Pe data de 26 noiembrie 2017, printr-un grandios şi emoţionant spectacol, prefaţat de vocea ministrului Culturii şi Identităţii Naţionale, buzoianul Lucian Romaşcanu, s-a dat oficial startul manifestărilor de marcare şi cinstire a Centenarului Marii Uniri.

Deoarece Buzăul are în vedere o serie de activităţi, care au ca pilon principal personalitatea omului politic de origine buzoiană, Alexandru Marghiloman, propunem cititorilor cotidianului OPINIA, un material despre rolul lui Alexandru Marghiloman la înfăptuirea României Mari.

*

Născut pe 27 ianuarie la Buzău, despre Alexandru Marghiloman (1854-1925) s-a scris mult, dar credem că este interesant să prezentăm şi câteva articole din presa locală dedicate marelui om politic, nedreptăţit multă vreme, dar pe care mulţi l-au înţeles şi l-au apreciat pentru jertfa sa politică în numele Ţării şi a Regelui.

Astfel, „Îndrumarea” (anul IV, nr. 2/15 martie 1925) a publicat o scrisoare adresată de către Alexandru Marghiloman, de la Vila „Albatros”, după revenirea din străinătate, unde fusese la tratament, lui Miron Cristea, primul Patriarh al României;

„Mă întorc în ţară în ziua când se aclamă înfiinţarea Patriarhatului într-o uniune su­fletească a tuturor partidelor politice. Facă Domnul ca aceas­tă uniune să inspire în viitor şi alte acte necesare pentru întărirea ţării. Nu pot încă veni în Bucureşti ca să aduc Sanctităţii Voastre omagiile mele şi ale tuturor amicilor mei politici. Le exprim prin acestea câteva rânduri. Scriu cu smerenie că Atotputernicul a îngăduit ca sacrificiile unei generaţiuni să atingă ţelurile pe care patriotul cel mai înflăcărat le putea întrezări într-un viitor înde­părtat. Scriu şi cu bucurie că acest mare act se împlineşte prin Sanctitatea Voastră. Religia noastră ortodoxă merita splendoarea acestei înălţări. În Vechiul Regat, trăind la adăpostul unui organism de stat ea, nu s-a putut manifesta decât pe tărâm cultural. Da dincolo de munţi religia a fost armătura neclintită pe care s-a rezemat naţionalitatea, iar dincolo de Prut religia a păstrat limba strămoşească pe care păturile superioare începuse să o uite. Avem Sfântul edificiu ! Acum trebuie să-i dăm mijlocul şi lustrul ce i se cuvine. Trebuie, Sanctitate, ca statul care a luat bunurile mănăstireşti să dea episcopiilor mijloacele serioase ca Kiriarchul să trăiască în raport cu rangul lui şi să poată avea mâna larg de tot deschisă pentru obijduiţii vieţii. Mai trebuie, cred, o riguroasă reformă a vieţii seminariilor, care să ne dea la ţară păstori, nu funcţionari. Sanctitatea Voastră este acum în măsură să exercite o acţiune continuă şi eficientă asupra tuturor guvernelor şi nădăjduiesc că Domnul, acordându-vă ani lungi de păstorie, vă va ajuta să realizaţi cu energia ce v-o cunosc, ceea ce mai cere mândria religiei noastre. Sunt al Sanctităţii Voastre cel mai devotat, Al. Marghiloman”.

„Câinele credincios al Regelui” 

Iar în luna mai, o altă publicaţie („Alarma”, XXIX, nr. 83/9 mai 1925) informa: „Alexandru Marghiloman se află grav bolnav la Vila <Albatros>. Ce fericiţi ar fi cetăţenii Buzăului dacă Providenţa Divină l-ar face sănătos, căci fericit a fost Buzăul că a posedat un astfel de demn fiu şi câte oraşe ale ţării nu s-ar mândri, cum ne mândrim şi noi, de ar avea câte un aşa soare binefăcător, care a încălzit, care a îngrijit, deopotrivă, pe cei buni ca şi pe cei răi. Dumnezeu să aibă, ca întotdeauna, milă de ţara noastră şi să i-l redea întreg şi sănătos”, dar rugile nu s-au împlinit, aşa că a decedat o zi mai târziu, la 10 mai 1925, presa rău voitoare titrând: „Câinele credincios al Regelui a murit de ziua Regelui la picioarele Tronului”.

„Buzăul a avut în Alexandru Marghiloman un politician ilustru”

La 25 octombrie 1936, în „Acţiunea Buzăului”, directorul şi proprietarul acestei publicaţii, scria: „Omul care şi-a servit patria şi tronul sub doi regi cu credinţa unui câine, omul care prin sine însuşi s-a ridicat la cea mai înaltă culme a valorilor politice, a sfârşit prin a primi în inima care totdeauna a bătut acolo unde era România, săgeata epitetului de trădător. Et voila comment on ècrit Histoire. După război, când România victorioasă câştigase tot ce năzuia ea şi mai mult decât năzuiau unii, Marghiloman, intrând în primul Parlament al României Unite împreună cu un grup de prieteni, este ales deputat. Pus în cauză de Ionel Brătianu, Marghiloman cere cuvântul. Dintru început câştigă de partea lui întreg parlamentul, minus parlamentarii liberali. Cele două discursuri ale lui Marghiloman, discursuri rostite în acest Parlament, sunt exemplu de oratorie înaltă şi mare prevedere politică. (În al doilea discurs, după terminarea chestiunii personale pe care o avea cu Ionel Brătianu, Marghiloman a fixat un real program de guvernământ). În Parlamentul votului universal ca şi în Parlamentul dinainte de război, discursurile lui Marghiloman, elocinţa lui oratorică au plăcut şi au convins. În discursurile lui nu era numai frazeologie eleganţă ci şi idei sănătoase. Probabil că acest lucru l-a făcut pe Delavrancea, marele animator şi răscolitor de mase, să spună despre el: <El este omul care a ridicat întrunirile publice la înălţimea Parlamentului şi Parlamentul la adevărata lui înălţime>. Şi când te gândeşti că Alexandru Marghiloman nu are nici măcar un bust în Parlamentul Ţării Româneşti!

Buzăul a avut în Alexandru Marghiloman un politician ilustru, iar România un reazim temeinic şi un sfetnic înţelept. Pentru Marghiloman, România a fost supremul ideal. Fericirea ei era fericirea lui. Istoria însă l-a persecutat. Şi alături de ea, Buzăul, leagănul vieţii sale politice, nu s-a lăsat mai prejos şi a făcut tot ce i-a stat în putinţă pentru a acoperi cu giulgiul uitării strălucirea unei vieţi de o înaltă moralitate, prestigiu, muncă cinstită şi dezinteres”.

Singurul om politic căruia i s-a încredinţat misiunea tratativelor

În 1932, George Gh. Pâs­laru, la acea vreme student (apoi directorul săptămânalului „Acţiunea Buzăului”, n.n.) „a luat iniţiativa realizării unui bust. Deşi Primăria a fost de acord, s-a stabilit chiar şi locul, până în 1936 nu a fost fixat pe soclu. Ah ! răutate omenească, răutate buzoiană, răutate politică ! ce crudă eşti cu cea mai reprezentativă figură a trecutului Buzăului”.

Un alt articol,  din 7 ianuarie 1940, făcea referiri la  ascensiunea sa politică, men­ţio­nându-se că, în 1914, după retragerea lui P. P. Carp de  la şefia Partidului Conservator, în locul lui a fost ales Alexandru Marghiloman, cu consimţământul tuturor frun­taşilor conservatori. În acelaşi an a izbucnit şi Primul Război Mondial. Primul Ministru, I. I. C. Brătianu, deşi nu era în raporturi personale cordiale cu Alexandru Marghiloman, l-a însărcinat să trateze intrarea noastră în război, astfel că au avut mai multe întrevederi. Marghiloman a fost singurul om politic căruia i s-a încredinţat misiunea tratativelor. Şi totuşi, încă de atunci a fost catalogat trădător. De ce ? Pentru că la Consiliul de Coroană de la Sinaia, prezidat de Carol I, a fost singurul care a propus espectativa armată aprobată de toţi, mai puţin de Carol I şi P. P. Carp. Iar la Consiliul de Coroană de la Cotroceni, prezidat de Regele Ferdinand I, atunci când a luat cuvântul referitor la intrarea noastră în război, şi-a încheiat astfel intervenţia: „Şi acum când războiul este declarat inima mea va fi întotdeauna acolo unde fâlfâie tricolorul românesc”. 

„Am greşit poate mai mult decât socotesc…”

În memoriile sale, Alexandru Vaida-Voevod, nota: ­„­Je­r­t­fa mare patriotică, ce a adus-o Alexandru Marghiloman, primind guvernarea sub ocupaţie nemţească, îl onorează şi îl înalţă în panteonul marilor bărbaţi ai istoriei româneşti. Superioritatea lui a fost pavăza ţări”, adăugând: „român mândru, dar, în privinţa culturii şi obiceiurilor vieţii, un desă­vârşit aristocrat francez”.

Iată câteva detalii care conturează şi mai bine personalitatea omului politic buzoian care, în ultimul codicil al testamentului său, datat 7 octombrie 1923, a scris, cu câteva zile înainte de a muri: „Am greşit poate mai mult decât socotesc, dar gândul mi-a fost întotdeauna curat şi mi-am iubit ţara”.

DISTRIBUIȚI

1 COMENTARIU

  1. Felicitări Domnule Valeriu Nicolescu pentru excelentele rânduri scrise in memoria celui care a fost un ilustru politician al vremii provenit din târgul Buzăului. Un om vizionar, bun comunicator, cu o inteligenta politica de invidiat, astăzi poate fi pentru oricine îmbracă haina politica un model. Aviz amatorilor din politica de azi!

Comments are closed.