27 de ani
de presa libera
Marti, August 22, 2017 14:07 PM

Cultura

Autobuz supraetajat, paradă cu torțe, lupte de gladiatori și concert Zdob și Zdub, la prima ediție BuzăuFest

de Cristian IONESCU
Cultura  |
18.05.2017, 00:00
3938

   La începutul lunii viitoare debutează primul festival dedicat întregului județ. Buzău Fest este o manifestare inițiată de Consiliul Județean în ideea de a promova cele mai importante valori turistice și culturale ale Buzăului, în acest sens festivalul urmând să se desfășoare în fiecare an într-o altă localitate de tradiție din județ.

   Anul acesta, prima ediție, BuzăuFest va avea loc la Sărata Monteoru în perioada 3-4 iunie. Timp de două zile, buzoienii și spectatori din afara județului vor avea ocazia să urmărească reprezentațiile elevilor Liceului de Artă, ale ansamblurilor folclorice din județ, să se întâlnească cu meșterii populari locali, iar grupurile de acțiune locală (GAL-urile) din județul Buzău vor promova produsele tradiționale din comunitățile pe care le reprezintă. 

Reconstituirea marii bătălii dintre barbari și romani

   În plus, festivalul este „condimentat” cu câteva elemente cu mare impact la publicul tânăr. De exemplu, pe parcursul zilelor de 3 și 4 iunie, un autobuz supraetajat va efectua curse gratuite de la Consiliul Județean la Sărata-Monteoru din două în două ore, începând cu ora 10, în intervalul 10,00 - 18,00.

   Festivalul debutează în ziua de 3 iunie, cu Garda Apulum/Alba Iulia, Terra Dacica Aeterna/Cluj-Napoca și Geto-dacii din Moldova/Iași. Pe parcursul celor două zile vor avea loc ateliere de lucru, lupte de gladiatori, dansuri antice. Buzoienii vor avea posibilitatea să vadă incinerarea unei căpetenii dacice - Rugul lui Zamolxe-, precum și marea bătălie dintre barbari și romani.

   Un alt element de impact îl constituie parada cu torțe, de pe 2 iunie, desfășurată de membrii Gărzii Apulum (Alba Iulia), Terra Dacica Aeterna (Cluj-Napoca) și Geto-dacii din Moldova (Iași). Traseul paradei cu torțe va cuprinde: Catedrala Episcopală Înălțarea Domnului - Bulevardul Unirii - Bulevardul Nicolae Bălcescu - Muzeul Județean Buzău.

Teatru în aer liber, ansambluri folclorice și foc de artificii

  Partea artistică va debuta cu piese de teatru în aer liber, ateliere de lucru, spectacole cu muzică tradițională, muzică clasică, dans modern, toate susți­nute de elevii Liceului de Artă, urmate de reprezentațiile ansamblurilor locale care vor prezenta momente reprezentative pentru diferite zone ale județului: Berca, Cislău, Mânzălești, Siriu.

   Invitații speciali ai festivalului vor fi moldovenii de la Zdob și Zdub, în deschiderea cărora va cânta buzoianca Dora Gaitanovici și trupa Synopsis. Prima ediție a BuzăuFest se va încheia la Sărata Monteoru cu un impresionat foc de artificii.

   Pe lângă autocarul supraetajat care va efectua curse gratuite între municipiu și Sărata Monteoru, cursele obișnuite de transport public persoane vor fi suplimentate pe acest traseu în perioada festivalului. În plus, ultima cursă va pleca de la Monteoru la Buzău la ora 23,00.

   „Am gândit acest festival cu scopul de a promova cultura, tradițiile, arta în general și să arătăm că noi, buzoienii,  avem cu ce ne mândri. Nu va fi un festival în genul celor organizate cu prilejul zilelor comunelor. Eu cred că este un eveniment pe care buzoienii îl meritau”, a declarat președintele Consiliului Județean, Petre Emanoil Neagu.

Program complet BuzăuFest 2017

Vineri, 2 iunie 2017 - Buzău

21.00 - paradă cu torțe – Catedrala Episcopală ”Înălțarea Domnului” - Bulevardul Unirii - Bulevardul Nicolae Bălcescu - Muzeul Județean Buzău.

Sâmbătă, 3 iunie 2017 - Sărata-Monteoru

11.00 - Elevii Liceului de Artă ”Margareta Sterian” (Corul ”Crescendo”, Corul ”Armonii”, muzică clasică instrumentală, muzică vocală tradițională românească)

11.30 - Prezentarea trupelor (Garda Apulum/Alba Iulia, Terra Dacica Aeterna/Cluj-Napoca și Geto-dacii din Moldova/Iași)

12.00 - 16.00 - Deschiderea taberelor și atelierelor antice (Prelucrare os, Prelucrare lemn, Monetărie, Întreținere echipamente, Jocuri romane, Plante dacice, Metalurgie, Scriptoria, Fierărie, Metaloplastie, Bucătărie, Antrenamente soldați, Antrenamente gladiatori)

13.30 - 14.30 - Spectacol Elevii Liceului de Arte ”Margareta Sterian” Buzău (Muzică ușoară, dans modern, momente de teatru)

16.00 - 18.30 - Prezentarea unei școli de gladiatori, dansuri antice/Magna Nemesis, târg de sclavi

19.00 - 20.20 - Ansambluri folclorice din Județul Buzău (”Drăgăicuțele” Berca și ”Plaiurile Mioriței”)

20.30 - 21.30 - Lupte de gladiatori, bătălia de noapte, Barbari vs romani

22.00 - Rugul lui Zamolxe/incinerarea unei căpetenii dacice

Duminică, 4 iunie 2017 - Sărata-Monteoru

10.00 - 12.30 - Ansambluri folclorice județul Buzău (Ansamblurile „Slănicul” și ”Mugurii Siriașului” și ”Izvorașul Cristalin”)

10.00 - 14.00 - Tabere și ateliere antice, marea bătălie, barbari vs romani

10.30 – Concurs de Cross

14.00 - 15.00 - Spectacol Alexandra Panaete, Andreea Baboi, Claudia Colniceanu

15 .00 -17.00 - Spectacol Elevii Liceului de Arte ”Margareta Sterian” Buzău (muzică clasică instrumentală, dans modern, momente de teatru)

18.30 - 19.30 - Elevii Liceului de Arte ”Margareta Sterian” (muzică ușoară, muzică vocală instrumentală românească)

19.30 - 22.30 - Zdob & Zdub, Dora Gaitanovici & Synopsis, Mădălina Manolache

22.30 - Foc de artificii

* În perioada 03-04 iunie un autobuz etajat va efectua curse gratuite, în intervalul 10.00 - 18.00. Traseu: Consiliul Județean Buzău - Sărata-Monteoru

Comentarii

Acest articol nu are comentarii! Fii primul care comenteaza in legatura cu acest articol!

Stiri Agerpres

Jandarmii au confiscat 22 de bilete comercializate ilegal pentru meciul FCSB - Sporting Lisabona
Marti, August 22, 2017 13:57 PM

Jandarmii bucureșteni au confiscat marți, în urma unei acțiuni desfășurate în zona Arenei Naționale, 22 de bilete la partida de fotbal dintre FCSB și Sporting Lisabona comercializate la suprapreț de către o persoană, se arată într-o postare pe pagina de Facebook a Jandarmeriei Capitalei.

Teleorman: Autoritățile locale se opun realizării centralei de la Belene
Marti, August 22, 2017 13:52 PM

Autoritățile locale din Teleorman și reprezentanții Fundației pentru Mediu și Agricultură din Sofia se împotrivesc realizării Centralei Nucleare de la Belene, cele două părți stabilind, marți, în cadrul unei întâlniri oficiale desfășurate la sediul Palatului Administrativ din Alexandria, măsurile ce se impun a fi luate pentru stoparea proiectului de la Dunăre, situat la 13 kilometri de Zimnicea.

Rusia nu crede că noua strategie a lui Trump privind Afganistanul va aduce vreo schimbare pozitivă
Marti, August 22, 2017 13:48 PM

Rusia nu crede că noua strategie a președintelui american Donald Trump cu privire la Afganistan va duce la vreo schimbare pozitivă în această țară, a declarat pentru Interfax o sursă din cadrul Ministerului de Externe al Federației Ruse, potrivit Reuters.

Schi fond/Dopaj: Norvegianca Therese Johaug va rata JO 2018 după ce TAS i-a mărit suspendarea
Marti, August 22, 2017 13:46 PM

Tribunalul de Arbitraj pentru Sport (TAS) de la Lausanne a mărit marți la 18 luni suspendarea dictată împotriva norvegiencei Therese Johaug, pentru încălcarea regulamentului antidoping, decizie în urma căreia multipla campioana mondială de schi fond va rata Jocurile Olimpice de iarnă ediția 2018 de la PyeongChang (Coreea de Sud), informează AFP.

Furtuni violente de zăpadă se produc pe planeta Marte în timpul nopții
Marti, August 22, 2017 13:44 PM

Furtuni violente de zăpadă se dezlănțuie pe planeta Marte în timpul nopților, potrivit unui studiu publicat luni, însă asta nu înseamnă că vom putea face oameni de zăpadă sau schia pe ''Planeta Roșie'', explică autorul cercetării pentru AFP.

OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
mai multe poze »
TOP COMENTARII
CELE MAI CITITE ARTICOLE
22 Aug, 13:47 Isj
Bogdan a comentat pentru articolul Ministrul Educaţiei a desfăcut din greşeală contractul altcuiva când a demis-o pe Florina Stoian:
https://www.facebook.com/groups/CostinNenitescu/permalink/1502194739841212/
22 Aug, 13:44 Nenitescu
Observator a comentat pentru articolul Ministrul Educaţiei a desfăcut din greşeală contractul altcuiva când a demis-o pe Florina Stoian:
Are dreptate Pixelul corporatist...daca castigatorul o ia razna in timpul mandatului este firesc sa fie indepartat...aceeasi masura sunt sigur ca se va lua si cu unii directori din municiupiu. Stiu sigur ca mai multe documente si inregistrari ale unei directoare au fost trimise la minister si se asteapta rasuns
22 Aug, 13:36 Nenitescu
Observator a comentat pentru articolul Ministrul Educaţiei a desfăcut din greşeală contractul altcuiva când a demis-o pe Florina Stoian:
Daca dvs inchideti ochii la abuzurile conducerii Lic Tehn C. Nenitescu, uite ca ministerul nu a inchis ochii la neregulile ISJ. ISJul de ce nu raspunde petitiilor depuse la secretariatul inspectoratului?Ei nu functioneaza dupa legislatia in vigoare? Acelasi lucru care se intampla acum dnei insp general o sa i se intample si conducerii liceului mai sus mentionat. Sper ca cei din minister sa raspunda solicitarilor trimise.
Google PageRank Checker