Astăzi, la Buzău, avem o ediție specială a bursei forței de muncă. Este vorba despre bursa locurilor de muncă pentru persoanele provenind din sistemul instituționalizat, pe care, la nivel național,  o organizează numai Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Buzău. AJOFM Buzau organizează ,,Bursa Locurilor de Muncă pentru Tinerii care părăsesc sistemul de protecție a copilului“, la sediul ALOFM 1 Buzău, str. Unirii, bloc 11 D-E, ora 9.00.

   Conducerea AJOFM Buzău a făcut front comun cu reprezentanții instituțiilor din domeniul protecției copilului de pe raza municipiului Buzău pentru a veni în sprijinul tinerilor care, după împlinirea vârstei de 18 ani, trebuie să părăsească sistemul de protecție. Astfel, bursa locurilor de muncă  specială este considerată o soluție pentru tinerii care se află într-o formă sau alta de protecție și care părăsesc sistemul, reprezentând o categorie vulnerabilă. Față de această categorie există interes din partea Agenției pentru Ocuparea Forței de Muncă pentru a le uşura primii pași spre independență socială și financiară. Practic, prin demersul instituției buzoiene se pun în aplicare normele metodologice a Legii nr.116/2002 privind prevenirea și combaterea marginalizării sociale, aprobate prin H.G. nr.1149/2002, care are prevăzute printre instrumentele de sprijin și măsurile de garantare a accesului la un loc de muncă. Demersul se realizează de ANOFM, prin încheierea unor contracte de solidaritate, în baza cărora tinerii cu vârste cuprinse între 16 și 25 de ani aflați în dificultate și confruntați cu riscul excluderii profesionale beneficiază de un acompaniament social personalizat. Acompaniamentul social se realizează prin consiliere profesională și mediere din partea personalului specializat al Agenției, urmate de plasarea în muncă la angajatorii de inserție cu care agenția județeană încheie convenții.

Peste 100 de locuri de muncă

   Potrivit informațiilor furnizate de directorul adjunct al Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă, Valeriu Dimciu, zece angajatori și-au exprimat interesul pentru această categorie de forță de muncă. După cum și-au anunțat intenția, ei sunt așteptați la bursa locurilor de muncă cu o fertă de peste 100 de locuri de muncă. Oferta lor este, în general, pentru tineri cu studii medii. Mai exact, angajatorii buzoieni sunt interesați să angajeze tineri pentru meseriile de confecționer, electrician auto, operator chimist, fierar betonist, motostivuiturist, activitate de recuperare a materialelor plastice, manipulant, zidar, mecanic auto, electrician auto și muncitori necalificați.

DISTRIBUIȚI