Sport

Baschetbaliştii U18 ai CSS Buzău, din victorie în victorie

• Un nou turneu câştigat în Campionatul Naţional

La sfârşitul săptămânii trecute, sala de jocuri a Clubului Sportiv Şcolar Buzău a fost gazda a două turnee de baschet rezervate categoriilor de juniori U18 şi U14 băieţi, turnee ce fac parte din cadrul Campionatului Naţional, concurs organizat de Federaţia Română de Baschet.

Echipa reprezentativă a CSS Buzău, cea de U18, a avut de înfruntat două echipe valoroase, C.N. „Aurel Vlaicu” Bucureşti şi CSM Galaţi.

„Ambele jocuri ale buzoienilor au fost aprig disputate, demonstrând un joc de baschet de calitate, cu un angajament fizic ridicat, calităţile tehnico-tactice arătate de buzoieni, dar şi de către adversari, fiind foarte bune, iar acestea vin după o pregătire foarte bună a noastră din toate punctele de vedere, înaintea desfăşurării turneului de U18”, a declarat profesorul Ciprian Borcilă.

Rezultate:

  • CSS Buzău – C.N. „Aurel Vlaicu” Bucureşti 81-71
  • CSS Buzău – CSM Galaţi 81-79
  • CSM Galaţi – C.N. „Aurel Vlaicu” Bucureşti 82-57

Clasament:

  1. CSS Buzău
  2. CSM Galaţi
  3. C.N. „Aurel Vlaicu” Bucureşti

CSS Buzău, U18: Sebastian Floria, Luca Voinovanu, Tudor Constantinescu, Rareş Zecheru, George Şerbănoiu, Matei Caragea, Ştefan Riciu, Alexandru Bornaz, Vlad Tudor, Tudor Jilavu, Andrei Bercaru, Andrei Stanemir, Tudor Rîpeanu, Radu Prună, Robert Macovschi şi Andrei Petrean.

Fără victorie la U14

Cealaltă echipă care participă în campionat, cea de U14, a avut ca adversare pe CSO Voluntari şi CSS Bacău. Şi cei mici au arătat un baschet frumos, doar că nu au reuşit nicio victorie, aşa cum au făcut la turneul anterior, fiind lipsiţi de aportul a doi jucători importanţi, care nu au putut participa datorită unor accidentări.

Rezultate:

  • CSS Buzău – CSO ­Vo­luntari 34-70
  • CSS Buzău – CSS Bacău 40-63
  • CSO Voluntari – CSS Bacău 49-30

Clasament:

  1. CSS Bacău
  2. CSO Voluntari
  3. CSS Buzău

CSS Buzău, U14: Edi Năstase, Mihai Mărunţiş, Luca Anghel, Rareş Alexa, Adrian Ene, Alexandru Necula, Darius Davidoiu, Matei Ursăchescu, Bogdan Habără, Jhonny Stelian, Alexandru Panaite, Adrian Mihai, Costin Scînteianu

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker