Textul de mai jos – al cărui titlu redă celebra replică a fostului ministru de Interne ceauşist Tudor Postelnicu, pe care a folosit-o în loc de ultim cuvânt al inculpatului înaintea condamnării pentru represiunea asupra revoluţiona­rilor din decembrie 1989 – nu se vrea unul care să deplângă plecarea din Palatul Victoria a buzoianului Marcel Ciolacu. Pentru că a deplânge un asemenea eveniment, trist din punct de vedere al buzoienilor care trăgeau nădejdea că acesta va continua să se lupte pentru ca judeţul nostru să se poată dezvolta într-un ritm firesc, înseamnă a-l ridica pe liderul social-democrat buzoian pe un soclu. Or, este cazul să renunţăm, odată pentru totdeauna, la a mai face statui unor oameni care acţionează normal. Pentru că normalitatea este reprezentată de lupta pe care a dus-o acesta pentru a atrage fonduri spre Buzău, şi nu de pasivitatea Elenei Udrea, de exe­mplu, care, chiar şi când a fost pupilă prezidenţială, nu a mişcat vreun deget pentru a încerca să îndulcească în vreun fel viaţa oamenilor din judeţul în care s-a născut şi şi-a trăit copilăria şi adolescenţa.

Dacă este să deplâng ceva în acest text, este faptul că am fost, preţ de câteva clipe bune, cam cum s-a autocaracterizat Tudor Postelnicu. Adică un dobitoc. Dobitoc pentru că am putut avea naivitatea să cred că Partidul Social Democrat este un organism viu, cu anticorpi suficient de puternici ca să elimine cancerul numit Liviu Dragnea şi metastazele de tipul Dan, Vasilescu sau Dăncilă. M-am înşelat amarnic.

Cu excepţiile notabile pe care le ştim cu toţii – dar cu anumite rezerve, căci nimeni nu mă va putea convinge că un ins precum baronul vrâncean Oprişan a fost călăuzit în demersul său de intenţiile nobile ale democratizării Partidului Social Democrat – PSD a demonstrat că este doar o formă de viaţă ale cărui reprezentanţi la vârf nu sunt altceva decât nişte cili ale organismului nevertebrat numit Liviu Dragnea. Un organism care acţionează doar instinctual, pentru a-şi salva pielea atunci când este în pericol şi pentru a se hrăni până la îmbuibare cu tot ce mişcă în jur.

În momentul de faţă, cred că nimic nu-i mai poate trezi la realitate pe social-demo­craţi. Poate doar o foarte improbabilă pierdere a guvernării. Dacă nu cumva şi atunci ar găsi o mie de alţi vinovaţi – precum ,,statul paralel”, Soros, tefeliştii, Iohannis, mama lui Ştefan cel Mare (şi Sfânt, după preferinţe) – dar în niciun caz pe tătucul Liviu.

DISTRIBUIȚI
loading...

1 COMENTARIU

  1. E răcoritoare, purificantă și benefică remarca din titlu. Modelul Dracnea e de inspirație tipic comunistă. Mai țineți minte pe „magii” din est care ne-au sufocat cu „tătucii” lor? Cu nimic mai prejos e și teleorMANeanu aista. Am făcut o observație undeva, cum că, în vremea comunistă, cei promovați în funcții de conducere, de fel secretari de partid pe comune, orașe, etc. își făureau comitetul „democratic” din personaje cu carctere îndoielnice, nepregătiți dar supuși. Procedura rămâne valabilă până în zilele noastre. Oaia la care a supt Livache era comunistă sadea, de rasă tip Daia…

Comments are closed.