Am ajuns deasupra Angliei în mijlocul zilei. Am prins o zi senină. De sus, din avion, încă nu puteam zări clădirile. În schimb, parcă aș fi privit un puzzle foarte interesant. O geometrie riguroasă a terenului. Mai târziu am înțeles că acele linii foarte vizibile erau de fapt miile de kilometri de gard viu. Pământul era oarecum mozaicat. Nu peste tot era zăpadă. Mă gândeam că acele delimitări văzute de la distanță ar fi putut însemna limitele proprietăților individuale. Nu m-am înțelat prea mult.

La coborâre, alte emoții. Avionul avea o traiectorie derutantă. Părea o albină care caută florile cele mai atractive. Manevre de piloți profesioniști. Aveam senzația că aeronava coboară în spirală. Nimeni nu se grăbea să-și strângă bagajele. Nu era cazul. Sunt niște reguli.

Eu eram singurul căruia nici măcar nu-i mai păsa de bagaje. Eram fericit că, în fine, voi atinge pământul, că, în curând, voi păși pe „luna” noastră îndepărtată, Anglia.

Nu am cuvinte. Nu aveam cu mine nici măcar laptopul. Doar un aparat de fotografiat și o geantă în cală. După ce avionul a aterizat ca la carte, pasagerii au izbucnit într-un frenetic ropot de aplauze pentru piloți. Aceasta e regula. Până să cobor, am ținut să le văd fețele, uniformele. Se spune că, în nomenclatorul universal al profesiilor, cele mai grele meserii practicate de oameni sunt, într-o ordine pe care n-o mai rețin: aviator, scafandru, miner, ziarist.

Chiar și pentru un pasager de avion, zborul e fascinant. Mai târziu, întors în țară, am cunoscut un comandor, fost pilot profesionist pe avioane supersonice. Ne-am împrietenit. E vorba de poetul și interpretul de muzică populară Victor Rotaru. De câte ori îl întâlnesc, bat din palme „la sol”. Lumea e plină de oameni buni, capabili. Nu mereu soarta ni-i scoate în cale. La dus și la întors din Anglia, viața mea a depins de cei doi piloți. Să-i țină Dumnezeu sănătoși. Iată de ce nu pot să bat la sol din palme pentru politicieni. Viața are alte priorități, alte valori, alte nuanțe.

Recenta tragedie din Ardeal este politizată. Atâta știu politicienii: să strice totul, inclusiv lucrurile deja stricate. Ei sunt cei care și-au strecurat incompetenții în instituțiile care nu au făcut față acestui accident. În locul victimelor putea fi oricine altcineva, numai locurile incom­petenților sunt ocupate permanent, spre nefericirea unui popor buimăcit de contaminanta prostie picurată de sus.

Un ins cu creierul vărsat în urină a postat pe internet „adevărul” despre tragedia din Apuseni. În mintea sa, vinovate sunt victimele, iar fata care a murit acolo, plângându-și firul rupt al vieții, în mintea aburitului internaut nu era decât amanta unuia dintre doctori.

DISTRIBUIȚI
loading...