27 de ani
de presa libera
Marti, Septembrie 26, 2017 04:55 AM
toamna buzoiana

de

Un bărbat şi-a înjunghiat mortal soţia şi a decapitat cadavrul sub ochii unuia dintre copii

Fapta a fost posibilă şi din cauza indiferenţei vecinilor care au auzit ţipetele femeii dar au preferat „să nu se bage”

 

 |
02 Jul 2011
3608
de

·         Pentru câteva ore, staţiunea s-a întors în timp iar pe esplanada vilei lui Grigore Monteoru  a domnit din nou atmosfera de la 1895

·         Cu aceeaşi ocazie, Teatrul Naţional de Operetă  „Ion Dacian” a susţinut al doilea spectacol în judeţul Buzău

·         Manifestarea a excelat prin buna organizare şi mult bun gust

 |
02 Jul 2011
4658
de

Irina Loghin şi Fuego, cei mai ovaţionaţi interpreţi de pe scena festivalului

         Localnicii comunei Berca şi amatorii de folclor sau de o ieşire la iarbă verde adunaţi de prin alte localităţi vecine pe dealurile din apropierea Mănăstirii Răteşti au avut parte de o vreme foarte frumoasă sâmbăta trecută, la cea de-a Xi-a ediţie a serbării folclorice “ Pe plaiul şoimului”.

 |
02 Jul 2011
3429
de

          Navetiştii din zona satelor Scurteşti şi Stănceşti vor scăpa peste puţin timp de condiţiile improprii de trafic, reprezentanţii Primăriei Vadu Paşii alocând bani din bugetul local pentru asfaltarea drumului comunal  DC 16.

         Potrivit datelor furnizate de primarul Ion Grama, în vederea susţinerii acestui obiectiv va fi alocată suma de 5,8 miliarde de lei vechi, în prezent fiind deja susţinută licitaţia, urmând să înceapă lucrările de execuţie.

 |
02 Jul 2011
1736
de

Pe lângă proiectul finanţat prin Ordonanţa 7/2006, aleşii locali vor să facă alimentarea şi în Băjani, cu bani din bugetul local

Pe data de 15 iulie aleşii locali din comuna Vadu Paşii se pregătesc să facă recepţia finală a proiectului de alimentare cu apă a satelor Stănceşti şi Scurteşti.

 |
02 Jul 2011
1620
de

         Cu o populaţie care a ajuns la aproape 10.000 de locuitori, comuna Vadu Paşii se numără printre administraţiile buzoiene în care a fost necesară extinderea Planului Urbanistic General (PUG).

         Potrivit datelor furnizate de primarul comunei, Ion Grama, prin această documentaţie s-a decis extinderea suprafeţei de intravilan cu 284 de hectare, suprafaţă de teren care va acoperi nevoia construirii de noi locuinţe a populaţiei, dar şi a unor orăşeni care vor să se mute la ţară sau a unor tineri din alte comune. “ Planul urbanistic promovat de noi prevede extinderi de intravilan în toate satele din comună.

 |
02 Jul 2011
1841
de

         Localitatea Răteşti, din comuna Berca, va fi prima destinaţie din această lună pentru buzoienii dornici de folclor şi de o ieşire la iarbă verde.

         Locaţia în care se va desfăşura cea de-a XI-a ediţie a serbării folclorice intitulate “ Pe plaiul şoimului” este situată chiar în apropierea Mănăstirii Răteşti. După efortul organizatoric făcut, reprezentanţii Primăriei Berca speră să aibă parte de vreme bună, mai ales având în vedere că  lista artiştilor care vor urca pe scenă este deschisă de îndrăgiţii interpreţi Irina Loghin şi Fuego.

 

 |
29 Jun 2011
2198
de

Noua posibilitate este stabilită printr-o Ordonanţă de Urgenţă

Buzoienii care sunt înregistraţi ca persoane fizice autorizate, neafectaţi de criză şi cărora, din contră, le merge chiar bine în activitatea pe care o desfăşoară, vor avea inclusiv posibilitatea  de a face angajări.

Noua oportunitate a fost stabilită printr-un recent act normativ. Potrivit unui comunicat de presă al Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Buzău, măsura venită atât în sprijinul persoanelor fizice autorizate, cât şi pentru redresarea pieţei muncii, este stabilită prin prevederile Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 46 /2011, prin care se modifică şi se completează art. 17 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 44/2008...

 |
29 Jun 2011
2382
de Călin BOSTAN

Încă zece autobuze noi – care se vor adăuga celor 30 existente în momentul de faţă - vor circula pe străzile municipiului din luna decembrie a acestui an. Aceasta, după ce consilierii locali au aprobat, astăzi, perfectarea, de către societatea de transport urban de călători a municipiului, a unui contract de leasing financiar în vederea achiziţionării acestora.

 |
29 Jun 2011
2863
de

Lunar, 2-3 angajaţi părăsesc sistemul, făcând să crească deficitul de personal

Partea bună e că rectificarea bugatară operată de Consiliul Judeţean la capitolul “cheltuieli de personal” nu afectează foarte tare instituţia

De la o lună la alta, rândurile salariaţilor din cadrul DGASPC Buzău se subţiază din cauza lefurilor mici pe care aceştia le primesc, fenomen ce a făcut ca, în prezent, instituţia să se confrunte cu un serios deficit de personal, în condiţiile în care numărul copiilor şi bătrânilor asistaţi pe care îi are în grijă creşte continuu.

Conform spuselor directoarei instituţiei, Claudia Roşioru, de la începutul anului 23 de angajaţi au părăsit sistemul, dându-şi demisia pentru a căuta locuri de muncă mai bine plătite,  media plecărilor din instituţie fiind de 2-3 angajaţi pe lună.

 

 |
29 Jun 2011
6136
de

În aceeaşi cauză este cercetat şi şeful de post din localitate

Primarul Marin Răducanu a pretins bani de la un cetăţean sancţionat pentru afaceri ilegale cu lemne, pentru a-l scăpa de amendă

Primarul se lăuda că „are intrare” la ofiţeri din cadrul IPJ

 |
29 Jun 2011
3528
de

Deşi avea o alcoolemie care ar fi doborât şi un cal, omul conducea cu aproape 100 de kilometri pe oră în localitate

S-a lăudat în faţa poliţiştilor că face naveta cu avionul şi că abia a venit de la război, din Libia

 

 |
29 Jun 2011
2206

Stiri Agerpres

Ambasadorii europeni în SUA susțin acordul nuclear cu Iranul
Marti, Septembrie 26, 2017 03:59 AM

Ambasadorii la Washington ai Regatului Unit, Franței, Germaniei și Uniunii Europene au susținut ferm luni acordul nuclear încheiat de comunitatea internațională cu Iranul în 2015, relatează Reuters.

Ziua europeană a limbilor
Marti, Septembrie 26, 2017 03:49 AM

Ziua europeană a limbilor se sărbătorește la 26 septembrie, potrivit http://edl.ecml.at/. Manifestările prevăzute cu această ocazie sunt numeroase, incluzând jocuri și quiz-uri, serate literare, conferințe, mese rotunde, programe de radio și de televiziune pe tema politicii lingvistice, precum și numeroase concerte organizate în spații publice.

CITATUL ZILEI
Marti, Septembrie 26, 2017 03:30 AM

SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 26 septembrie
Marti, Septembrie 26, 2017 03:15 AM

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 26 septembrie
Marti, Septembrie 26, 2017 03:00 AM

Este a 269-a zi a anului 2017.

OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
mai multe poze »
TOP COMENTARII
CELE MAI CITITE ARTICOLE
25 Sep, 13:01 Sedeti linistiti cetateni din Vernesti,ca omul nu a terminat de furat tot ce era de furat !
Viespea buzoiana a comentat pentru articolul Fostul primar Daniel Năstase a izbutit să amâne alegerile anticipate de la Verneşti:
Individul asta sigur nu a terminat de furat ce mai era de furat prin Vernesti si nici nu a terminat de "sters urmele"faradelegilor comise in timpul mandatului de "primar".Tipic PSD!De cand o comunitate trebuie sa depinda de un asemenea primar-infractor,domnilor din conducerea PSD? Chiar nu va este rusine?Vreti iar sa fraudati-furati alegerile?Asta ati invatat voi de la infractorii politici Iliescu,Nastase,Ponta,Dragnea,Basescu,etc?HUUUUUUOOOOOOOOOOOOOOOOOOO!!!
25 Sep, 12:28 Bani furati si bautura
Locuitor din Vernesti a comentat pentru articolul Fostul primar Daniel Năstase a izbutit să amâne alegerile anticipate de la Verneşti:
Tot ce stie a face acest intretinut al celor de sus nu este nimic altceva dacat sa INJURE , sa umble BEAT si .......... cat mai multe FEMEI USOARE. Treziti-va OAMENI din Vernesti!
25 Sep, 10:19 Chestia cu campioană la fotbal, mi-a rupt gura!
Pixelu cu speranțe reduse a comentat pentru articolul Primarul Toma, conferință de presă în autobuz:
Nici nu mă interesează cine a luat comisionul, știu cu certitudine cine l-a dat. Au dat șpagă neprihăniții vest-europeni, icoanele la care ne prosternăm. Până și în colonia România sunt asimilate ca fapte de corupție, atât luarea de mită cât și DAREA DE MITĂ. Se pedepsesc fix la fel, numai că propaganda vede numai cine a luat mită, de parcă a luat-o de la sfântul duh. Logica elementară spune că n-ar avea cine să ia mită dacă n-ar exista cine s-o dea. Cred că pedeapsa pentru corupător ar trebui să fie mai mare decât cea pentru corupt.
Perfect de acord. Stop hoțiilor! Tuturor hoțiilor. Dacă până în 2007, în România, hoți erau doar românii odată cu aderarea la UE avem și hoți străini. Mulți, puțini, nici nu contează. Ce contează este că, în prezent, străinii fură de ordinul miliardelor iar românii de ordinul milioanelor.
Cu toată adversitatea pe care o am față de nemți, tot de la ei am speranțe. Mai concret de la cei care au votat Alternative für Deutschland (AfD). Și nu sunt de neglijat, sunt vreo 12,6% din electoratul german. Vom trăi și vom vedea dacă înfloresc sau se ofilesc. Cred că de ei depinde mărirea sau decăderea proiectului UE.
Google PageRank Checker