Doctor and stethoscope,Book report

Laszlo Iulian Zonda, medic specialist boli infecțioase, a ratat pentru a doua oară concursul pentru postul ofertat de Spitalul Județean Buzău. Pe site-ul Spitalului Județean Buzău a fost publicat rezultatul probei clinice la concursul organizat în data de 10 decembrie pentru ocuparea postului vacant de medic specialitatea boli infecțioase; astfel, medicul Laszlo Iulian Zonda a obținut doar 40 de puncte, în timp ce baremul minim pentru obținerea postului era de 60 de puncte.

Primul examen l-a picat la începutul acestui an

Deși concura singur pe post, așa cum s-a întâmplat și de această dată, iar experiența sa profesională ar fi trebuit să îl ajute să treacă de această formalitate, medicul infecționist care ar fi urmat să lucreze în cadrul secției de Boli Infecțioase a spitalului nu a reușit să promoveze examenul pe care l-a susținut în acest sens pe data de 8 ianuarie 2018. Practic, nimeni nu se aștepta ca acesta să nu poată obține baremul de puncte, necesar promovării examenului. Cu o experiență considerată, teoretic, de luat în seamă, având în vedere vârsta de 45 de ani și o perioadă în care a profesat în Franța și faptul că este absolvent al Universității de Medicină și Farmacie Iași, medicul a furnizat o surpriză neplăcută, nereușind să treacă de proba scrisă. Examenul din iarnă a fost susținut la Institutul Matei Balș, în fața comisiei prezidate de însuși managerul institutului, medicul Adrian Streinu Cercel, recunoscut pentru severitatea și intransigența sa în astfel de situații. Și, pentru ca situația din iarnă să nu se repete, de această dată examenul a fost dat la Iași. Se pare că nici acesta nu a fost de bun augur.

În consecință, medicul a fost respins la acest examen, iar postul din cadrul secției de Boli Infecțioase pentru care a candidat va rămâne în continuare neocupat.

DISTRIBUIȚI
loading...