Anchetă la Monteoru după ce a fost semnalată o posibilă poluare a pârâului Sărata în dreptul unor agenţi economici. Indicii în acest sens sunt prezenţa unor peşti morţi, culoarea închisă a apei şi un miros fetid degajat de aceasta în zona în care există deversări de ape reziduale.

O persoană a sesizat, sâmbătă, existenţa unor peşti morţi în apa pârâului Sărata care străbate localitatea Sărata Monteoru. Imediat, prefectul judeţului Buzău, Carmen Ichim, a dispus deplasarea pentru verificări a unei echipe mixte formate din reprezentanţi ai Sistemului de Gospodărire a Apelor, Gărzii Naţionale de Mediu–Comisariatul Judeţean Buzău, Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Buzău şi ai Primăriei Merei.

Au fost efectuate verificări la faţa locului, pe o porţiune de peste 2 kilometri din albia râului şi s-a constatat prezenţa unor grupuri mici de peştişori morţi pe o porţiune de aproximativ 500 de metri, cuprinsă între un hotel de pe malul stâng şi un restaurant de pe malul drept, în amonte, şi zona fostului camping, în aval.  Tot pe acest tronson, nivelul apei este foarte scăzut, are o culoare închisă şi degajă un miros fetid. În amonte de zona hotelului şi a restaurantului menţionate anterior, precum şi în aval de camping, nu a fost sesizată mortalitate piscicolă.

Au fost prelevate probe de apă de către angajaţii Sistemului de Gospodărire a Apelor Buzău pentru determinarea concentraţiei de cloruri, azotiţi, azotaţi, amoniu şi detergenţi. S-au mai luat probe din trei puncte: Izvorul nr. 6 (situat la 150-200 m în amonte de zona indicată), zona de evacuare a apelor uzate a hotelului şi zona de evacuare a apelor uzate a restaurantului.

Potrivit reprezentanţilor Prefecturii, cauze posibile ale mortalităţii peştilor ar fi deversarea de substanţe toxice în apa râului sau lipsa de oxigen. Echipa de control a dispus monitorizarea zonei de către Primăria Merei şi de către Sistemul de Gospodărire a Apelor Buzău, precum şi blindarea imediată, de către administratorul restaurantului, a gurii de evacuare a apelor uzate. În funcţie de rezultatele analizelor de laborator, autorităţile vor lua măsurile legale care se impun.

DISTRIBUIȚI
loading...

2 COMENTARII

  1. Pești în apele Săratei Monteorul?? Ia căutați mai bine, nu cumva sunt radioactivi?

Comments are closed.