Astăzi a încetat din viață cunoscutul poet buzoian Gheorghe Istrate. În vârstă de 77 de ani, Istrate era grav bolnav și suferise o intervenție chirurgicală în urma căreia nu mai putea vorbi.

     Redăm mai jos o prezentare a marelui poet făcută anul trecut, cu ocazia aniversării a 76 de ani, de către publicistul Marin Ifrim:

„S-a născut la 11 mai 1940, în satul Limpeziş, judeţul Buzău. Opera sa e atât de amplă încât îl putem cataloga fără nicio rezervă drept un clasic în viaţă. Ştiu că Adrian Păunescu, Mircea Dinescu şi alţi mari poeţi îl tratau ca pe un egal al lor, dacă nu cumva, în sinea lor, simţeau că el e mult mai poet decât ei. Datorită acestuia, am simţit pe propria mea pasiune literară că niciodată nu trebuie să alergi după un destin anume. Dacă e cazul, vine destinul la tine. Prin 1984, l-am văzut pe Gheorghe Istrate la Limpeziş. Eram cu regretata mea soţie, Nela Ivaşcu, în drum spre casa părinţilor acesteia. Am uitat de orice şi m-am repezit spre poet, care, încă de atunci, era un mare nume al poeziei contemporane. Culmea, aveam la mine două volume de versuri de-ale poetului. Şi aşa a început o legătură de prietenie cât o viaţă, cu excepţia unor sincope provocate de destabilizatorii de profesie. În 1996 acesta m-a prezentat directorului Editurii „Litera”, Gheorghe Buzatu. Am depus acolo un manuscris, tipărit în acelaşi an, în regie proprie, adică pe banii mei, cu contract de editare. Şi aşa am debutat editorial. Exact acum 30 de ani! Restul e doar muncă, multă muncă şi puţine satisfacţii. Treizeci de cărţi în 30 de ani. Plus pizma celor din tribune, creatori şi ei ca oricare spărgător de seminţe literare care se respectă. Lui Gheorghe Istrate îi datorez intrarea mea în lumea literară pe uşa din faţă. Editorul primei mele cărţi, cel amintit mai sus, avea să-i mulţumească lui Gheorghe Istrate pentru că m-a îndrumat spre „Litera”.

Soldatul poet, prezentat marelui Arghezi

GHEORGHE ISTRATE s-a născut, probabil, la 11 mai 1940 (deţine trei certificate oficiale – fiecare cu o altă dată a naşterii) în satul Limpeziş din judeţul Buzău, într-o familie de agricultori cu patru copii: trei fete şi, ultimul, băiat. Numele (secretatea!) derivă de la misteriosul deal Istriţa (Pietroasele), matca străbunilor lui (Moş-Istraţii, Istraţii, Istrăţenii, Istrate), mici podgoreni eşuaţi şi prelinşi către Câmpia Bărăganului, unde au cumpărat pământ şi au contribuit la întemeierea bisericii săteşti. A avut o copilărie sfântă, ortodoxă, traversată însă de război şi secete cumplite. 1954-1957: Liceul teoretic de băieţi „B.P. Hasdeu” din Buzău (devenit, ulterior, Colegiu Naţional). Participă săptămânal la serile literare ale Cenaclului „Al. Sahia” din care se desprinseseră genialii „ucenici” Ion Gheorghe şi Ion Băieşu, cenaclu condus de maestrul-inginer Gheorghe Ceauşu, formator al câtorva generaţii de scriitori adevăraţi.

1956: Debutul poetic în ziarul „Viaţa Buzăului”. Câţiva ani e respins de la examenele de admitere în învăţământul superior (Bucureşti, Iaşi), din cauză de dosar politic. O vreme e bibliotecar comunal, apoi cursant al şcolii post-liceale de biblioteconomie şi îndrumători culturali din Bucureşti, de unde este exmatriculat „definitiv, pentru nesinceritate în completarea documentelor de cadre!”. Referinţă falsă, că tatăl său ar fi fost legionar. Îşi va irosi tinereţea timp de cinci ani în şcoli şi funcţii de impiegat de mişcare CFR, dar şi în agricultură.

1962-1963: Îşi satisface (sic!), după expresia epocii, stagiul militar obligatoriu (Aiud, Constanţa, Bucureşti, Chitila), în unităţi feroviare. E trimis, sezonier, în batalionul disciplinar CFR din Bărăgan. La un concurs naţional de poezie al revistei „Viaţa militară”, soldatul Gheorghe Istrate obţine Premiul I pe ţară. E transferat urgent la Bucureşti în unitatea CFR a Gării de Nord şi prezentat, ca o curiozitate umană, de nici 40 de kilograme, în veston cu centiron şi bocanci, acasă, lui Tudor Arghezi (21 mai 1963), la aniversarea maestrului. Arghezi l-a intuit brusc şi i-a acordat autografe. S-au făcut fotografii şi un film documentar care a fost rulat îndelung în toate cinematografele din ţară. Prin ordin direct al ministrului Forţelor Armate, i s-a aprobat cererea de a susţine un nou examen de admitere la Facultatea de Limba şi Literatura Română din capitală. Reuşeşte şi obţine bursă pentru toţi cei cinci ani de studiu, şi e lăsat la vatră. E coleg de an cu Constanţa Buzea, Ioan Alexandru, Adrian Păunescu, Dorin Tudoran, Florin Manolescu, Liviu şi Dorina Grăsoiu, Tia Şerbănescu, şerban Codrin, Florin Paraschiv şi alţii. Mai sus cu un an sau doi, a fost coleg (şi în Cenaclul Amfiteatrului Odobescu) cu Virgil Mazilescu, Gh. Pituţ, Gabriela Melinescu, Lurenţiu Ulici, Marius Robescu, Mircea Iorgulescu, Marin Mincu, Vasile Blendea şi alţii. Profesori: G. Călinescu, Al. Rosetti, Tudor Vianu, Al. Piru, Iorgu Iordan, Mihai Pop, Sorin Stati, Zoe Dumitrescu-Buşulenga, N. Manolescu, Romul Munteanu, Dumitru Micu, Boris Cazacu, Al. Dima, Gr. Brâncuşi, Marian Popa, Ion Ianoşi, Matilda Marioţeanu-Caragiu, Mircea Martin, Cornel Mihai Ionescu ş.a. Are întâlniri repetate cu T. Arghezi (1964-1965).

La Revoluţie, alături de Dinescu

Publică intens poezii în majoritatea revistelor literare, cu premii episodice. În ultimul an universitar (1968), debutează editorial în celebra colec-ţie „Luceafărul” a Ed. Tineretului cu volumul de versuri „Măştile somnului”, -primit excelent de critica literară şi premiat cu Medalia de argint de revista „Breve” din Italia la un concurs „Napoli-Ospite”, a cărui Medalie de aur i-a fost conferită lui Marin Sorescu; premiat apoi de revista„Luceafărul” a lui Eugen Barbu şi de revista„Amfiteatru” (seria I). După o studenţie năvalnică, îşi ia licenţa – cu nota maximă, în 1968, prezentând o lucrare, ,,Măştile timpului pierdut“, de numai 17 pagini (baremul era de cel puţin 100-150 p.) despre nuvelistica lui Ştefan Bănulescu, sărind peste tematica obligatorie impusă de Universitate. A fost prima teză de licenţă din România despre marele prozator (comisia de examinare: D. Micu, G. Ivaşcu şi N. Manolescu). A lucrat în presa centrală („Scânteia tineretului”, „Radio-televiziunea şcolară”,„Tribuna României”). A fost redactor-şef al revistei „Curierul românesc”, periodic fondat chiar de el, cu apariţie vreme de 15 ani, începând din 30 decembrie 1989, şi difuzat în peste 70 de ţări ale lumii. A lucrat la Fundaţia Culturală Română (devenită ulterior Institutul Cultural Român), încă de la înfiinţare, sub preşedinţia lui Augustin Buzura (1990-2005). A participat direct în grupul lui Mircea Dinescu la Televiziunea Română, în zilele de 22-23 dec. 1989, ulterior refuzând titlul de „Erou al Revoluţiei…”, pe care şi l-au arborat atâţia alţii la butonieră şi la destinul lor mincinos.

Din anul 1970 e membru titular al USR.

A avut prieteni de duh şi de mare tumult literaro-boematic: Nichita Stănescu, Fănuş Neagu, Nicolae Velea, Tudor George (Ahoe), Florin Pucă, Theodor Pâcă, Leonid Dimov etc. I-a cunoscut personal, acasă sau în cabinetele lor de lucru, pe Ion Caraion, Marin Preda, Cella Delavrancea, Zaharia Stancu, Alexandru Ciucurencu, Gellu Naum, Virgil Cândea, Şerban Cioculescu, Romulus Vulcănescu, Ştefan Bănulescu, Ion Gheorghe, D.R. Popescu, Cezar Baltag, Victor Eftimiu etc. A avut un prelung hiatus (1988-2010), în care cărţile sale nu au mai circulat prin librării, fiind aleatoriu editate prin sponsori voluntari, în tiraje necontrolate şi absente de pe pupitrele criticilor literari. Este Cetăţean de onoare al oraşului Buzău. Face parte, de câteva stagii, din Consiliul de conducere al USR. Printre altele, este laureat al Premiului „Mihai Eminescu” – pentru poezie – al Academiei Române (2000). Într-o împrejurare extremissimă (construirea metroului), fiind prieten cu unii dintre arhitecţii şefi ai Capitalei (printre ei, Gh. Leahu), a salvat, de la demolarea programată, Casa-muzeu „George Bacovia”. Câţiva ani, a locuit într-un hoch-parter semi-comun cu familia Tonitza (soţia marelui pictor şi cele două fiice ale acestora), pe str. Căderea Bastiliei nr. 62, într-o relaţie dintre cele mai armonioase. Inclus în majoritatea dicţionarelor şi istoriilor de literatură contemporană, tradus, selectiv, în peste 20 de limbi. Căsătorit, din 1969, cu Michaela Istrate (Georgescu-Gorj), artist plastic; au doi copii licenţiaţi în ramurile artelor vizuale”.

DISTRIBUIȚI