Actualitate

Bătrâni din Rm Sărat, lăsați fără economiile de-o viață de o rețea de escroci coordonată din Penitenciarul Tulcea

Ați primit un telefon în toiul nopții de la un necunoscut care vă cere bani pentru o intervenție chirurgicală necesară unei rude? Nu dați curs solicitării de a-i trimite bani pentru că, cel mai probabil, este o înșelătorie. Doi bătrâni din Rm. Sărat au căzut în luna februarie în capcana escrocilor și au rămas într-o clipă fără economiile de-o viață.

După cercetări extinse în alte județe au fost identificate alte 16 cazuri în care metoda de acțiune a fost aceeași – ,,Accidentul”.

După aproape trei luni de anchetă, oamenii legii i-au identificat pe autorii înșelăciunilor, fiind vorba despre mai mulți indivizi din Medgidia, județul Constanța, și alții aflați în detenție în Penitenciarul de maximă Siguranță Tulcea. Săptămâna trecută patru indivizi au fost reținuți de polițiștii din Călărași în urma a șapte percheziții domiciliare efectuate pe raza municipiului mai sus menționat și în unitatea de detenție.

Din cercetări s-a stabilit că, în perioada decembrie 2018 – februarie, cei în cauză  ar fi procedat la contactarea telefonică a unor persoane – la întâmplare – și ar fi încercat să le inducă ideea că un membru de familie al victimelor ar fi provocat sau suferit un accident și că ar fi nevoie de o sumă de bani pentru a remedia situația.  În situația în care persoanele apelate acceptau remiterea sumei solicitate, ceilalți membrii ai grupării ridicau banii din preajma domiciliului acestora, cumulând un prejudiciu total de 70.000 de lei. În urma perchezițiilor, polițiș­tii au ridicat, în vederea continuării cercetărilor, mai multe telefoane și cartele SIM folosite la comiterea faptelor. Șapte bărbați, cu vârste cuprinse între 19 și 37 de ani, au fost reținuți pentru 24 de ore, fiind depuși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Călărași. Două dintre persoaanele înșelate de escroci sunt din Rm. Sărat., iar faptele au fost comise în perioada 24-25 februarie.

Prima care a căzut în plasa infractorillor este o femeie de 80 de ani. Sunată de unul dintre indivizi în jurul orei 3,00, care s-a recomandat drept medicul fiicei sale stabilită în Germania, bătrâna a crezut povestea cum că aceasta a suferit un accident casnic și că urmează să fie transferată în București cu un elicopter și s-a învoit să dea unor persoane necunoscute toți banii din casă – 1,665 euro și 11.730 lei. Câteva ore mai târziu, escrocii aveau să acționeze din nou, tot în Rm. Sărat. De data aceasta, un bărbat de 86 de ani a fost contactat telefonic de un individ care l-a anunțat că nora sa a suferit unele leziuni și că trebuie transferată la București. Nici acesta nu s-a gândit să-și contacteze ruda să verifice povestea și le-a dat unor persoane necunoscute 19.500 lei.

În toate cazurile, victimele au fost apelate pe telefonul fix de către un bărbat, care s-a recomandat ca fiind medic, informându-le că fiica sau fiul a suferit un accident și este necesară efectuarea unei intervenții chirurgicale. Dacă persoana apelată se învoiește să plătească, escrocul își informează victima că va trimite „asistentul” pentru a ridica banii.

 

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker