Luna iunie, sau Cireşar, aşa cum se numeşte în popor, este o perioadă extrem de aglomerată pentru fermieri. A început campania de recoltat la orz şi orzoaică, iar Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale anunţă că, până la data de 10 iunie, în 15 judeţe – Arad, Bihor, Brăila, Buzău, Caraş Severin, Călăraşi, Constanţa, Dolj, Galaţi, Giurgiu, Ialomiţa, Mehedinţi, Olt, Teleorman şi Tulcea – s-a recoltat orz de pe o suprafaţă totală de 19.000 hectare. |n ceea ce priveşte orzoaica, aceasta a fost adunată de pe o suprafaţă de 3.500 hectare în cinci judeţe, respectiv Arad, Bihor, Mehedinţi, Teleorman şi Timiş.

La nivelul judeţului nostru, potrivit datelor oferite de Direcţia Agricolă Buzău, urmează să fie recoltată, la cultura de orz, o suprafaţă de 4.500 de hectare. Şi orzoaica va fi culeasă de pe o suprafaţă de 3.600 hectare existentă la acest moment în judeţ. Recoltarea spicelor de orz se face când acestea ajung să se coloreze în galben intens, la coacerea deplină, când umiditatea boabelor este sub 16-17%. |ntârzierea recoltatului provoacă mari pierderi, din cauza ruperii spicelor şi a scuturării boabelor.

Reprezentanţii Direcţiei Agricole Buzău spun că, în perioada imediat următoare, spre sfârşitul acestei săptămâni, va demara şi campania de recoltare pe cele 62.444 de hectare de grâu şi 29.500 de hectare de rapiţă.  Cu o suprafaţă totală de peste 401.000 hectare de teren arabil, Buzăul s-a clasat în 2017 pe al doilea loc pe ţară la producţiile medii, după strângerea recoltelor. Pe plan naţional, anul trecut judeţul nostru s-a situat  pe locul al doilea la porumb, pe şase la soia, pe şapte la grâu şi pe locul zece la floarea soarelui. Cele mai mari producţii medii, stabilite ca recorduri istorice ale agricultorilor buzoieni, au fost la porumb şi floarea soarelui.

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Scrieți comentariul dvs.
Introduceți numele dvs.