am apelat la istoricul Valeriu Nicolescu, devenit spre finele lunii septembrie Cetățean de Onoare al județului Buzău.

„Biblioteca a funcționat sub titulatura <Nicolae Iorga> timp de vreo doi ani, iar mai apoi i s-a spus <Alexandru Marghiloman>, pentru că cea mai mare parte a fondului de carte a fost cedată de către Alexandru Marghiloman și vă dați seama că avea o bibliotecă pe măsura priceperii domniei-sale în a alege cărțile”, mi-a relatat Valeriu Nicolescu. 

Biblioteca, înființată la 14 aprilie 1932, își propunea ca scop să pună la dispoziția publicului tezaurul nostru cultural, cristalizat în operele marilor poeți și scriitori. Militând pentru înființarea acestei biblioteci, poetul Constant Cristea, în articolul „Biblioteca orașului”, saluta inițiativa lui Nicolae Iorga de a înființa în fiecare oraș câte o bibliotecă și un muzeu regional, problemă stipulată de altfel și în Legea pentru organizarea bibliotecilor și muzeelor publice comunale. În expunerea de motive se preciza: „Pentru răspândirea și adâncirea culturii în toate straturile populare, fiecare municipiu, comună urbană și rurală sunt obligate să înființeze o bibliotecă publică, accesibilă tuturor, cu cărți și publicații de literatură, artă și știință, de valoare cultural și morală”.

La rândul său, cunoscutul om de cultură, militant socialist și publicist Matei I. Dimitriu, denumind biblioteca „memoria omenirii”, făcea apel la înființarea unei asemenea instituții, deoarece Buzăul, citadela școlii, avea nevoie de o bibliotecă publică. „Ideea a venit în urma unui articol publicat de către profesorul de limba română și poetul Constant Cristea, care a militat pentru înființarea unei biblioteci publice. Noi am avut o bibliotecă publică înființată de Basil Iorgulescu, la Colegiul Național <B.P. Hasdeu>, apreciată de Caragiale, prieten cu acesta, cu regim de bibliotecă publică din 1893, dar nu era de un larg acces. La vremea respectivă, biblioteca gimnaziului <Tudor Vladimirescu> a devenit și bibliotecă de uz public, dar de o largă accesibilitate nu era. Atunci, în 1932, acest Constant Cristea și cu viitorul bibliotecar Matei Dumitriu – era un intelectual cu vederi socialiste cu legături cu Franța, care a scris și niște broșuri apreciate de către literați francezi -, au zis că Buzăul fiind o citadelă a școlii să aibă și o bibliotecă publică. Au beneficiat de ajutorul unui prefect, Horia Furtună, care era și un talentat poet”, a explicat istoricul Valeriu Nicolescu.

Înființată la stăruințele și cu sprijinul prefectului județului Buzău de la acea vreme, Horia Furtună, totodată și scriitor, unul dintre apreciații noștri poeți fanteziști, biblioteca își avea sediul într-o sală a Palatului Comunal, fixându-se, printr-o hotărâre a Primăriei, programul de funcționare. În privința fondului de carte, acesta a fost procurat din subvenția de 70.000 lei, alocată în 1931 de Primărie, pentru cărți și mobilier (din care 5,000 de lei din partea Societății Comunale de Electricitate), donații în bani (Fr. Vogel, 10.000 lei și 15.271 prin liste de subscripție), cărți Alexandru Marghiloman, profesorul universitar Ion Gă­vănescul, Cercul Studențesc Buzoian, Librăria Cultura Buzău, Editurile Ciornei, Adevărul, Alcaly, Cartea Românească, Cultura Românească, Cugetarea (297 de volume)  etc. și tablouri (Alexandru Moscu, Eleonora Codreanu-Dobrovici).

În intervalul decembrie 1931-martie 1932, s-au cum­părat de la Editura Națională lucrări de Nicolae Iorga, de la Librăria Eschinazi, București, cărți ale unor autori români care să poată fi citite cu ușurință de cetățenii orașului, de la Socek (28 de volume în valoare de 1.474 de lei – Balzac, Zola, Dostoievski, Goethe, Romain Rolland, Tolstoi etc.), astfel că la 3 martie 1932 avea un fond de circa 2.000 de volume.

Totodată, s-a apelat la edituri și diferite instituții de cultură spre a dona cărți, deoarece criza actuală a redus simțitor veniturile Primăriei. S-au mai procurat peste 380 de volume românești și străine de la anticari din București, de la librăriile Manole Avram și “Cultura”, a fraților Constantin și Vasile Movileanu (Piața Daciei nr. 9) din Buzău.

„La 1 octombrie 1932, din inițiativa profesorului Daniel Cluzel care preda cursuri de franceză la Liceul <B.P. Hasdeu>, a avut loc comemorarea a 25 de ani de la moartea lui Nicolae Vaschide. Evenimentul s-a bucurat de prezența ministrului Franței la București, Gabriel Paux, care a fost întâmpinat la gară de o delegație a Primăriei, în frunte cu primarul Emanoil Homoriceanu care i-a urat <Bun venit!>, secondat de un elev al Liceului unde a învățat Nicolae Vaschide, Alexandru Nicolau. După o scurtă recepție la Primărie, oaspetele a vizitat Biblioteca <Alexandru Marghiloman>, aflată în una din sălile Palatului Comunal, condusă ca director onorific de profesorul Sava Anghel”, a menționat istoricul Nicolescu.

Un frumos succes buzoian l-a avut scrisoarea din 1937 a lui Joseph Octors, bibliotecar la Institutul de Înalte Studii din Bruxelles, către Matei Dimitriu, publicist și bibliotecar la Biblioteca „Alexandru Marghiloman” din Buzău, în care îl felicita pentru broșura  “România văzută de un francez”, rugându-l să-i trimită un exemplar eventual cu traducere.

„Matei Dimitriu spunea despre bibliotecă faptul că prin conținutul cărților, aceasta poate juca rolul unui institut de înalte studii. Deci, erau cărți de mare valoare acolo. Din păcate, această bibliotecă a fost nevoită să se <refugieze>, în sensul să fie transferată, pentru a fi protejată, cea mai mare parte a ei în comuna Simileasca, unde a fost și arhiva Primăriei. O parte a rămas, iar în noaptea de 28 spre 29 august 1944, când Primăria a fost incendiată de către obuze incendiare folosite de artileria sovietică, masată în fața Palatului, a ars tot ce însemna structură lemnoasă. Deci și tot ce era înăuntru, tablouri din patrimoniul Palatului, destul de valoroase ale unor pictori destul de valoroși la vremea respectivă”, a adăugat Nicolescu.

Din 1952, biblioteca orașului devenită apoi raională (din 1961), și-a avut sediul în strada Unirii, nr. 170 (imobil demolat), apoi în imobilul din Bulevardul Nicolae Bălcescu (unde, o vreme, a locuit scriitoarea Constanța Marino-Moscu, actualmente sediul Palatul Copiilor) și, de la 20 septembrie 1984, în fostul local al Administrației Financiare Buzău (construit în anul 1914), numită azi Biblioteca Județeană „Vasile Voiculescu”. La nivelul orașului, activitatea cultural-educativă era coordonată de Căminul Cultural Orășenesc “Basil Iorgulescu”, construit la 1 mai 1939. O atenție deosebită s-a acordat organizării bibliotecilor, între care și Biblioteca Comunală „Alexandru Marghiloman”.

Printre revistele din colecția acestei instituții se numărau Neamul Românesc, Presa Judiciară, Pregătirea Premilitară, România, Revista Fundațiilor Regale, Revista Minieră, Revista Presei, Revista istorică românească, Revue des deux mondes, Revista Aeronautica, Răsăritul Urbanismului, Taina Fericirii, Viața Românească, Vie à la champagne, Vremea, L-Illustration, Le mois și Nouvelles Litterais.

„Matei Dimitriu avea legături cu socialiști francezi, cu literați cu vederi socialiste din Franța care îi trimiteau reviste. Există în dosarul Căminului Orășenesc <Basil Iorgulescu>, care într-un fel a coordonat activitatea bibliotecii, deși avea un director onorific, la un moment dat era Sava Anghel, profesor de matematică la Liceul <Alexandru Hasdeu>, care mai apoi s-a numit <B.P.Hasdeu>”,  mi-a mai povestit Nicolescu.

La sugestia studenților buzoieni de la Facultatea de Drept au fost achiziționate și lucrări juridice, de la editura Cartea Românească. Se ajunge astfel, în februarie 1934, la peste 2.800 de volume, la circa 3.000 în 1938, 3.561 în februarie 1939 – lucrări de drept, economie politică, geografie, istorie, literatură cultă, popular și pentru copii -, opt colecții de reviste 27 de colecții de ziare. În 1940, biblioteca dispunea de peste 4.000 de volume și aproximativ 60 de titluri de ziare și reviste.

Potrivit istoricului Valeriu Nicolescu, „Matei Dumitriu sublinia că sunt cărți care nu se mai găsesc în nicio altă bibliotecă, pentru că au mai fost biblioteci. Au fost bibliotecile instituțiilor juridice, a fost biblioteca Baroului de la Buzău, care și acum mai au câteva cărți de atunci, de drept, a fost Biblioteca Camerei de Comerț și Industrie, a fost biblioteca evreilor Costrici, deci erau mai multe biblioteci. Erau biblioteci care erau de specialitate, sau care țineau de un anumit grup etnic, cum a fost cea a comunității evreilor, dar aici erau de diverse specialități cărțile. Și aveau și studenți la Filologie, și studenți la Drept, și studenți la Teologie. A fost apreciat Buzăul ca o citadelă a școlii și, în același timp, și o citadelă a culturii în general, mai ales că am avut aici și avem Episcopia care era un centru de o spiritualitate ortodoxă foarte important.”

A fost închisă la 15 februarie 1939, o parte fiind transferată în comuna Simileasca (1489 de volume), restul pierind în incendiul care a mistuit partea lemnoasă a Palatului Comunal, în august 1944. S-au recuperate circa 800 de volume, depuse în localul din strada Victoriei, nr. 37 (bibliotecară M. Dumitrescu), unde funcționa provizoriu biblioteca mutată apoi, la 20 septembrie 1948, în strada Nae Stănescu, nr. 28 (la etaj – program de funcționare 8,00 -13,00; 16,00-19,00), din 1949, în imobilul din Bulevardul Nicolae Bălcescu, nr. 14 (Biblioteca Alexandru Sahia).

„În condițiile în care norii războiului au început să provoace panică, o parte din fondul de cărți a fost transferat la Simileasca, după nenorocirea cu incendierea Palatului, iar ce-a mai rămas și ce s-a mai recuperat de la Simileasca au fost duse undeva pe strada Victoriei unde locuia bibliotecara, doamna Dumitrescu se chema. Cu timpul au fost duse în alte sedii. A ajuns și la Biblioteca <Alexandru Sahia>. Nu știu dacă în decursul timpului s-a mai recuperat ceva  și a mai ajuns și în fondurile actualei Biblioteci Județene <Vasile Voiculescu>”, a mai spus Valeriu Nicolescu.