Şcoala Federală de Antrenori a anunţat rezultatele examenului pentru obţinerea licenţei UEFA A. Printre cei 27 de absolvenţi se numără şi antrenorul lui CSM Rm. Sărat, Marius Tîrîlă, cu nota finală 8,57.

Primii doi pe lista cursanţilor care au obţinut cele mai mari note sunt doi foşti internaţionali români, Mirel Rădoi şi Dorin Goian, care au obţinut nota finală peste 9. Pe lista absolvenţilor mai figurează nume precum Mugur Guşatu, Viorel Ferfelea, Bogdan Pătraşcu, Irinel Voicu, Tiberiu Lung sau Bobi Verdeş.

Demarate în luna aprilie, cursurile pentru obţinerea licenţei UEFA A, ultima atestare pentru tehnicieni înaintea celei PRO, s-au finalizat în iulie, odată cu cel de-al cincilea modul. Examenul final a constat într-un test scris, o probă practică şi prezentarea lucrării de licenţă.

 

DISTRIBUIȚI
loading...