Doi reprezentaţi ai Arhiepiscopiei Buzăului şi Vrancei au plecat miercuri, 23 mai, la Atena, pentru a lua parte întâlnirea de informare privind derularea unui proiect european dedicat combaterii traficului de persoane. Este vorba despre tinerii arhidiaconi Costel Stoica şi Gianin-Cristian Oprea. Întâlnirea din Grecia se va derula în perioada 23-26 mai, cu scopul de a stabili detaliile şi  activităţile ce vor fi implementate în timpul proiectului de schimb de experienţă între tineri din mai multe ţări europene.

Pentru a patra oară, în ultimii trei ani, Sectorul Învăţământ şi Activităţi cu Tineretul al Arhiepiscopiei Buzăului şi Vrancei iniţiază şi derulează un nou proiect european pentru tineret, cu titlul IYOUME Stop Human Trafficking (Stop traficului de persoane), în cadrul Programului Erasmus Plus al Comisiei Europene.

„Am fost bucuroşi ca, în data de 2 mai 2018 – Ziua Naţională a Tineretului, să fim informaţi de către coordonatorii proiectului, Cross Culture International Foundation (CCIF), că acesta a fost aprobat pentru finanţare, de către Agenţia Naţională din Malta, cu atât mai mult cu cât se va urmări ca scopul proiectului – campania împotriva traficului de persoane – să fie atins prin activităţi non-formale ce vor avea ca artă comună muzica, atât ca interpretare şi cântare la instrumente, cât şi la nivel de compoziţie”, a declarat pr. prof. Marius Dima.

1 COMENTARIU

  1. VORBE…., concret tot popii vor mânca niște bani europeni de data aceasta, ca de cei de la buget sunt siguri.DA PENTRU IMPOZITAREA BISERICII.

Comments are closed.