27 de ani
de presa libera
Duminica, Octombrie 22, 2017 05:31 AM

de

*  După ruperea de nori de luni, apele Slănicului au distrus DC159 pe circa 30 de metri, blocând accesul în satele Terca şi Ploştina

Satele Terca şi Ploştina din Lopătari au rămas izolate de restul comunei, după ce apele învoburate ale Slănicului au distrus drumul comunal pe o distanţă de cca. 30 de metri la intrarea în prima localitate menţionată.

         Pe lângă izolarea celor 345 de familii din cele două sate, care totalizează peste 1.200 de locuitori, ruperea de nori de lunea trecută a blocat accesul şi către Focul Viu, unul dintre cele mai cunoscute obiective turistice de pe Valea Slănicului.

 |
23 May 2011
3134
de

         Lucrările de la sistemul de alimentare cu apă din satul Ciuta au fost întrerupte, din cauza sistării finanţării.

         Potrivit datelor furnizate de primarul comunei Măgura, Daniel Cârstea, investiţiile au fost susţinute în baza unui proiect finanţat în baza Ordonanţei 7/2006, valoarea totală a lucrărilor fiind estimată la 16 miliarde de lei vechi. Pentru derularea lucrărilor, până în prezent a fost alocată suma de 6 miliarde de lei vechi, alesul local sperând însă ca până la finalul anului să mai primească bani printr-o rectificare bugetară.

 |
22 May 2011
2056
de

         Pe fondul existenţei unui număr mare de solicitanţi ai sprijinului social din partea sătenilor, reprezentanţii Primăriei Pănătău vor să extindă pentru mai mulţi elevi asistenţa prin centrul de zi din localitate.

         Potrivit datelor furnizate de primarul comunei, Nicolae Stoica, în prezent Centrul de zi Pănătău este frecventat de 35 de copii din localitate, copiii primind o masă la ora 12.00. Ca urmare a unor noi solicitări, alesul local vrea să crească numărul de beneficiari, începând cu anul şcolar viitor.

 |
22 May 2011
1602
de autor nespecificat

Prezent la Convenţia Naţională a Partidului Democrat Liberal şi pentru a da girul, prin discursul său, grupării premierului Emil Boc, preşedintele Traian Băsescu a plâns din nou. A scris, astfel, încă o filă din epopeea începută în vara anului 2004, odată cu episodul “Dragă Stolo”.

 |
22 May 2011
1993
de
  • La fiecare zdruncinătură a atelajului se putea declanşa o explozie. Arsenalul de muniţie urma să ajungă la fier vechi

Inconştienţa unui tânăr de 22 de ani din Slobozia Bradului, judeţul Vrancea, ar fi putut declanşa un adevărat dezastru pe străzile din Râmnicu Sărat, pe care acesta a transportat nu mai puţin de 32 de proiectile în stare avansată de degradare, aruncate precum sacii de cartofi într-o căruţă.

 |
22 May 2011
2166
de

            La finele săptămânii trecute, trei persoane au ajuns la spital, rănite în urma unor accidente de circulaţie produse din cauza unor câini fără stăpân care au pătruns pe carosabil, obligându-i pe şoferi să facă manevre bruşte pentru a-i evita.

            Primul accident s-a produs la Măteşti, în momentul în care un câine a apărut brusc în faţa maşinii conduse de o femeie de 30 de ani care se îndrepta spre serviciu. Femeia a tras brusc de volan stînga şi a pătruns pe contrasens, iar încercarea de a reveni pe sensul său de mers a eşuat, maşina intrînd în derapaj şi oprindu-se în gratiile unui magazin aflat pe partea stângă a drumului.

 |
22 May 2011
2267
de

În vreme de criză, a devenit o practică obişnuită pentru micii şi marii afacerişti să încerce prin diferite metode să fenteze plata obligaţiilor către bugetul de stat, metodele fiind diverse, în funcţie de imaginaţia şi posibilităţile fiecăruia. Cea mai practicată metodă este evaziunea, care constă în procurarea şi ulterior comercializarea de mărfuri fără ca tranzacţiile respective să fie evidenţiate în vreun fel în contabilitatea firmei, societatea neplătind în consecinţă nicio taxă la stat. Cunoscut încă din vechime ca fiind amplasat la răscrucea unor importante drumuri comerciale, Buzăul a devenit astfel o importantă rută de tranzit pentru transporturile ilegale de mărfuri dinspre en-gros-urile din Bucureşti spre firmele din zona Moldovei dar şi pentru ţigările de contrabandă venite de peste Prut pentru a fi vîndute pe piaţa neagră din Capitală şi zona de sud-est.

 |
22 May 2011
6000
de

 Ieri, Parchetul de pe lângă Judecătoria Buzău a fost sesizat de ITM, în legătură cu primul caz de muncă la negru din judeţ, la firma de confecţii KUSH SRL, din Micro V, ai cărei patroni sunt un turc şi soţia lui româncă. 

 |
19 May 2011
1989
de autor nespecificat

Prim-ministru sau şef de partid? Sau amândouă? Iată o dilemă, întoarsă pe toate părţile de analiştii politici şi de chibiţii evenimentelor la zi, dilemă căreia micuţul Emil Boc pare să-i fi găsit o soluţie rapidă, imediat după ce a răsuflat uşurat că preşedintele s-a ţinut de cuvânt şi nu i-a luat din mână jucăria numită P.D.L.

 |
19 May 2011
2239
de

Un copil de 14 ani, din Vadu Paşii, a trăit zilele trecute o experienţă traumatizantă, după ce a fost abordat pe o uliţă de un consătean cu şase ani mai în vârstă, care l-a ameninţat şi apoi l-a buzunărit fără jenă, luându-i cu forţa cei 30 de lei care îi rămăseseră minorului rest de la cumpărături.
Băiatul fusese trimis de către mama sa la un magazin din sat pentru a face unele cumpărături, femeia dându-i o bancnotă de 50 de lei, întrucât nu avea bani mai mărunţi.

 |
19 May 2011
1519
de

TIR-ul încărcat cu băuturi s-a răsturnat pe marginea DN2 E85, iar şoferul a scăpat ca prin minune
 

Cursă cu ghinion ieri dimineaţă pentru un şofer bucureştean, angajat al unei firme de transport care asigură aprovizionarea cu marfă a hipermarket-urilor din reţeaua Kaufland...

 |
19 May 2011
2950
de

Izolaţia unui cazan de fierbere a luat foc, iar muncitorii au fost evacuaţi din cauza fumului care a inundat halele
Nu este pentru prima dată când se întâmplă acest lucru, fiind vorba, se pare, de al patrulea incendiu
Activitatea de zi cu zi a muncitorilor de la Fabrica de Bere Ursus a fost perturbată ieri timp de mai bine de două ore de un incident ce a creat multă agitaţie în curtea unităţii, dar şi în incinta unei hale din care muncitorii au trebuit evacuaţi pentru a nu risca să fie intoxicaţi cu fum.

 |
19 May 2011
2566
de

Primăria Beceni a reuşit deblocarea conturilor, plătind datoriile pentru şcoli, dar a rămas fără prea mulţi bani pentru investiţii.
Potrivit datelor furnizate de primarul Dumitru Dogaru, poprirea conturilor a fost cerută de firmele care au început execuţia lucrărilor de la Şcolile cu clasele I-VIII din  Valea Părului şi Dimiana, prin două proiecte derulate de Ministerul Educaţiei, către care se cumulaseră datorii totale de 3,5 miliarde de lei vechi. Ulterior, în urma negocierilor cu reprezentanţii celor două firme executante, SC Titan SRL şi SC Trans Construct SRL, primarul Dogaru susţine că a reuşit deblocarea conturilor, plătind un miliard de lei vechi anul trecut şi diferenţa de 2,5 miliarde de lei vechi în acest an, din 15 aprilie reprezentanţii primăriei locale având din nou acces la conturi.

 |
19 May 2011
2091
de

Primarul Stoica speră să obţină fonduri şi pentru refacerea căilor de acces calamitate în 2010
Riscul imposibilităţii accesului maşinilor de intervenţie ale pompierilor sau ale salvării în unele sate ale comunei i-a determinat pe aleşii locali din Pănătău să decidă refacerea drumurilor în regim de urgenţă, chiar dacă nu dispuneau de resursele financiare necesare.
Potrivit datelor furnizate de primarul Nicolae Stoica, de la începutul anului şi până în prezent, au fost făcute balastări pe cca. şase kilometri de drumuri, în satele Begu, Lacu cu Anini şi Tega. “Am decis balastarea drumurilor şi au fost făcute lucrări în valoare de cca. un miliard de lei vechi, dar suntem datori pentru aceste reparaţii.

 |
19 May 2011
2964
de

Anul trecut s-au finalizat 616 construcţii noi, iar în primul trimestru din acest an s-au primit 129 de autorizaţii de construcţie
Cine spune că este criză în toată România, ori nu ştie în ce ţară trăieşte, ori minte, ori nu vrea să admită că, în ciuda crizei economice şi a sărăciei în care trăieşte o parte a populaţiei, există persoane cărora le-a mers mai bine ca oricând. Asta se vede cu ochiul liber, dacă privim  statisticile INS, în care regăsim sute de construcţii finalizate anul trecut, doar cu puţin mai multe fiind cele terminate cu un an înainte de criză.

 |
19 May 2011
1302
de autor nespecificat

Fără îndoială, cel mai important eveniment politic al primei jumătăţi a acestui an îl reprezintă Convenţia Naţională a P.D.L., în urma căreia premierul Emil Boc a obţinut un nou mandat în fruntea principalului partid de guvernământ. Şi, cum era şi normal, acest eveniment a fost şi capul de afiş al dezbaterilor din Poiana lu´ Iocan, care, în aceste zile, s-a mutat la Racoviţeni. Victoria netă a premierului în faţa fostului secretar general Vasile Blaga, lacrimile preşedintelui Băsescu, dar şi oportunitatea păstrării, de către Emil Boc, a funcţiilor de şef al Executivului şi de lider de partid au fost tot atâtea subiecte de discuţie cu oamenii din Racoviţeni.

 |
19 May 2011
1125

Stiri Agerpres

DOCUMENTAR: 135 de ani de la moartea pictorului Ion Andreescu
Duminica, Octombrie 22, 2017 05:01 AM

Pictorul Ion Andreescu s-a născut la București, la 15/27 februarie 1850.

Baschet: Kobe Bryant "nu va merge" la Casa Albă dacă îl va invita președintele Trump
Duminica, Octombrie 22, 2017 04:01 AM

Fostul baschetbalist american Kobe Bryant "nu va merge" la Casa Albă dacă președintele SUA, Donald Trump, îl invită, a afirmat el sâmbătă, în timpul unei călătorii în Franța în legătură cu o operațiune de comunicare cu unul dintre sponsorii personali.

CITATUL ZILEI
Duminica, Octombrie 22, 2017 03:30 AM

SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 22 octombrie
Duminica, Octombrie 22, 2017 03:19 AM

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 22 octombrie
Duminica, Octombrie 22, 2017 03:03 AM

Este a 295-a zi a anului 2017.

OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
mai multe poze »
TOP COMENTARII
CELE MAI CITITE ARTICOLE
21 Oct, 00:13 Fara pile!
O.Ureche a comentat pentru articolul Concursul pentru şefia Bibliotecii Judeţene se reia, după ce ambilor candidaţi li s-au respins dosarele:
Oamenii cei mai priceputi,bine pregatiti si cu aptitudini certe trebuie sa ajunga in aceste functii!
20 Oct, 19:40 carte
nick a comentat pentru articolul O legendă a handbalului s-a întors acasă / Eroii finalei de la Berlin, Cornel Penu şi Ştefan Birtalan, întâlnire emoţionantă cu publicul buzoian:
Felicitari ! A fost unul din idolii tineretii mele. Din cauza unor probleme personale nu am putut participa la intalnirea de la Hasdeu. Cum pot procura 2 carti scrise de Penu. Cu multumiri !
20 Oct, 19:31 Intalnirea cu un sportiv de geniu!
Un admirator a comentat pentru articolul O legendă a handbalului s-a întors acasă / Eroii finalei de la Berlin, Cornel Penu şi Ştefan Birtalan, întâlnire emoţionantă cu publicul buzoian:
Felicitari pentru intreaga cariera, d-nule Penu! Imi pare rau ca nu am participat la intalnire! Mi-as fi dorit sa-l vad! Pacat insa de faptul ca terenurile de fotbal si baschet din curtea liceului Hasdeu, care odinioara erau pline, chiar si in zilele de vacanta sau weekend acum putrezesc in paragina!
Google PageRank Checker