S-a născut în anul 1970 la Nehoiu şi, deşi este specializat în avioane, a reuşit să se bucure de succes în lumea literară. Buzoianul Adrian Voicu are studii militare şi tehnice, iar după un deceniu de profesat în ingineria aviatică, a debutat în 2007 cu volum de proză, „Joi seara, în parcare”, care a avut un mare succes, ceea ce l-a dus pe drumul scriiturii cu încă zece cărţi.

Stabilit în Franţa, buzoianul şi-a prezenta povestea în cadrul proiectului „Corina Ozon Connections. Oamenii sunt legaţi între ei prin poveşti. No matter the distance, there are connections”.

După ce a absolvit şcoala generală la Nehoiu, Adrian Voicu a absolvit Liceul Militar Breaza, Academia Tehnică Militară şi Facultatea de Electronică şi Telecomunicaţii, iar acum e director adjunct de întreţinere la Aeroportul Paris Orly, angajat al iGO Solutions, companie de între­ţinere care are în grijă avioanele Transavia France (Boeing B737), Air Caraibes (Airbus A330 şi A350) şi French Blue (Airbus A330). Este căsătorit şi tată a doi copii şi locuieşte în Franţa de câţiva ani.

„O ofertă de nerefuzat”

„Acum câţiva ani, printr-un sfârşit de vară, eram la un grătar familial, când sună telefonul. Văd număr străin, mă mir un pic şi răspund. La capătul celălalt al semnalului o voce masculină s-a recomandat ca aparţinând directorului tehnic al unei companii vestite de întreţinere aeronave  – Pac! Pac! Sunt inginer! -, apoi a chemat şi o voce de tanti de la Resurse Umane, am dat un interviu de vreo oră, şi mi-a mulţumit şi mi-a spus că mă caută ei. Asta cu <te sunăm noi> o ştiam bine de la ai noştri şi nu mică mi-a fost surprinderea când omul nu numai că m-a sunat după vreo două zile, dar mi-a făcut şi o ofertă de nerefuzat”, a povestit Adrian Voicu pentru www.dupa35.com.

Cum un om cu o meserie ca a lui, atât de exactă şi de dificilă, poate îmbrăca straie de scriitor? După cum spune însuşi buzoianul, „dacă nu ai imaginaţie, nu repari avioane. Ori nu ştii să conduci oamenii care să le repare”. Vorbind despre literatura română de azi, spune că se scrie enorm, uneori de calitate, dar lipseşte un element esenţial: cititorul.

„Ion Heliade-Rădulescu ar plesni de fericire dacă ne-ar fi contemporan”

„Din ceea ce am văzut, citit şi auzit, în România de azi se scrie la greu: pe ziduri, pe garduri, pe trenuri, pe ordonanţe, ziua, noaptea, în pârnaie şi în afara ei, peste tot, ce mai! Cred că literatura română n-a fost nicicând mai dinamică şi Ion Heliade-Rădulescu ar plesni de fericire dacă ne-ar fi contemporan. Știu, avizaţii vor zice că e multă maculatură la mijloc, dar atât timp cât editurile trimit cărţile la Depozitul Legal al Bibliotecii Naţionale, în­seamnă că ce se scrie rămâne arhivat întru posteritate, nu? O altă chestie pe care am remarcat-o fără prea mare concentrare este apariţia unui număr mare de bloguri literare. Ce-i lipseşte literaturii noastre cea de toate zilele? Cititorii”, este de părere Adrian, care spune că umorul l-a salvat din multe situaţii şi l-a ajutat să treacă peste greutăţi. Pentru că deşi pare că i-a fost uşor, niciun drum spre reuşită nu e presărat cu roze. Dar el a luat mereu partea bună a lucrurilor şi a mers mai departe, fără să renunţe la pasiunile lui.

Schimbările i-au marcat viaţa şi nu le-a evitat. „De-a lungul existenţei mele tumultoase am trecut peste mai multe macazuri care mi-au schimbat viaţa: Liceul Militar, renunţarea la examenul de admitere la Medicină Militară, revenirea la viaţa civilă după Academia Tehnică Militară, apoi faptul că am spus <Da!> de câteva ori, ultima oară fiind când am acceptat ca să mă mut în Franţa cu serviciu, căţel, purcel, dimpreună cu jumătatea mea mai bună şi mai gravidă în luna a noua”, a mai povestit buzoianul pentru www.dupa35.com.

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Scrieți comentariul dvs.
Introduceți numele dvs.