Buzoianca Aida Parascan a fost invitată la una dintre ediţiile de săptă­mâna trecută ale rea­lizatorului Mihai Morar, căruia a ales să i se destăinuie despre fericirea pe care o trăieşte acum şi faptul că a avut putere să se redescopere pe sine la aproape 40 de ani.

Nu numai personal Aida a luat-o de zero, ci şi profesional, de câteva zile buzoianca coordonându-şi propria emisiune culinară, „Chef de vedete”.

„Am ajuns la o vârstă în care nu mai iubesc ca o adolescentă, ci ca un om matur. Am ajuns să zâmbesc şi pentru altcineva în afară de mine”, a spus fericită Aida. Câştigătoarea emisiunii MasterChef creşte singură trei copii, după ce soţul i-a murit în braţe, iar mai târziu casa i-a ars din temelii. Acum, buzoianca mărturiseşte că şi-a găsit un nou iubit şi încearcă să îşi refacă viaţa şi să dovedească că iubirea există şi la aproape 40 de ani.

„Am avut o primă săptămână plină de surprize”    

Mamă a trei copii, Aida are timp în fiecare zi să îi pregătească de şcoală, să le gătească, să muncească şi, mai nou, să îşi înveţe invitaţii din emisiune, artişti cunoscuţi, să să gătească alături de ea meniuri sănătoase şi rapide.

„Am avut o primă săptămână plină de surprize plăcute, şi veţi putea vedea şi în aceste zile cât de multe lucruri putem face în timp ce gătim. Şi cât de uşor este să găteşti ceva deosebit, să vezi la sfârşit farfuriile că s-au golit, iar oaspeţilor să li se pară că timpul a trecut prea repede. A fost distracţie pe cinste, şi dacă aţi ratat emisiunea din cursul după-amiezii, puteţi revedea dimineaţă de la ora 7,30 pe Tvr2 orice episod, iar la finalul celor cinci ediţii, un best of al săptămânii!“, a mai declarat Aida.

Buzoianca a spus că se declară o luptătoare dar şi o persoană foarte exigentă cu munca ei.

„Am o personalitate destul de greu de înţeles şi nu am întâlnit până acum multe persoane care să mă înţeleagă în totalitate. Un prieten mi-a spus înainte să vin la MasterChef: tu ori vei fi iubită de toată lumea, ori te va urî toată lumea. Sunt o persoană dintr-o bucată, care întotdeauna spune în faţă ceea ce gândeşte şi de multe ori lucrul ăsta e înţeles greşit. Sunt foarte exigentă în primul rând cu mine, doar aşa cred că se poate evolua în viaţă. Îmi place să râd şi să glumesc, dar în timpul liber, pentru că atunci când e vorba de muncă, devin altă persoană”, a mai precizat buzoianca.

Aida a a mai spus că primul impact e cel de antipatie vis-à-vis de persoanele care o întâlnesc, dar cele care ştiu să vadă mai departe decât acea primă impresie, sigur îi devin cei mai buni prieteni. „Şi e ­va­labil atât pentru cei ce mă cunosc, cât şi pentru cei care nu mă cunosc. Nu sunt o persoană care face compromisuri pentru a plăcea sau a fi populară, nu aş fi eu şi nu mi-aş trăi viaţa mea dacă aş folosi măşti. Nu aş mai fi fericită!”, a mai declarat buzoianca.

DISTRIBUIȚI
loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Scrieți comentariul dvs.
Introduceți numele dvs.