Pentru foarte mulţi copii interacţiunea cu alţi copii, în locuri în care supervizarea din partea unui adult este mai redusă (în curtea şcolii, pe terenul de sport, în pauze, în vestiare sau pe drumul spre casă), reprezintă o lecţie de viaţă foarte dureroasă.

Toate aceste experienţe în care un copil este pus să facă anumite lucruri umilitoare pentru distracţia altor copii, este hărţuit, etichetat, ameninţat, deposedat de anumite bunuri etc., îşi pun amprenta asupra modului în care el se va percepe pe sine şi pe cei din jurul său. Unii dintre aceşti copii vor alege să adopte şi ei acelaşi comportament, exploatându-i pe cei pe care îi percep că sunt „mai slabi” decât ei sau mai lipsiţi de resurse (ex: nu au prieteni), alţii rămân „ciuca bătăii de joc” pentru că le este frică să vorbească. Mai există şi categoria copiilor care reuşesc să îşi înfrunte frica şi cer ajutorul unui adult.

Toate exemplele date mai sus sunt circumscrise fenomenului de bullying. Bullying-ul este un termen umbrelă care înglobează o serie de comportamente agresive prin intermediul cărora un copil încearcă să obţină unele beneficii cum ar fi: apreciere, valorizare, atenţie din partea celorlalţi colegi sau chiar o serie de bunuri. Comportamentul agresiv de intimidare (bullying) este un act comportamental repetat, îndreptat spre rănirea fizică sau mentală a unei persoane.

Ultimele cazuri de agresiune asupra elevilor și între elevi au impus reluarea acțiunilor de conștientizare a consecinţelor comportamentului violent şi reducerii riscului infracţional şi victimal.

Joi, poliţişti din cadrul Compartimentului Analiza şi Prevenirea Criminalităţii şi Biroul Poliţiei de Proximitate au desfăşurat activităţi preventive în unităţi de învăţământ gimnazial, respectiv liceal din Buzău.

Astfel, elevi din cadrul Şcolii Gimnaziale nr. 11 Buzău au participat la o activitate desfăşurată sub forma unei sesiuni informative, în cadrul căreia ofiţerul specialist din cadrul Compartimentului Analiza şi Prevenirea Criminalităţii a abordat tema bullying-ului, cu scopul conştientizării consecinţelor comportamentului violent şi reducerii riscului infracţional şi victimal.

De asemenea, poliţiştii de proximitate au desfăşurat o activitate în parteneriat cu Liceul cu Program Sportiv „Iolanda Balaş-Soter” Buzău, în cadrul proiectului educaţional „Să eliminăm delincvenţa”, având scopul de a preveni delincvenţa juvenilă, cunoaşterea problemelor cu care se confruntă elevii, precum şi stabilirea unor relaţii de parteneriat în vederea creşterii gradului de siguranţă publică şi încredere în instituţia Poliţiei.

Parteneri la discuţii cu poliţiştii au fost aproximativ 160 de elevi şi cadre didactice din cadrul celor două instituţii de învăţământ.

Totodată, poliţiştii au prezentat materiale video sugestive, iar la finalul activităţii au oferit materiale cu caracter preventiv şi sfaturi utile.

 

DISTRIBUIȚI
loading...