În contextul evenimentelor de la 1848 se înscriu şi acţiunile revoluţionarilor din fostul judeţ Slam Râmnic, activitatea comisarilor de propagandă alimentând aici un climat propice revoluţiei.

*

La 17 mai 1849, Sotirache Ţăranu este declarat „părtaş la revoluţie”, stabilindu-se că „numitul se găseşte complicat în altă revoluţie ce s-au urzit aici în ţară mai înainte, în anul 1840. La izbucnirea revoluţii au văzut pă numitul îmbrăţişând acea constituţie”. Se mai menţionează că în casa lui se întâlneau comisarii de propagandă din judeţele Buzău şi Râmnicu Sărat: „Toţi propaganţii şi nepravilnicii la dânsul îşi avea întâlnirea”. Mihalache Zăgănescu este dovedit, la 6 iunie, ca fiind „revoluţionar din cei mai înfocaţi, iar praporcicul” Dimitrie Perieţeanu a fost eliberat „pe chezăşie”, deoarece 19 orăşeni au depus mărturie în favoarea sa. Între cei condamnaţi a fost şi Iorgu Dumitrescu, fost secretar la Ocârmuirea Buzău şi apoi la Râmnicu Sărat, de unde a fost arestat, recomandarea pentru ocuparea funcţiei fiind făcută „de acel Voinescu (Scarlat Voinescu, ocârmuitorul judeţului Buzău, n.r.), cunoscut în idei şi fapte din cei mai mari revoluţionari”. Despre Ioan Dumitrescu se preciza că „s-au prins în vremea preumblării de noapte aproape de satul Grebăn, cu arme şi materiale de foc”. Au mai fost arestaţi şi cercetaţi căpitanul Şonţu, judecător, Costache Şonţu, poliţai, Ganea Tudor, dulgher, hangiul Gh. Ungureanu, membru al „guardiei naţionale”, care a dat declaraţie despre revoluţionarii polonezi găzduiţi de Vlad Perieţeanu, „şeful gvardiei”. El este trecut ca supus austriac din târgul Râmnicului (refugiat din Transilvania), fost căpitan de panduri, fiind printre primii dintre cei arestaţi şi trimişi la Bucureşti.

Prezenţa celor 2.000 de soldai ruşi în judeţ a potolit spiritele, astfel că noul administrator al judeţului raporta că, în urma măsurilor instituite, după arestarea celor care au fost implicaţi în evenimente şi închiderea şcolilor – mulţi învăţători au participat la acţiunile revoluţionare organizate -, situaţia era sub control.

Printre arestaţi, căpitanul Paul Zăgănescu

Între personalităţile legate de anul revoluţionar 1848 se numără şi eroul din Dealul Spirii, Pavel Zăgănescu (1815-17 ianuarie 1897, Bucureşti), născut la Râmnicu Sărat, unde a şi urmat cursurile şcolii primare greceşti din localitate.

Pavel Zăgănescu intră, în 1830, ca iuncher (aspirant la gradul de ofiţer) în Miliţia Naţională, fiind apoi trecut la batalionul 1 din Regimentul 2, cu gradul de sublocotenent (1840). În anul 1844, se număra printre ofiţerii care comandau militarii (cinci ofiţeri, 23 subofiţeri şi 256 soldaţi) nou înfiinţatei companii de pompieri; în 1847, este înaintat la gradul de locotenent,  iar din 1848 este desemnat comandant al acestei companii. Adept al ideilor lui Nicolae Bălcescu, pe care l-a cunoscut şi cu care a dezbătut de nenumărate ori probleme ale revoluţiei, Pavel Zăgănescu a luat parte la anihilarea acţiunii contrarevoluţionare a coloneilor Solomon şi Odobescu. La 13 septembrie 1848, împreună  cu cinci ofiţeri, 150 de soldaţi, şase sergenţi, doi gornişti şi doi toboşari, a ţinut piept avangardei coloanei lui Kerim Paşa, ce cobora pe uliţa Mihai Vodă, această luptă însemnând cea dintâi confruntare armată purtată de oastea modernă română după reînfiinţarea ei, în 1830.

Jertfa pompierilor conduşi de Pavel Zăgănescu şi a ostaşilor din Regimentul 2 Infanterie (între care se  numără şi Mărgărit Anton Smeul din judeţul Buzău, menţionat într-un tabel din 1860), reprezintă răspunsul pe care tinerii ostaşi, l-au dat chemării lui Nicolae Bălcescu, către poporul român, în faţa primejdiei de intervenţie străină: „Să nu uităm că suntem datori a apăra naţionalitatea şi drepturile noastre, de vom fi nevoiţi, chiar vărsând sângele nostru. De vom cădea în această luptă sfântă, să cădem bărbăteşte, astfel cum au trăit părinţii noştri şi ca dânşii strigăm: mai bine ţara noastră să se prefacă într-un întins mormânt, numai să rămâie tot ţara românilor”.

Este arestat şi apoi închis un an la închisoarea de la Văcăreşti, după eliberarea din detenţie fiind reprimit în rândul pompierilor. Avansat căpitan în 1852, maior în 1857 şi colonel în 1859, este însărcinat de Al. Ioan Cuza cu organizarea corpului grănicerilor. După ce, în 1864, şi-a dat demisia din  armată, în urma unor neînţelegeri cu generalul Florescu, este numit, în 1868, prefect al Poliţiei Capitalei, din 1872 inspector general al Gărzii Naţionale, în acelaşi an fiind desemnat şi vicepreşedinte al Camerei. La moartea sa, presa a consemnat tristul eveniment, aducând elogii aceluia despre care s-a spus: „Cu dânsul dispare veteranul eroilor naţionali, iar România poate fi mândră de fiul ei”. Un descendent al familiei, Petre Zăgănescu, fiul lui Gheorghe şi Eugenia, s-a născut la Râmnicu Sărat la 5 februarie 1895.

Ce au făcut pompierii lui Pavel Zăgănescu la 13 septembrie 1848 este cea mai vie dovadă de adâncă înţelegere a chemării lui Nicolae Bălcescu, a patriotismului şi spiritului de sacrificiu, dovedit şi în 1877-1878, ca şi în alte momente legate de unitatea şi independenţa ţării.

DISTRIBUIȚI
loading...

1 COMENTARIU

  1. Multumesc dlui Valeriu Nicolescu pentru interesantele pagini de istorie vie ale revolutiei de la 1848, foarte putin cunoscuta de omul de rand.

Comments are closed.