Au început cu copiii.

Înnebuniți de soft, display și online, a fost logic să îi înveți matematică și alte necopilăreli folosind tablete și smartphone în locul ­ma­nualelor greșite, interesate și neinteresante. Oricum în timpul orelor erau cu ochii numai în “electronice”, așa că folosirea rațională a timpului s-a impus. De la grădiniță până la facultate lupta cu cartea a făcut loc dulcei blegeli în fața ecranului, ca o punte necesară între imposibilitatea de deplasare a ­su­garului și imobilitatea vieții de adult conectat.

Bibliotecile au preluat stindardul. Valurile de e-book inundaseră deja piața, iar noile generații de Arial și Times New Roman priveau ca pe o curiozitate jurasică spinările rafturilor din ce în ce mai dezvelite de cărți din marile biblioteci universitare. Sălile de lectură s-au extins până la dispariția locurilor de depozitare ale volumelor și au fost repopulate cu sute de monitoare pe care rulau ­vo­lume (încă) greu abordabile online.

Lipsa cererii a afectat oferta, iar producătorii de carte s-au orientat spre imaterialul terrabiților, renunțând la fabricarea unor cărți care presupuneau mașini, energie, distribuție și, din când în când, greve de personal prost plătit. Librăriile au fost împărțite între marile firme de telefonie mobilă și cele producătoare de gadgeturi. Gutenberg rămă­sese prins între un nume de site și unul de stradă lăturalnică. Pe lângă cărți au dispărut creioanele, gumele și stilourile. Nimeni nu mai scria caligrafic sau ilizibil. Se tasta democratic și uniform.

Locuințele au fost ultimele redute în care paginile tipărite între două coperți au rezistat (termenul de “carte” căpătase o conotație arhaică precum papirusul). Oamenii ocupau cu cărți inutile metri cubi din casa plătită cu 1.000 de euro pe metru pătrat. Obișnuința ori pasiunea secretă s-au dezintegrat în câteva zile atunci când s-a propagat pe net un zvon. Site-urile serioase ale fostelor cotidiene interna­ționale au preluat știrea că o bacterie ucigașă s-a cuibărit între paginile tipărite în trecut în țările ce ofereau muncitorilor tipografi un dolar pe zi și o masă caldă (pentru a reuși să vândă cu un mic profit în țările dezvoltate). Ultimele edituri dispăruseră între timp sufocate între viteză, ineficiență și respingerea tinerei generații, dar bacteria rămăsese. Amănuntul că informația apăruse inițial pe un site obscur (aflat dealtfel în proprietatea unui mare editor e-book) nu a fost important; decisivă a fost apariția rapidă a știrii, de frica mediilor concurente. Panica s-a instalat înainte de publicarea rezultatelor unei anchete epidemiologice (microorganismele au prostul obicei de a rămâne în urmă cu replicarea față de viteza internetului). Primăriile s-au confruntat cu saci întregi de gunoaie tipărite, de la Shakespeare la Kazantzakis, care au paralizat pentru câteva zile salubrizarea și au stârnit îngrijorarea ecologiștilor preocupați de viitorul planetei: “În regulă, nu se mai taie bieții copaci pentru aceste relicve neigienice, dar știți în câte sute de ani dispare o co­pertă de carton de-a lui Hugo?”.

Noroc cu donatorii ­ano­nimi care au organizat un fond de caritate (inspirat numit “Pentru sănătatea planetei”). Ideile tehnologice nu au lipsit și la fiecare colț de stradă, lângă vechile toalete ecologice, au apărut mici incineratoare pe bază de energie solară. În fiecare săptămână se organizau între vecini mici întâlniri de ardere a cărților. În urmă cu 150 de ani, în 1934, ar fi fost un bun prilej național de socializare ideologică, dar acum se știa oricum totul de pe facebook, snapchat, instagram și mai noul BtB (Burn these Books).

Seara de septembrie era caldă, micul aparat din materiale biodegradabile mistuia volume iar fumul discret se ridica din Numele trandafirului și Divina Comedie. Ochii din piață erau ațintiți în ecrane peste știri, poze și, mai rar, câte un e-book. Pentru sănătatea mentală a populației se înființase o Editură a Adevărului, la petiția larg împărtășită online a unei asociații de tineri istorici revo­ltați de perspectivele diferite (și prin urmare destabilizatoare) ale autorilor de produse literare. Din fericire, rapiditatea tehnicii moderne nu a necesitat personal dedicat urmăririi și restabilirii faptelor istorice: un soft de ultimă generație a revăzut în câteva ore întreaga lite­ratură mondială, de la nesigurul Socrate până la dilematicul Pleșu și a eliminat pasajele, cărțile și autorii necorespunzători. Inclusiv pe răuvoitorul Orwell. Un singur Adevăr, fără îndoieli, regrete sau alternative. Nu definitiv, însă, pentru că așa cum spusese cineva în urmă cu 80 de ani, ,,principiile se adaptează la conjuncturi”.

Doar în câteva case, mai mulți nonagenari indiferenți la bacterii se întâlneau seara să-și împrumute cărțile ascunse cu grijă în poduri. Softul Adevărului aflase, desi­gur, dar a considerat că, sub raport cost-profit, nu este necesară o reacție: timpul va rezolva și această ultimă problemă de critică literară.

Costin DUȚU  este doctor în Medicină, medic primar de Chirurgie Generală la Spitalul Militar Central

DISTRIBUIȚI
loading...