Alex Dima, reporterul „România, te iubesc!”, și copilăria petrecută la Buzău

Este unul dintre cei mai apreciați jurnaliști din România. Alex Dima, unul din cei cinci reporteri ai celui mai bun program de reportaje de la noi, „România, te iubesc!”, este originar din Buzău, din satul Dara, despre care vorbește oricând este întrebat cu mult drag. Absolvent al Seminarului Teologic de la Buzău și apoi al Facultății de Teologie, Alex Dima ascunde o mare dramă în viața sa, despre care nu știe foarte multă lume. Acesta și-a pierdut soția, care a fost răpusă de cancer, fiind nevoit să își crească singur fiica, Sara, care s-a născut o dată cu emisiunea „România, te iubesc!”.

Amintindu-și de copilă­ria sa de la Buzău, Alex vorbește cu emoție despre anii petrecuți în satul din comuna Pietroasele, unde  a trăit și a copilărit,, ca-n Moromeții” spune el.

A crescut în cooperativa agricolă de la Pietroasele

„Am copilărit frumos, asta i-am spus și psihologului, că d-aia m-a și ­tri­mis înapoi în copilărie. Am copilărit la țară, în comuna Pietroasele, satul Dara, județul Buzău. E o așezare încă de pe vremea dacilor, iar romanii, când au venit peste ei, și-au făcut castru la Pietroasele. Nu am avut o familie numeroasă, dar am avut o familie simpatică. Cea mai simpatică din ­fa­milie a fost bunica. Mama mamei. Părinții mei au divorțat înainte să mă nasc eu. Și mama trebuia să muncească să mă întrețină și nu puteam locui cu ea la oraș, așa că m-a lăsat în grija bunicii. Și bunica mă lua cu ea peste tot. Și am crescut în colectiv și mă știa tot colectivu’ (Cooperativa Agricolă de Producție – o formă de agricultură comunistă unde țăranii lucrau tot pământul pentru stat, fără ca cineva să aibă drept de proprietate asupra lui sau a roadelor- n.r). Și le duceam oamenilor apă, acolo la muncă, pe rândurile alea lungi de la câmp care erau de sute de metri, într-un bidon (mi-aduc aminte că era un bidon verde șters, bătut de soare) de 3 litri. și ca să rămână apa rece, îl îngropau la umbră, în pământ. Și mă trimiteau pe mine să le car apa. Și era groaznic de greu că eram mic, aveam 4 ani… Mergeam cu picioarele goale, că tenișii îi țineam legați de șireturi pe după gât, ca să nu-i murdăresc. Și îi întrebam pe oameni: îți dau apă, dar tu ce-mi dai la prânz?”, a declarat buzoianul pentru cristina­stanciulescu.ro.

„La prânz eu mă duceam cu apa și primeam ouă”

Alex Dima mărturisește că acele prânzuri pe care le împărțea cu tot satul pe câmp au fost cele mai frumoase mese din viața lui. La un astfel de prânz, jurnalistul a avut și un accident care a pus pe jar tot satul.

„Aduceau de acasă ouă, brânză, pâine, dar mai mult mămăligă. Nu aveau pâine, aveau lipii făcută pe plită. Și la prânz eu mă duceam cu apa și primeam ouă. Mă întorceam la bunica cu câte 15 ouă… La un cărat d-ăsta de apă făceam ouă cât pentru o săptămână!  Dar am păți­t-o o dată… Vezi cicatricea asta de la mână? Mi-aduc aminte că eram mic, mic de tot și mergeam în urma lui tanti Leana a lui Oică, așa o chema, cred, care mergea bălăngănind o seceră. Și eu în spatele ei și ea nu m-a văzut și mi-a făcut aici o mare tăietură. Și tot colectivul s-a adunat în jurul meu, eram foarte mic, repet, cred că aveam 4-5 ani, dar țin minte pentru că m-am speriat că am văzut cum țâșnea sânge din carne”, mai povestește Alex Dima.

Memorabilă este și sărbătoarea Crăciunului în copilăria lui Alex, mai ales că ținea tot postul și, când se întorcea acasă de la ­bi­serică, nu mânca până când bunica nu împărțea pentru morții familiei. „Așa cum se întâmpla și atunci când se făceau fructele, strugurii, cireșele, ea nu mânca până când nu împărțea. Și veneam în ziua de Crăciun acasă și aprindea focul în sobă și punea un grătar din sârme. Și pe el așeza cârnații și carnea… Și pe urmă lua colacii și le punea câte o lumină. Punea apoi tămâia într-un ibric și zicea ea ceva acolo și se umplea casa de fum de tămâie și de miros de colac și de carne. Era o lume grație căreia azi m-am calmat foarte tare, am început să văd lucrurile mai așezat, înțeleg mai bine cum suntem noi. Ar fi trebuit să avem grijă de lumea asta, nu s-o omorâm. Ar trebui să încercăm să reînviem această lume”, a mai completat jurnalistul.

„În școală eram 5 elevi în patru clase”    

În ceea ce privește anii de școală, înainte de a deveni elev la Seminar, Alex Dima a învățat în micuța școală din satul natal.

„Am făcut școala la țară, clasele I-IV. Eram 5 elevi în patru clase. Nu mișcai în clasă! Te trosnea doamna cu capu’ de tablă… La prima lovitură, tabla era încă stabilă și nu simțeai, dar la a doua sau la a cincea, tabla, care stătea pe un trepied, intra în vibrație și, odată cu ea, și capul tău. Îndrăzneai să faci ceva? Mi-a rămas în cap – uite vezi, un psiholog, dacă mai insistam cu el, poate îmi explica – mirosul ăla de petroxin cu care curățam parchetul stând pe ciuci. Și bâzâitul câte unei muște… Și doamna care ne amenința să nu mergem la biserică. Ne spunea <vedeți că vine Paștele și vin Deniile, să nu vă prind la biserică… Stau la ușă și vă văd>. Dar noi oricum mergeam…”, a mai declarat jurnalistul pentru cristinastanciulescu.ro.