27 de ani
de presa libera
Joi, Martie 23, 2017 22:04 PM

de

*„Cea mai reuşită etapă din Campionatul Mondial de Enduro”, au apreciat piloţii înscrişi în concurs

Cei 400 de participanţi la Grand Prix-ul României, etapă din Campionatul Mondial de Enduro, prezenţi în acest weekend la Buzău, au rămas impresionaţi de oraşul nostru.

 |
09 Jul 2011
1838
de

    Mari glorii ale fotbalului românesc au făcut spectacol sâmbătă la Buzău în compania Naţionalei Artiştilor. Trofeul Galactic, ajuns la cea de a patra ediţie, s-a dovedit a fi şi de această dată o sărbătoare a sportului, care fascinează sute de spectatori de toate vârstele.

 |
09 Jul 2011
1831
de Călin BOSTAN

Obţinerea unor avize din partea Primăriei, printre care autorizaţiile de construire eliberate de compartimentul de urbanism, ar putea fi comandate prin telefon şi “livrate” beneficiarului prin poşta electronică, susţine primarul Constantin Boşcodeală.

 |
09 Jul 2011
1235
de

Case praznicale în două sate, două case parohiale şi o clopotniţă nouă, acestea sunt ultimele investiţii realizate sau în curs de realizare în comuna Săhăteni.

 |
09 Jul 2011
1212
de

Pe lângă proiectul finanţat prin Ordonanţa 7/2006, aleşii locali vor să mai facă o suplimentare cu încă patru foraje

         Peste o lună şi jumătate, aleşii locali din Săhăteni se pregătesc să facă recepţia finală a proiectului de alimentare cu apă a comunei.

 |
09 Jul 2011
1233
de

În zona şcolii, pentru prevenirea accidentelor s-a realizat deja un trotuar şi s-a amenajat o parcare

         În această perioadă, aleşii locali din comună Săhăteni au dat startul unuia dintre principalele obiective pe care şi le-au propus spre realizare din bugetul local şi care vizează modernizarea infrastructurii locale de transport.

 |
09 Jul 2011
1601
de

* Camionul era condus de un cetăţean străin, care tocmai efectuase o depăşire pe linia continuă

Un râmnicean de 56 de ani poate spune că s-a născut a doua oară, deşi acum se află pe patul spitalului si probabil a avut şi o mahmureală severă la câteva ore de la internare, omul supravieţuind unui accident grav de circulaţie în urma căruia a fost la un pas de a fi strivit sub roţile unui camion.

 |
09 Jul 2011
1774
de

* Deşi geamurile erau deschise şi portierele descuiate, şoferul a lăsat pe banchetă şi o borsetă cu bani şi acte

Vara este anotimpul preferat al hoţilor din maşini care profită din plin de naivitatea şi neglijenţa unor şoferi pentru a le goli autoturismele pe care aceştia la lasă prin parcări cu geamurile deschise şi cu genţi ori alte bunuri de valoare, la vedere.

 |
09 Jul 2011
2205
de

Tânărul de 21 de ani a fost prins în flagrant, după ce a încasat banii marcaţi de criminalişti

Un buzoian de 21 de ani este cercetat de către poliţiştii de la investigaţii criminale pentru şantaj , după ce a fost prins în flagrant încasând bani cu camătă de la un tânăr de 28 de ani din Cilibia, pe care îl ameninţase prin intermediul SMS-urilor transmise pe mobil.

 |
06 Jul 2011
2828
de

* Copiii, tinerii şi persoanele cu probleme psihice sună zilnic de zeci de ori la numărul de urgenţă pentru a pune muzică sau a adresa injurii

* Persoanele mai în vârstă obişnuiesc să ceară sfaturi medicale de la operatori

 |
06 Jul 2011
1453
de

* El a ocupat această funcţie şi cu delegaţie, după pensionarea fostului prim Frângulescu, la sfârşitul anului trecut

     Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a validat, ieri, rezultatele concursului  pentru numirea în funcţii de conducere a judecătorilor şi procurorilor de la curţile de apel, tribunalele şi judecătoriile, precum şi la parchetele de pe lângă acestea la care existau funcţii vacante, organizat în perioada 22 mai – 5 iulie.

 |
06 Jul 2011
3282
de

*Aleşii locali au depus la Ministerul Industriilor un proiect pentru alimentarea cu gaze, fiind în aşteptarea concretizării lui

         Înfiinţarea unor complexe de creştere a păsărilor şi a animalelor, deschiderea unor uniţăţi locale de prelucrare a laptelui, înfiinţarea unor abatoare şi realizarea unor sere şi solarii sunt doar câteva dintre oportunităţile de investiţii în comuna Săgeata.

 |
06 Jul 2011
1545
de

         După realizarea aducţiunii de apă potabilă printr-un proiect realizat printr-un proiect în baza Ordonanţei 7/2006 în satele Stănceşti şi Scurteşti şi începerea extinderii reţelei  din bugetul local şi în  satul Băjani, aleşii locali din Vadu Paşii vor să obţină fonduri de mediu pentru realizarea canalizării în comună.

 |
06 Jul 2011
1937
de Călin BOSTAN

* Primarul Valeriu Beşliu aşteaptă concretizarea a două proiecte de suflet, includerea în circuitul turistic a peşterilor de la Meledic şi protejarea colecţiei de cultură populară a Văii Slănicului

Obţinerea pentru zona Melediculului a statutului de zonă de dezvoltare turistică şi modernizarea Căminului Cultural Mânzăleşti sunt două dintre cele 14 proiecte ale Primăriei comunei Mânzăleşti aflate în diverse stadii de derulare ori de obţinere a finanţării, ne-a declarat primarul Valeriu Beşliu.

 |
06 Jul 2011
2360
de

* Pentru eliberarea răniţilor din cele două maşini implicate, a fost nevoie de intervenţia echipajului de la descarcerare

Miercuri după-amiază, circulaţia pe DN2 E85 a fost îngreunată timp de câteva zeci de minute din cauza unui grav accident de circulaţie, în urma căruia cinci persoane au fost rănite şi au rămas blocate în caroseriile contorsionate ale celor două maşini în care se aflau.

 |
06 Jul 2011
6651
de

Un localnic de 62 de ani din Berca s-a ales zilele trecute cu un dosar penal după ce a încercat să împrăştie o gaşcă de tineri adunaţi la colţul blocului care ascultau muzică şi nu îl lăsau să-şi facă somnul după beţie, omul punând mâna pe cuţit şi ieşind în stradă să restabilească liniştea. S-a întâmplat la lăsarea întunericului, după ce bărbatul îşi petrecuse mare parte din zi stând la umbră pe treasă şi golind pahar după pahar

 |
06 Jul 2011
1928

Stiri Agerpres

Gorj: Un bărbat a murit carbonizat într-o explozie urmată de incendiu într-un bloc din Rovinari
Joi, Martie 23, 2017 21:49 PM

Un bărbat în vârstă de 38 de ani a murit, joi seara, după ce instalația de încălzit a garsonierei sale din orașul Rovinari a explodat în urma unei acumulări de gaze, incendiul izbucnit afectând ușile altor trei locuințe din blocul respectiv, au precizat reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Gorj.

Cele mai multe îmbolnăviri de cancer sunt legate de mutații întâmplătoare suferite de celule (studiu)
Joi, Martie 23, 2017 21:49 PM

Aproximativ două treimi dintre îmbolnăvirile de cancer sunt provocate de... ghinion. Sau, cum le place oamenilor de știință să spună într-un studiu publicat joi, în SUA, de mutații întâmplătoare suferite la nivelul ADN-ului celular atunci când celulele se reproduc, conform Reuters.

Amy Winehouse a fost ultima mare cântăreață cu personalitate, susține Bob Dylan
Joi, Martie 23, 2017 21:36 PM

Bob Dylan a descris-o pe cântăreața britanică dispărută Amy Winehouse drept ultima mare artistă care a dat dovadă de personalitate în cadrul unui interviu rarisim publicat joi pe site-ul său de internet, relatează AFP.

Dan Iliovici, numit președinte al Oficiului Național pentru Jocuri de Noroc
Joi, Martie 23, 2017 21:17 PM

Dan Iliovici a fost numit în funcția de președinte, cu rang de secretar de stat, al Oficiului Național pentru Jocuri de Noroc (ONJN), printr-o decizie semnată de premierul Sorin Grindeanu.

Cioloș: Confirm decizia mea să nu fac pasul spre Uniunea Salvați România
Joi, Martie 23, 2017 21:05 PM

Fostul premier Dacian Cioloș susține că decizia sa este să nu se înscrie în Uniunea Salvați România (USR) și afirmă că a ajuns la această concluzie "după primele discuții avute cu Nicușor Dan".

OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
mai multe poze »
TOP COMENTARII
CELE MAI CITITE ARTICOLE
23 Mar, 19:29 Pentru Dom pixel
Angajat stresat de la prmarie a comentat pentru articolul Grindeanu s-a ținut de cuvânt / Corpul de control al premierului a descins la Compania de Apă:
Dom pixel dumneata nu faci calculele cum trebuie. Ramanerea lui TOMA la primarie prea mult timp va face ca PSD -ul sa piarda voturi,sau te faci ca nu intelegi ? nu iti dai seama cati oameni si-a pus in cap . O sa ii enumar : Prestcom ,Urbis ,Compania de apa ,Ram Buzau, Cons. Judetean ,Politia Comunitara din Primarie ,Angajatii primariei care nu-l mai suportam. Eu cred ca sunt cam multi oameni plus rude si care pana acum au votat preponderant PSD.
23 Mar, 16:31 Condoleante
Nebel Viorica a comentat pentru articolul A murit jurnalista buzoiană Simona Catrina:
Dumnezeu sa o odihneasca !
23 Mar, 16:14 sincere condoleante
catalina a comentat pentru articolul A murit jurnalista buzoiană Simona Catrina:
Dumnezeu sa te aseze in dreapta Lui,acolo sus,in lumea ingerilor!
Google PageRank Checker