Prinşi cu pânze de paianjen pe pereţi, comercianţii au fost sancţionaţi de inspectorii sanitar-veterinari.

Amenzile date la Buzău  comercianţilor din sectorul alimentar pentru neconformităţi au fost de 2.600 lei. Acţiunea s-a derulat în cursul lunii septembrie,  când DSVSA Buzău a efectuat o verificare în rândul comercianţilor din sectorul produselor alimentare de origine non-animală. Demersul se înscrie într-o acţiune coordonată la nivel naţional. În total, în cursul lunii septembrie 2018, direcţiile judeţene sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor precum şi a municipiului Bucureşti au desfăşurat 8.568 de controale în unităţile din industria agroalimentară care desfăşoară activităţi în domenii precum: fabricarea produselor de morărit, a pâinii, a produselor de patiserie, a băuturilor răcoritoare, a băuturilor alcoolice, dar şi a celor de depozitare a produselor alimentare, a  seminţelor, legumelor şi fructelor.

Controalele au vizat aspecte privind calitatea spaţiilor de depozitare a produselor alimentare, manipularea, prelucrarea şi depozitarea acestora, controlul dăunătorilor, documentele prevăzute de legislaţie şi a informaţiilor privind sistemul HACCP (Hasard Analytics Critical Control Point, sistem de siguranţă alimentară recunoscut la nivel internaţional), condiţiile de igienă şi de funcţionare a unităţilor.

La Buzău, inspectorii sanitar-veterinari au raportat, la neconformităţi identificate în timpul controalelor, neîntreţinerea spaţiilor în condiţii de igienă corespunzătoare, lipsă buletin de analiză apă, mij­loace de igienizare şi uscare mâini, fişe de aptitudine neactualizate şi prezenţa pânzei de păianjen la îmbinările pereţilor, transmite Agerpress.

Per total, ca urmare a neregulilor constatate, au fost aplicate 86 de amenzi contravenţionale, în valoare totală de 208.000 lei.

DISTRIBUIȚI
loading...