Atunci când cumpărăm o mașină second hand, apelăm fie la un dealer auto, fie la un vânzător privat. Un vânzător care trăiește din vânzarea mașinilor vechi, așa-numitul samsar de mașini, cumpără mașini pe care le vinde la rândul său urmărind să obțină un preț cât mai mare.

   Există mai multe argumente pro și contra de a cumpăra o mașină folosită de la un vânzător privat. Iată care sunt cele mai semnificative dintre ele.

Argumente pro:

1.Costă mai puțin

   Vehiculele second hand vândute de dealeri costă mai mult decât vehiculele uzate vândute de samsari. Acest lucru se datorează faptului că dealer-ul auto trebuie să suporte costurile de recondiționare a vehiculului, de publicitate și comisionul agentului de vânzări. În plus, dealerul suportă costurile administrative legate de cumpărarea vehiculului de la proprietarul anterior și legate de vânzarea vehiculului către noul proprietar.

  Un vânzător privat nu trebuie să își facă  griji cu privire la aceste cheltuieli și de aceea prețurile mașinilor pe care le vinde vor fi mai mici.  

2. Dispuși la negociere

   În general, vânzătorii privați se grăbesc să-și vândă mașinile second-hand, fapt pentru care pot fi mult mai dispuși la negociere. Acest lucru se datorează și faptului că samsarii de mașini aleg să comercializeze în general mașini vechi foarte populare, foarte căutate pe piață și nu modele rare.

Argumente contra:

1.Nicio garanție

   Dealerii de mașini second-hand trebuie să respecte reglementări legale privind comerțul. De aceea „certifică” vehiculele lor uzate, oferă în mod frecvent garanții pe termen scurt și, uneori, oferă o garanție de returnare a banilor. Ca rezultat, dealerii nu pot vinde decât mașini second-hand care sunt în stare bună pentru că altfel nu ar putea oferi garanție. Dealerii auto aleg să comercializate mașini cu un istoric sigur, puțin rulate, în stare perfectă; în general mașini provenite de la agenții de leasing, deținători de flote, foști clienți sau mașini achiziționate de pe site-urile sigure de licitații auto, cum ar fi CarsOnTheWeb.

   Mașinile vechi vândute de samsari nu au nici un fel de garanție. De aceea, clientul este obligat să plătească dacă vrea să meargă la un service autorizat pentru a verifica istoricul mașinii ca să fie sigur că nu va avea parte de surprize neplăcute. Chiar și așa samsarii auto obișnuiesc să modifice kilometrajul mașinilor, profitând de lipsa unui istoric de service a mașinii pe care o vinde. Altfel spus, riscurile să vă păcăliți sunt foarte mari.

   Orice preț mult mai bun decât cel oferit de un dealer auto pentru o mașină similară ar trebui să vă pună pe gânduri, în ceea ce privește posibile accidente sau defecțiuni tehnice pe care samsarii vi le ascund.

2. Întâlniri multiple cu străini

   Achiziționarea unui vehicul uzat de la un vânzător privat necesită întâlniri cu străini pentru test-drive, inspecții la service, finalizarea tranzacției. Dincolo de faptul că acest lucru necesită mult timp, pot apărea și situații neplăcute având de-a face cu necunoscuți. De aceea este înțelept să organizați întotdeauna întâlniri în locuri publice aglomerate, mai degrabă decât la domiciliul vânzătorului sau într-o zonă retrasă.

(P)

DISTRIBUIȚI