27 de ani
de presa libera
Luni, Septembrie 25, 2017 00:00 AM
toamna buzoiana

Educatie

Bacalaureat / Aproape jumătate dintre contestaţiile depuse la Buzău sunt la Limba şi Literatura Română

de Cristian IONESCU
Educatie  |
10.07.2017, 00:00
390

   Aproape 800 de buzoieni au depus contestaţie după afişarea rezultatelor la examenul de Bacalaureat. Dintre cele 783 de contestaţii, cele mai multe sunt la Limba şi Literatura Română, respectiv 374, urmate de cele la Matematică (109), Istorie (88) şi Geografie (81).

   Reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean spun că în cele mai multe cazuri cei care au cerut recorectarea lucrărilor au fost candidaţii care au primit note mari.

   „Au fost depuse 783 de contestaţii la toate disciplinele. Cele mai multe au fost la Limba română şi Matematică. Sunt foarte multe note mari contestate pentru că elevii s-au aşteptat la note mai mari şi s-au trezit cu note mai mici. În situaţia asta consideră că au fost nedreptăţiţi şi au apelat la acest drept, depunerea de contestaţie”, a declarat inspectorul general al IŞJ Buzău, Florina Stoian.

   Anul acesta, din cei 2.706 candidaţi care au susţinut examenul maturităţii, peste 470 au obţinut note cuprinse între 9 şi 9, 99, aproape 700 au obţi­nut note între 8 şi 8, 99 şi un singur elev a reuşit să obţină media 10 în această sesiune. De semenea, o altă medie de 10 a fost obţinută la Buzău de către hasdeianca Sorina Banu, în cadrul sesiunii dedicate olimpicilor. Aşa se face că anul acesta procentul de promovabilitate în judeţul Buzău este mult mai mare faţă de cel de anul trecut.

   „Faţă de alţi ani, rezultatele sunt mult mai bune. Anul trecut, înainte de contestaţii am avut un procent de promovare de 65%, iar acum avem 76,13%. Totodată, am crescut şi în ierarhia la nivel de ţară pentru că media pe ţară este 71,4%”, a mai declarat Florina Stoian.

   Afişarea rezultatelor finale, după corectarea contestaţiilor, se va face astăzi, 10 iulie.

 

Comentarii

Acest articol nu are comentarii! Fii primul care comenteaza in legatura cu acest articol!

Stiri Agerpres

Dragnea, întrebat dacă Shhaideh ar trebui să demisioneze: Situația va fi discutată în BPN al PSD, o să spun mâine
Duminica, Septembrie 24, 2017 23:31 PM

Președintele PSD, Liviu Dragnea, șeful Camerei Deputaților, a declarat că situația vicepremierului Sevil Shhaideh, ministrul Dezvoltării, va fi discutată în cadrul Biroului Permanent Național al social-democraților de luni, refuzând să spună dacă aceasta ar trebui, sau nu, să-și dea demisia din Guvern.

Kurzii din Irak ignoră amenințările Bagdadului și vor organiza luni referendumul de independență
Duminica, Septembrie 24, 2017 23:19 PM

Kurzii irakieni vor organiza luni referendumul de independență "oricare ar fi riscul și prețul" și în ciuda amenințărilor cu represalii din partea guvernului irakian și a țărilor vecine, transmite AFP.

Box: România încheie Europenele de juniori cu trei medalii de bronz
Duminica, Septembrie 24, 2017 23:01 PM

România a încheiat Campionatele Europene de box pentru juniori de la Albena (Bulgaria) cu un bilanț de trei medalii de bronz, după ce pugiliștii care au urcat duminică în ring au pierdut meciurile susținute în semifinale.

Dragnea: Acțiunea DNA în dosarul "Belina" este un atac violent la adresa Guvernului și are ca miză distrugerea PSD
Duminica, Septembrie 24, 2017 22:48 PM

Președintele Camerei Deputaților, Liviu Dragnea, liderul PSD, a declarat, duminică seara, că acțiunea procurorilor DNA în dosarul "Belina" i se pare "un atac violent la Guvern", care are ca miză "distrugerea PSD".

Siria: Un general rus a fost ucis într-un bombardament al SI în apropiere de Deir Ezzor
Duminica, Septembrie 24, 2017 22:40 PM

Un general rus a fost ucis într-un bombardament al organizației jihadiste Stat Islamic (SI) în apropiere de Deir Ezzor, în estul Siriei, a anunțat duminică ministerul rus al Apărării, citat de agențiile de presă ruse, transmite AFP.

OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
mai multe poze »
TOP COMENTARII
CELE MAI CITITE ARTICOLE
24 Sep, 18:28 Ce bine ar fi
Calicul a comentat pentru articolul Investiţie de 60.000 lei pentru cei 125 de elevi de la clasele de step-by-step din Şcoala „Vasile Cristoforeanu”:
Ce bine ar fi dacă în loc să ne luăm la mișto sau să subestimăm o realizare, am încerca să găsim soluții pentru experiențe asemănătoare. Conflictele politice ne-a dezumnizat. În patru țări din occident-unde am intrat masiv, ca timp și calcule, în școli(Franța, Germania, Finlanda, Marea Britanie)-este o preocupare incomparabilă față de noi pentru viața cotidiană a elevilor și profesorilor. Nici elevii și nici profesorii nu duc grija mâncării și a zilei de mâine. De regulă toate școliel încep programul DIMINEAȚA, au pauză de masă, și-și termină ziua de școală după ora 15 sau 16. La fel și profesorii. TOȚI ÎNVAȚĂ, STUDIAZĂ, LUCREAZĂ, ETC. LA ȘCOALĂ . După program fiecare își vede de grijile lui. Nu se dau teme pentru acasă, nu se cară ghizdanele cu cărți, la clasele mici, de exemplu în M. Britanie, se face evaluare zilnică și se trimite părinților acasă. În școlile în care selecția copiilor se face printr-o evaluare inițială științifică, cam la vârsta de 3 ani, în primii ani de la vârsta de 5 ani împliniți, pentru 9(nouă) copii e un învățător. Clasa are 18 elevi doi învățători activi cu grupe de 9 elevi și un învățător evaluator.Sunt așa numitele școli de elită. Elevii intră la trei ani și ies la terminarea liceului. Evaluarea școlii se face în funcție de admiterea la primele trei universități din top 500.NU EXISTĂ NOTE CA LA NOI ȘI NICI CORIGENȚI SAU REPETENȚI AICI. Noi când vom acea complexe școlare de elită și școli în care nici elevii, profesorii și nici părinții să nu ducă grija hranei.
24 Sep, 18:04 În Cardiff
ionescu o. a comentat pentru articolul Primarul Toma, conferință de presă în autobuz:
În Cardiff șoferul face încasările, la Buzău nu se poate?Ca în exemplul pixelului comunitar/... Doar ai noștii sunt mai deștepți. Nu-mi convine că am cumpărat de la olandezi căci ei se opun ca să intrăm în Spațiul Schengen, dar nu ezită să ne ia banii.
24 Sep, 16:15 Educatie
Maria a comentat pentru articolul O bibliotecă de lucrări de medicină, donată de profesorul Ovidiu Ionescu buzoiencei care a intrat, anul acesta, prima la Medicină:
Felicitari domnule profesor Ionescu! Nu ne surprinde gestul dumneavoastra! Intotdeauna ati promovat principii ale unui invatamant de calitate,v- ati remarcat in invatamantul buzoian ca un dascal si inspector scolar de la care unii dintre noi trebuie sa primeasca lectii. Sunt surprinsa ca pentru acest articol nu exista comentarii! Avem in fata doua generatii care fac cinste invatamantului buzoian! Felicitari! Ne mandrim si sper ca pe viitor colegii nostri sa promoveze astfel de modele si sa evite comentariile denigratoare la adresa invatamantului buzoian!
Google PageRank Checker