27 de ani
de presa libera
Joi, Aprilie 27, 2017 00:26 AM

Actualitate

Bărbat cu degerături la mâini şi picioare, internat de urgenţă

de Monica BĂNICĂ
Actualitate  |
11.01.2017, 00:00
390

   La Spitalul Judeţean au ajuns şi cinci cazuri sociale,  respectiv oameni afectaţi de ger. Printre acestea este şi cazul unui bărbat în vârstă de 61 de ani, din Cozieni, depistat pe stradă şi care a suferit degerături atât la membrele superioare, cât şi la cele inferioare.

   Cadrele medicale au decis internarea bărbatului cu degerături la secţia Chirurgie plastică, unde primeşte tratament şi îngrijiri medicale. Pentru celelalte patru cazuri sociale s-a luat măsura trimiterii la Centrul de zi şi de noapte.

   Vremea  geroasă din ultimele zile au adus la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean de Urgenţă Buzău, alături de cazurile care sunt înregistrate zilnic, şi pacienţi cu afecţiuni provocate de frigul extrem, dar şi de deplasarea imprudentă pe porţiuni acoperite cu gheaţă.

   Astfel, la UPU au ajuns 12 buzoieni care au suferit diverse accidentări ca urmare a căderii pe gheaţă. Aceştia s-au ales cu fracturi, entorse, luxaţii, după ce s-au dezechilibrat pe porţiuni acoperite cu gheaţă. O parte dintre aceştia, care au suferit accidentări mai grave, au rămas internaţi în spital, pentru tratament şi îngrijiri de specialitate.

 

Comentarii

Acest articol nu are comentarii! Fii primul care comenteaza in legatura cu acest articol!

Stiri Agerpres

Joi, Ianuarie 01, 1970 02:00 AM

OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
mai multe poze »
TOP COMENTARII
CELE MAI CITITE ARTICOLE
26 Apr, 20:27 Fata cu chibrituri
Pixelu tarifar a comentat pentru articolul Au ajuns în arest pentru că au șantajat o adolescentă cu poze deocheate pe care ea le-a trimis de bunăvoie:
Care riscuri neicușorule, fata a trimis de bunăvoie pozele sperând că-i crește și ei cota la ... pariuri!
Când fata urlă viol înseamnă că nu s-au înțeles la preț.
26 Apr, 20:21 Șo pă ei!
Pixelu agitator a comentat pentru articolul Vineri, o nouă repriză din meciul Primărie-polițiști locali:
Așa Petrini, zile-o și p-aia cu lofosoșeghedbe!

Da cu tăranii propritari la oraș ce-ai mă Petrini, nu miros corespunzător!
26 Apr, 20:01 Corabia cu preceptori
Pixelu apropos a comentat pentru articolul Angajații de la Fiscul buzoian, în grevă spontană în această după-amiază:
Eu le-aș propune să-și scaneze fluturașii de salariu, să-i tipărească pe o coală A4, s-o bage într-o țiplă de plastic și s-o ridice deasupra capului, să vadă toată populația Buzăului cât de rezistenți sunt. Și le-aș sugera să treacă în privat dacă nu mai rezistă cu salariul, că tot ridică ei în slăvi inițiativa privată.
Google PageRank Checker