Sănătate

Au sosit primele 800 de doze de vaccin gripal

Direcţia de Sănătate Pu­bli­că Buzău a solicitat  30.000 de doze de vaccin gripal pentru imunizarea gratuită a buzoienilor aflaţi în categoriile de risc. Deocamdată au fost livrate la Buzău 800 de doze, care vor ajunge la cadrele medicale, categoria cea mai expusă riscului de a contracta virusul gripal, din cauza contactului direct cu bolnavii.  Sunt aşteptate alte patru tranşe pentru buzoienii aflaţi în categoriile de risc.

 „Pe lângă personalul 27medical, în categoriile de risc sunt incluse persoanele cu vârste peste 65 de ani, copiii, pacienţii cu afecţiuni cronice, gravidele, persoanele instituţionalizate în unităţi de asistenţă socială, precum şi personalul din cadrul acestor unităţi”, a explicat pentru „Sănătatea buzoiană” medicul epidemiolog Carmen Scântei, care  spune că în acest sezon vaccinul va fi livrat la Buzău în  patru tranşe a câte  8.900 doze fiecare, ultima urmând să fie cel târziu în data de 10 decembrie.

Campania de vaccinare a început mai devreme decât în anii precedenţi, situaţie despre care ministrul Sănătăţii a spus: ”Anul acesta primim finanţare europeană pentru implementarea mai multor măsuri care vizează creşterea gradului de vaccinare în România. Iar în această toamnă începem mai repede vaccinarea antigripală a personalului medical, cea mai expusă categorie de persoane la îmbolnăvire”.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker